Print this Post


Actrița și poeta Ioana Crăciunescu: Cine sunt eu aflu în fiecare zi!

Nu e ușor a vorbi despre poeta și actrița Ioana Crăciunescu, din moment ce însăși domnia-sa ne spune că află, în fiecare zi, cine este și ce rost are pe pământ. Voluntaristă și plină de viață, la cele peste 60 de primăveri, 60 de veri, 60 de toamne și 60 de ierni, Ioana Crăciunescu (artista noastră cu cetățenie româno-franceză) a jucat, joacă încă, în teatru și în filme, regizează spectacole de teatru și scrie o poezie magnifică, plină de substanță, reușind, astfel, să hrănească spiritual, cu încântătorul său volum „Supa de ceapă”, întreaga Europă.

A fost actriță la Teatrul „Nottara”, acolo unde a interpretat zeci de roluri. Fiecare apariție pe scenă, la Paris, București, Sibiu sau aiurea este una memorabilă, având caracterul remanent al veșniciei… 

În Franța, a jucat roluri uriașe, fiind prețuită și iubită de elita teatrului și filmului din Hexagon. Un rol de referință, care a intrat în memoria românilor, a fost acela al Anei din „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”.

A lucrat cu regizori de înalt calibru profesional, precum Lucian Pintilie, Iulian Vișa, Dan Micu, Mircea Danieliuc, Mircea Mureșan, Andrei Blaier, Silviu Purcărete, Mihai Constantin Ranin, Virgil Tănase, Olivier Comte, François Zebrad, Mircea Veroiu și, mai nou, cu Cristi Puiu.

Face naveta de la București la Paris, de la Bulbucata la Sibiu și Ațel, de la o inimă la alta, Ioana Crăciunescu având un profund cult al prieteniei, cult dublat de rafinament, delicatețe și vocație deplin umanistă.

Este membră a UNITER și UCIN și – trebuie spus – pentru așa-zișii literați, care au rămas în cofragul de ghips al cripto-comunismului lui Nicolae Manolescu, că a fost exclusă, recent, din Uniunea Scriitorilor din România, din motive, am spune noi, politice.

ioana craciunescu linia intai net 1Recent, am avut bucuria – eu și soția mea – să fim invitați la una dintre reședințele sale spirituale, la Ațel, locul în care a reparat, pe cheltuială proprie, mai multe case și monumente istorice abandonate!

Cu acest prilej, am avut un dialog pe care vi-l prezentăm astăzi, aici, și care – cu siguranță – va rămâne în arhiva de aur a publicației noastre.

DIN IUBIREA TATEI ȘI A MAMEI A IEȘIT UN COPIL IUBIT

Cine ești, de unde vii și încotro te îndrepți?

Cine sunt eu aflu în fiecare zi! Încotro mă îndrept? Spre următoarele întrebări. De unde vin? Din burta mamei, că nu m-a adus barza. Din iubirea tatei și a mamei a ieșit un copil iubit.

POEZIA ESTE UN UNIVERS CARE NU SE POATE DESTRĂMA DIN CAUZA UNUI PUMN DE GOLANI

Ești poet și actor… Crezi că, în România, țară în care vulgaritatea ne-a asurzit simțurile, mai există nerv pentru poezie?

Biblia a rezistat mii de ani și încă ne uimește. Poezia este un univers care nu se poate destrăma din cauza unui pumn de golani.

NU POȚI SĂ TRECI PE O STRADĂ SĂ NU VEZI CĂ UNII CÂINI SE MUȘCĂ ȘI APOI SE JOACĂ

Există o sintagmă în latină: Invidia medicorum! Eu am translat această vorbă și în poezie. Am spus: Invidia poeticorum! Putem s-o adaptăm și în teatru?

Nu cred că există invidie. Cred că există ambiții și orgolii foarte mari. Nu poți să invidiezi, actriță fiind, o actriță mai bună decât tine. Te provoacă să fii mai bună decât ea. E ca în sport, pe undeva. Uneori se poate confunda cu invidia, dar – de fapt – e o întrecere.

Și în literatură se întâmplă la fel. Oamenii uneori se „înjură”, se atacă pe calea criticii sau pe calea mass-media, dar nu poți să treci pe o stradă și să nu vezi că unii câini se mușcă și apoi se joacă.

ioana craciunescu linia intai netCRED CĂ ACEI OAMENI ORI NU M-AU ÎNȚELES ORI EU NU I-AM AJUTAT SĂ MĂ ÎNȚELEAGĂ

Ai avut inamici care, din invidie pentru succesele pe care le-ai repurtat în teatru și în poezie, în țară și în străinătate, ți-au adus afronturi? Și dacă da, cum le-ai răspuns?

Printr-o imensă tăcere…. Povestea e foarte simplă. Valurile se sparg de orice țărm. Lacul liniștit, cum spun poeții, naște nuferi. Cred că acei oameni, care m-au afrontat, ori nu m-au înțeles ori eu nu i-am ajutat să mă înțeleagă. Probabil neînțelegerea a fost de ambele părți.     

CUM SĂ-L SCOȚI PE UN OM DIN AER LIBER

Excelență, mă refer și la faptul că ai fost dată afară din Uniunea Scriitorilor și mi-aduc aminte, am citit undeva, că Michelangello nu-și ierta inamicii și îi picta pe pânzele Infernului…

Da! Uneori, sunt și eu destul de rea, iar prin scris pot să pictez nedreptățile. O pot face cu calitățile războinice ale cuvântului… Dar nu cred că pot fi dată afară, atâta timp cât eu am trăit și trăiesc în aer liber. Cum să dai un om afară din aerul lui liber?

POLITICA – UN MECI DE FOTBAL CU O MINGE DE CÂRPĂ ȘI FĂRĂ PORȚI

Politicienii noștri se trezesc, în fiecare dimineață, cu tot mai puțin folos pentru țară. Cum vezi politica din România?

Ca un meci de fotbal cu o minge de cârpă și fără porți. Politicienii noștri se bat pe mingea de cârpă, fără să știe unde trebuie să dea gol și unde trebuie să pună scorul…

EU NU SUNT MELC ȘI NU PLEC CU CASA ÎN SPINARE

Trăim într-o lume în care nimeni nu face un bine dacă nu câștigă material și nu este elogiat mediatic. Ai așezat cărămidă peste cărămidă în zidul cariat al istoriei, salvând aceste comori transilvănene, cu o discreție regală. Mai mult de atât, nu câștigi, deși ești bănuită că ai face cine știe ce afaceri necurate…

Nu, nu! E mult mai simplu! Sunt și dată în judecată pentru eroarea de a investi prea mult și de-a nu reuși să îmi plătesc niște acte adiționale. Singurul lucru care nu se înțelege este că eu nu sunt melc și nu plec cu casa în spinare. Casele rămân în Transilvania și, odată cu ele, rămâne și sufletul meu.  

DIN URĂ NU S-AU CLĂDIT PIRAMIDE! 

Se spune că în dragostea adevărată există doar un singur timp. Se pare că în cazul tău nu se verifică această zicere. Ai iubit și iubești sine die! Sau greșesc?

Toată marea literatură, precum și literatura mică, și literatura mijlocie nu are loc fără iubire. Cum nu există neapărat Dumnezeul pe care-l iubești, pentru că-l vizualizezi. E o iubire față de Cosmos, față de lume, față de omenire, față de cea mai îndepărtată stea încă nedescoperită. De aceea se chinuiește toată lumea să descopere încă o stea.

Fără iubire, nu cred că există multe lucruri. Din ură nu s-au clădit piramide!

AM FOST UN BUN CONDUCTOR DE CĂLDURĂ. AM APROPIAT OAMENI, CULTURI…   

Ai trăit în lumea civilizată, la Paris, în orașul luminilor, într-o lume internaționalistă, multiculturală. Te enervează cuvântul „naționalist”?

Nu! Cred că toți trebuie să știm exact care este rădăcina noastră. Uneori, de exemplu, dintr-o viță de vie veche pleacă rădăcina în altă parte și face un strugure cu un gust amestecat dar, prin rădăcină, acest strugure are savoarea locului din unde pleacă.

Savoarea cunoașterii nu o poate opri nimeni. Să ne uităm la berze! Cum știu ele să se întoarcă la același cuib? Ele știu foarte bine, indiferent câte țări străbat, unde le este cuibul. Eu am străbătut enorm de multe țări și, peste tot, am făcut ceea ce știu: literatură, teatru sau am fost un bun conductor de căldură. Am apropiat oameni, culturi… I-am făcut pe cei care nu știau cultura noastră s-o vadă. Am învățat și eu de la ei.

Semăn cu o fântână cu cumpănă. Dintr-o parte iau apa și o vărs în partea cealaltă și o reumplu. Și cred că această comunicare între mai multe culturi, mai mulți oameni, cu atât mai diverși, cu atât mai interesanți, e singura bogăție omenească pe care o avem. E stupid să mergi pe un singur culoar, printre doi pereți, numai ca să-ți vezi câștigul și rezultatul imediat. Sunt mai repede un sportiv de pentatlon!

Ce face fântâna atunci când e secetă?

Se uită la cer și se roagă!

INJURIOS E FELUL ÎN CARE NE COMPORTĂM NOI FAȚĂ DE NOI ȘI FAȚĂ DE CEI CARE TREC PE LÂNGĂ NOI

Ai hrănit spiritual Parisul cu „Supa (ta) de ceapă”?

Din păcate, cred că am văduvit România, prin ceea ce am făcut în Franța. Am jucat roluri extraordinar de frumoase, de mari, cu oameni extraordinari și, în același timp, cu niște reguli de civilizație, pe care noi nu le avem, fapt care îngreunează puterea de exprimare a oricărui artist român.

Vorbeai despre vulgaritate! Sigur că-i dureroasă… Dar dureros e și gunoiul pe care-l aruncăm acasă și pe care în străinătate nu-l aruncăm. Dureroase sunt și injuriile, când treci simplu pe stradă, și lipsa de zâmbete a trecătorilor. Injurios e felul în care ne comportăm noi față de noi și față de cei care trec pe lângă noi.

Nu știm să zâmbim, nu știm să fim politicoși, nu știm să facem acele reguli, opt la număr, din Biblie. Se pare că numărătoarea noastră a rămas la numărul unu. Eu, eu, eu…

EU SUNT PRIETENOASĂ CU TOATE ANOTIMPURILE ȘI CU TOATE VÂRSTELE

Se spune că frumoși, cu adevărat, sunt oamenii egali cu sinea lor și cu lumea. La toate vârstele lor! Ce faci, cum înfrunți toamna, amurgul vieții?

Eu nu o înfrunt! Eu sunt prietenoasă cu toate anotimpurile și cu toate vârstele. Sunt prietenoasă chiar și cu moartea, care pentru mine e ipotetică, la momentul acesta. Dar au murit atâția dintre prietenii mei mult mai tineri, din universul meu, oameni cu care am lucrat (Ștefan Iordache, Șerban Ionescu, Albulescu), în materie de actori. Din literatură au dispărut și mai mulți.

Poeții, și nu e obligatoriu să fie damnați, au o sensibilitate autodistrugătoare. Interiorizată… Și această interiorizare a nemulțumirii atacă organele vitale.

CÂND AM JUCAT-O PE ANA, ÎN ION, ȘI AM CUNOSCUT-O PE RODOVICA, AM VĂZUT ÎN OCHII EI CEEA CE TREBUIE SĂ AM EU ÎN OCHII MEI

Actor și poet… Sunt două linii paralele sau se intersectează undeva?

Probabil că poezia a hrănit o anumită sensibilitate din rolurile în care am jucat. În mod sigur, jucând peste 10 ani «Frații Karamazov», de Dostoievski, «Ecaterina Ivanovna», eu m-am maturizat odată cu Ecaterina Ivanovna. Nu cu personajul! I-am traversat, într-o formă indirectă, viața!

Când am jucat-o pe Ana, în Ion, și am cunoscut-o pe Rodovica, cea care a inspirat romanul, care avea deja 90 de ani și eu aveam puțin peste 20, am văzut în ochii ei ceea ce trebuie să am eu în ochii mei. Uneori, privirea transmite mai mult decât orice intersecție.

NU SUNT UN OM CARE SĂ MEARGĂ LA BISERICI SĂ SE ROAGE

Cum te raportezi la Dumnezeu?

Întâmplător, nu mi-e frică de El. Și când am ceea ce se numește puncte de cumpănă, puncte grave (am trecut prin două come, am avut un accident grav, trebuiau să-mi fie amputate picioarele), eu nu m-am rugat la El. M-am gândit, pur și simplu, că trebuia să încerc și proba asta și să o trec, dacă se poate, bine în fața Lui.

Nu sunt un om care să meargă la biserici să se roage. Dar mă rog în față Lui, de câte ori văd ceva frumos creat de El. Chiar și-o floare, chiar și o ploaie, chiar și-un curcubeu.

EU CAUT ARMONIA PENTRU MINE ȘI LUMEA DIN JUR!

Un preot ardelean, în predica lui, spunea: „Trăiți-vă Raiul în viața voastră! Nu-l amânați pe altădată!” Înțeleg că acum îți trăiești Raiul pe pământ?

Sunt fericită că sunt un om simplu, adică nu sunt foarte complicat. Când ești complicat, spunea un profesor, te încurcă balastul de cultură. Pe mine nu mă încurcă balastul de cultură, mă deschide, mă face armonioasă. Și eu asta caut: armonia pentru mine și lumea din jur! E destul de greu s-o obții.

POEZIA VINE DINTR-UN ZĂCĂMÂNT PROFUND AL OBSERVAȚIEI MELE ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, ASUPRA ÎNTREBĂRILOR TOTDEAUNA NEMURITOARE

Petre Țuțea vorbea despre talentul lui Nae Ionescu: „Eu mă screm și lui îi vine!” Poezia îți vine așa pur și simplu de la sine sau presupune un stadiu de elaborare, o muncă sisifică?

Sunt două lucruri care se bat cap în cap. Ea nu vine de la sine, vine dintr-un zăcământ profund al observației mele asupra mediului înconjurător, asupra întrebărilor totdeauna nemuritoare.

Ea vine așa, dar după aceea, într-adevăr, eu devin un șlefuitor. Adică nu sunt mulțumită de cuvânt, nu sunt convinsă că el ar exprima exact ce vreau. Încerc să șterg tot ce ține de partea personală care a născut poemul și să-l fac să fie valabil pentru toată lumea, nu numai pentru mine. Încerc să-l scap de intimismul confesiunii celui care a pățit cutare lucru și să spun că asta poate păți oricine.

NU SUNT DE O POPULARITATE DE MARE AFIȘ

Virtuțile și talentul pe care le-ai avut și le ai te-au ținut și te țin în contact cu lumea. Care este secretul popularității tale?

În primul rând, am o popularitate de nișă. Nu sunt de o popularitate de mare afiș. Popularitatea de nișă a existat și pe vremea lui Ceaușescu, se numește bursa la negru a valorilor. Ni se arunca pe sub masă un „fii atent că ești talentat!”. Dar era pe sub masă, parcă să nu se afle cumva că ești talentat, c-o să fii prins…

Am reușit, printr-o anumită singurătate a mea și prin neimplicarea mea în războaie facile, să-mi păstrez bursa neagră, „fii atentă, noi știm că tu ești talentată”. Acel „noi” nu este un nume, nu este un critic, nu este Istoria Literaturii Române. Se știe foarte bine că în Istoria Literaturii Române A. Toma a fost pe primele pagini vreo 50 de ani.

Istoria nu poate schimba valoarea, istoria schimbă numai așternutul. Un cearșaf, atât!

DINTR-O DATĂ, TE SIMȚI PRIZONIERUL UNEI LUMI CARE NU E TA 

Am vorbit, ieri, împreună, despre povara celebrității și mi-a plăcut foarte mult o metaforă, exprimată de tine: „Primul succes, primele cătușe!”

E adevărat! Pe de o parte, succesul te obligă să te prefaci că-l meriți. Nu ești cel care-și creează succesul. Ei ți-l creează și tot ei ți-l iau. E foarte simplu. Numai că tu, dintr-o dată, te simți prizonierul unei lumi care nu e ta.

Eu nu m-am străduit să fiu cea mai bună actriță în Ion, dar Ion există de 35 de ani și se dă săptămânal la televizor. Nimeni nu mă recunoaște pe stradă, pentru că am pus vreo 20 de kilograme în plus și vreo 35 de ani. Acestea, 20 plus 35, fac vreo 55 de kilograme de greutate a succesului. Dar succesul nu-l poți cântări așa, el nu-mi aduce nimic, îmi aduce, eventual, sentimentul că am făcut un lucru bine.

Bălcescu spunea: „Nu vă îndepărtați de popor că vă rătăciți!”. Ai avut momente de rătăcire față de poporul tău?

Niciodată! El a avut momente de rătăcire față de mine!

LUI ȘERBAN, CARE NU MAI ESTE, ÎN REALITATE, ÎI PLĂCEA TOT DE FLORICA, NU DE MINE!

Blestemul pământului, Blestemul iubirii… Între tine și apetisanta Florica te-am ales pe tine, atunci când am văzut filmul. Melancolia pe care ai exprimat-o, noblețea sufletească, naturalețea cu care ai jucat, sublimul suferinței pe care l-am citit pe fața ta, toate acestea m-au făcut să-l antipatizez atunci pe Ion. Deși, ca actor, mi-a plăcut mult Șerban Ionescu. Dar, în filmul ăsta, mi s-a părut duplicitar, lipsit de suflet, avid de bogăție, farseur… Știu, așa era rolul! Dar mi-a lăsat un gust amar atitudinea lui față de Ana, adică față de tine…

Ca să te asigur, în timpul filmărilor, întotdeauna putem să și glumim și, chiar dacă e vorba de Șerban, care nu mai este, eu îți spun drept: și în realitate tot de Florica îi plăcea, nu de mine!

TRĂIM O VIAȚĂ ÎN CARE CEI CARE VORBESC TREBUIE SĂ SE CONSULTE CU INTERNETUL, DACĂ VORBESC CORECT SAU VORBESC GREȘIT

Afirmația dintr-un interviu, „Nu am vrut să fac copii, ca să nu dau pioneri patriei”, nu a fost văzută foarte bine de către un segment al Societății civile. Deși, eu am tradus-o altfel, ca pe o ironie la adresa comunismului…

Așa a și fost. Eu sunt ironică, pur și simplu. Trăim o viață în care cei care vorbesc trebuie să se consulte cu Internetul, dacă vorbesc corect sau vorbesc greșit. Numai că ei uită să gândească personal.    

NU ERAU UNIVERSITĂȚI UNDE SĂ PLĂTEȘTI, PENTRU CA FETIȚA SAU BĂIEȚELUL MEU SĂ DEVINĂ VEDETE LA TELEVIZIUNE ȘI SĂ PREZINTE BULETINUL METEOROLOGIC!

Spune-mi câțiva actori mari cu care ai jucat…

N-am cum să nu spun că am fost fericită să joc cu Dinică, cu Iordache, cu Albulescu, cu Alexandru Repan. A fost o generație de artiști care luau această vocație foarte în serios. Nu erau universități unde să plătești ca fetița sau băiețelul meu să devină vedete la televiziune și să prezinte buletinul meteorologic!

A fost ca o școală de balet clasic, în care exercițiu are peste 10-12 ore pe zi și în care o mică poantă pe care o tremuri te face să fii nefericit pentru tot restul vieții.

Dau un mare salut și onor regizorilor ca Penciulescu, Ciulei, Dan Mincu, Blaier, Danieliuc, Olivier Comte, Mircea Veroiu și alții.  Regizori cu care am jucat și care mi-au dat încredere în ceea ce fac și în ceea ce visez să fac în continuare.

În Franța, m-a descoperit o regizoare Françoise Zebrad. Cu ea am făcut mai multe filme… M-au dus în teatrele cele mai mari, cum e Cartoucherie de Vincennes, cu roluri extraordinare pe care le-a jucat Anna Magniani în film. Din păcate, românii nu le-au văzut, dar eu le port în suflet. Pentru că le-am făcut și le-am făcut cu extraordinar de mare succes. A fost Virgil Tănase, cel care m-a distribuit în multe piese la Teatrul Lucernaire. Am jucat Tolstoi, am jucat „Livada cu vișini”, de Cehov, Pescărușul…

Cele mai mari roluri le-am jucat în Franța, nu pentru că talentul meu ar fi crescut precum cotele apelor Dunării. Ci, pur și simplu, eu nefiind membră de partid, până în 1990, acolo erau distribuiți membri de partid, nu prea eram în… linia întâi. Eu am stat vreo 10 ani în spatele unei categorii îndepărtate și, abia în ianuarie 1990, mi-am recuperat o treaptă. Am ajuns de la 1800 de lei, la 2100 lei.

Fusesem refuzată, mai ales ca scriitor, să merg la anumite burse, care mi-au fost oferite de către englezi, de către nemți, pe baza literaturii.

Și a venit o tânără doamnă, avea 20 de ani mai puțin ca mine, care este o celebră actriță în Franța, Anne Consigny, care voia să facă un festival, pentru că era România pe prima pagină, a poeziei interzise. Și George Banu, Virgil Tănase, cei care erau în Franța, i-au spus: „Dacă vrei asta, caut-o pe Ioana Crăciunescu!”  Și m-am trezit cu ea, care mi-a propus să facem proiectul ăsta. Iar eu nu m-am dus cu gândul să plec din țară. M-am dus să fac un proiect, dar proiectul a durat. A trebuit ca poezia interzisă să fie tradusă. Să-l ierte Dumnezeu pe Alain Paruit, care a fost cel mai bun traducător francez de română. Am lucrat cu el aproape trei luni. Erau poezii, printre care, unele, nici nu erau publicate.

Spectacolul avea loc în toamnă. În vară am mai venit în România. În toamnă, am avut alte două luni de repetiție și cu spectacolele respective și în perioada aceea actorii, nume celebre, erau foarte curioși să-l cunoască pe Virgil Tănase. Și, știind că eu sunt de origine română, m-au întrebat dacă îl cunosc cumva. El a avut niște succese foarte mari la Avignon. „Îl cunosc și o să-l invit la spectacol!”, am zis eu atunci. Sunându-l, i-am spus că am fost colegi de facultate, și l-am întrebat dacă poate să vină. El mi-a spus: „Nu pot să vin, am premieră peste 10 zile, la Paris!” Eu eram într-o altă regiune a Franței.

Le spun actorilor că îmi pare rău, asta e. Omul are premieră. Dar el mă resună și mă întreabă: „Dar, tu ce faci?” Nu erau telefoane portabile, ne căutam pe telefoane fixe. Zic: „Păi, uite, termin spectacolul și mă duc în România!” „Nu poți să mai stai încă două zile?”, îmi zice el. „Ba da!”, îi răspund.

M-am întâlnit luni cu el. Era totuși un prieten, vorbeam românește. Să regizezi un spectacol într-o limbă străină nu e greu, dar să-l joci e foarte greu. Și el spune: „Tu ai jucat mulți ruși. Eu am 10 zile până la premieră pentru «Cadavrul viu» de Tolstoi. Nu sunt mulțumit de actrița care joacă rolul principal. Nu vrei să intri, că eu am încredere în tine?”

Am fost foarte jenată. Nu puteam să înlocuiesc pe cineva care a muncit, care…  Am zis: „Da!”, în românește. N-am zis „Oui”. Pe urmă m-am trezit că a trebuit să învăț pronunția rolului cu căștile la urechi, pentru că eu nu vorbeam real în limba franceză. Știam să citesc… În 10 zile, am scos premiera și, din toată distribuția franceză, am fost cea mai lăudată.

DUPĂ FILMUL ION, AM FOST CERUTĂ NOMINAL, PENTRU CĂ-I PLĂCUSE CUPLULUI PREZIDENȚIAL INTERPRETAREA MEA, SĂ PREZINT PROGRAMUL LA CONGRESUL NU ȘTIU CARE

Actor în comunism…

După filmul Ion, am fost cerută nominal, pentru că-i plăcuse cuplului prezidențial interpretarea mea, să prezint programul la congresul nu știu care. Am zis că asta nu fac. M-am dus la director, care mi-a spus că a venit de sus, de la Cabinetul II, nominalizarea și că trebuie să prezint programul congresului.

Pictorial si interviu cu Ioana Craciunescu pentru Marea Dragoste-revistatango.ro, nr. 70, august 2011I-am spus directorului că eu nu fac așa ceva. Era vremea în care eu jucam 10 spectacole, roluri diferite, pe săptămână. Aveam normă, ca la șaibă. Și el mi-a spus că el nu poate să facă nimic și să mă descurc.

M-am dus, nu mai țin minte, cred că era Andrei la Cultură, și i-am spus că eu nu pot sunt bolnavă, nu rezist. Și apoi le-am spus că am un caracter așa puțin bizar, ori uit textul ori m-apucă sughițul, că n-ar fi bine, că în film se mai corectează, dar așa în direct, la Congres, nu merge…

Și atunci m-am dus la d-l doctor Cociaș! Și i-am spus: „Te rog, internează-mă!” El mi-a spus: „Da, dar să știi că și eu sunt verificat. Trebuie să-ți fac toate analizele.” Am stat 10 zile, până a trecut furtuna, în spital, înghițind tuburi, dând sânge. Și directorul teatrului a trebuit să suspende 10 spectacole. Și știa că nu sunt bolnavă. Și îl suna pe doctor: „Dă-mi-o măcar diseară, că sunt Karamazovii!” „Nu pot, e bolnavă!”  

Ce ar mai fi de spus?

Multă tăcere…

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/actrita-si-poeta-ioana-craciunescu-cine-sunt-eu-aflu-in-fiecare-zi/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *