Despre Adrian Năstase se poate spune că e lacom, posesiv, șarlatan de geniu, avid după putere și bani, arogant, prestidigitator, degrabă vărsătoriu de sânge (vezi apetența lui de a ucide mistreți), viclean (dar nu mai viclean decât Băsescu), histrion, nesincer (ca să nu zicem mincinos), ipocrit, șut de lux, snob în ceea ce privește arta plastică, grobian și stângaci până la ridicol, atunci când vrea să coboare dialogul la nivelul vulgului, răzbunător, laș etc.
Este la îndemâna oricui faptul de a demonstra și proba aceste melicuri, deficiențe morale, patimi, năravuri native ori dobândite de-a lungul timpului, ilustrându-le, step-by-step, cu aspecte clare din cariera politică, precum și din cea de pușcăriaș a lui Bombonel.
Nu i-am pus niciodată la îndoială până acum cultura generală, calitățile diplomatice în interacțiunea lui cu „lumea bună”, inteligența nativă, rafinamentul, cunoștințele juridice, eleganța protocolară studiată, atunci când el dialoghează cu personalități de rang înalt al cancelariilor euro-atlantice, știința de carte, perspicacitatea, dragostea pentru găini, ouă și câini… Și, totuși?
Și totuși, astăzi, stimați cititori, suntem în măsură să-l acuzăm pe „savantul” Adrian Năstase de plagiat. Ce-i drept, un plagiat mic, dar îndeajuns de plagiat pentru ca elitele academice românești să-și arate disprețul pentru proaspătul eliberat de la Jilava. Venim imediat cu dovada…
Orice român, cu o cultură medie, care pretinde că este la curent cu viața politică și culturală a României, trebuie să știe că, în anul de grație 2000, Gabriela Adameșteanu (scriitoare, jurnalistă și traducătoare) a publicat o carte de eseuri intitulată „Cele două Românii”.
În anul de dizgrație națională 2014, Năstase își lansează, mai întâi la Clubul Închisorii de la Jilava, apoi la Hotelul Crown Plaza din capitală, cartea intitulată, nici mai mult nici mai puțin, „Cele două Românii”.
Legenda spune că, înainte de a ieși de la „bulău”, Bombonel a fost avertizat de un hoț de buzunare, un coleg de celulă, care asista la „lecțiile de civică, de patriotism și de morală”, pe care Năstase le preda în pușcărie camarazilor săi, despre un posibil plagiat, spunându-i „domnului profesor” că, în urmă cu 14 ani, o «gagică doxată», care a primit Ordinul de Cavaler al Artelor și Literelor, a scris o carte cu același titlu, precum cel al cărții sale – „Cele două Românii”. Manglitorul i-a mai spus lui Năstase că această operațiune se cheamă „furt intelectual”.
Se spune că, înfuriat și zgândărit în orgoliul său de infractor reeducat prin a scrie cărți la pârnaie, Adrian Năstase i-ar fi replicat pungașului: „Tu să taci, pramatie! Eu cred că Adameșteanu mi-a furat titlul.”
Sfârșitul legendei este acela că, la auzul acestei bazaconii, traficanții de suflete, violatorii de dame, devalizatorii de bani publici și toți inamicii Codului Penal, aflați prin preajmă, au dat drumul unui râs homeric, care persistă și azi în urechile „sinucigașului” din strada Zambaccian. Acest “sinucigaș” care purta cândva la gât un fular marca Burberry, de 1600 de euro, un fular tămăduitor, care vindecă orice gaură de glonț și cicatrizează inclusiv găuri de obuz.
Dumitru SÂRGHIE
