Print this Post


Alegeri Parlamentare. La Olt, ca și în țară, PSD surclasează PNL!

Alegerile parlamentare din 11 decembrie a.c. au arătat, atât la nivel național, cât și în județul Olt, că Partidul Național Liberal a fost condus, în ultimii ani, de niște perso-nulități patentate, de niște oameni de nimic, care au întinat memoria Brătienilor și care au făcut liberalismul de râs.

La Olt, așa cum am prevăzut, incompetența, găunoșenia, nesimțirea președintelui interimar al PNL Olt, Gigel Știrbu, precum și ura patologică a acestuia față de aliații din fostul PDL, au dus la decăderea acestui partid istoric care, în perioada lui de glorie, a dat Oltului și țării valori și personalități incontestabile.

Probabil că așa se întâmplă, atunci când , în fruntea unui partid de glorie grea, se instalează figuri mediocre care habar nu au despre trecutul și măreția istorică a Partidului Național Liberal.

Victoria PSD nu se datorează neapărat competenței și valorii intrinsece a PSD, cât – mai ales – prostiei înfumurate a Alinei Gorghiu și – în cazul nostru – a celor de la Olt, a duplicității înfiorătoare a lui Gigel Știrbu, fost om de casă al PSD și discipol înflăcărat al  „genialului” Darius Vâlcov!

votare alegeri 2016Dar să trecem la rezultate, stimați cititori și la repartiția parlamentarilor, pe culorile lor politice.

Așadar, PSD Olt, cu cele peste 67 de procente, trimite în Senatul României pe Paul Stănescu, fost președinte al CJ Olt și președinte în exercițiu al PSD Olt, precum și pe dr. Renică Diaconescu – Yes-man-ul acestuia.

Din partea PNL, cu un rezultat de aproape 17%, va merge în Senatul României, d-na Siminica Mirea, om de caracter și de bun-simț, care a avut de luptat nu numai cu PSD, cât mai ales cu Gigel Știrbu și ciracii săi, care i-au pus bețe în roate peste tot pe unde s-au perindat ei în acest județ.

La Camera Deputaților, PSD Olt, cu același scor de 67,22%, trimite pe Florin Iordache (actualul șef interimar al Camerei Deputaților), pe Dan Ciocan, pe Alexandru Stănescu (fratele lui Paul Stănescu) și pe Marius Iancu, administrator public al județului.

PNL Olt îl trimite încă o dată (sperăm să fie ultima dată) pe Gigel Știrbu la Camera Deputaților (scor 16,45), ca să-și dovedească, dacă mai era nevoie, pentru încă patru ani, incompetența și lăcomia.

Cu puțin sub 6%, Partidul lui Tăriceanu (ALDE) îl duce din nou în Camera Deputaților pe Mihai Niță.

RADIOGRAFIA UNUI EȘEC DE PROPORȚII AL LIBERALISMULUI PE PLAIURILE NOASTRE SUDICE 

SLATINA – Cu un scor de aproape 59%, PSD lasă PNL în fundul gol, liderul liberal Andrei Iordache nereușind să vindece (într-un timp relativ scurt de la înscăunarea sa) scleroza în plăci de care suferea filiala liberală slătineană, decimată de Gigel Știrbu, după frumosul rezultat obținut de Marius Bălașa (9000 de voturi) la alegerile locale.

Dând dovadă de bun-simț și educație, Andrei Iordache și-a dat demisia. Îl așteptăm să preia conducerea PNL Slatina, după alungarea lui Știrbu!

CARACAL – În orașul „căruțelor cu ploști” (atenție: o ploscă, două ploști), PSD face aproape 68% la Cameră și 64,79% la Senat, surclasând un PNL firav, condus de un traseist politic, de fostul prefect de Olt, Oto Popescu, care face parte din „Cimitirul Elefanților Politici” ai județului.

BALȘ – În orașul de pe malul Oltețului, actualul primar liberal, Mădălin Teodosescu, nu a mai vrut să-l servească pe Gigel Știrbu cu voturi, având în vedere indiferența și grobianismul lui Știrbu față de liberalii din Balș și față de problemele, în general, ale acestui orășel. PSD câștigă aici cu aproape 59% la Cameră și cu 62,33% la Senat, în timp ce PNL face doar 14,33% la Cameră și 18,6% la Senat.

CORABIA – În orașul cu tei, cei trei trandafiri fac scor – aproape 68% la Cameră și Senat, în timp ce ciracii lui Gigel scot un scor rușinos de 11%, liberalismul fiind aici pe cale de dispariție, precum capra neagră.

DRĂGĂNEȘTI-OLT – În ciuda problemelor judiciare pe care le are primarul din Drăgănești-Olt, acesta își onorează statutul de pesedist și face în așa fel încât partidul său să scoată un scor fantastic de aproape 73%, Camera Deputaților și Senat! Cu aproape 14% PNL-ul din orașul regretatului istoric, pictor și arheolog, Traian Zorzoliu, se face de râs…

PIATRA-OLT – Nici aici PNL nu excelează, deși, prin Dan Stana, ceferist de vocație, reușește un scor de aproape 29%, la cele două camere parlamentare. PSD ia, în schimb, aproape 61%, trăindu-i pofta lui Dan Stana de a se mai crede „buricul pământului”.

POTCOAVA – În orașul regretatului om de afaceri Costică Șpak, PNL a „murit mortal prin deces, sucombând”. Aici liberalii iau doar 10,5% la Cameră și aproape 10% la Senat, în timp ce PSD-ul lui Manuel Enăchioaia (primar în exercițiu) rupe gura târgului cu un scor de 80%.

SCORNICEȘTI – În orașul lui Ceaușescu, Costel Moisescu (umbra tristă a lui Gigel Știrbu) nu mai reușește performanța de la locale și îi bate pe pesediști doar cu câteva sutimi (43,23% – PNL și 42,65% – PSD, la Cameră, dar ia bătaie la Senat, cu scorul de 44,59% la 40,23% pentru PSD). Aplicând strategia proastă sugerată de Știrbu, Moisescu pierde Nordul județului, pierde și postul de parlamentar și, probabil, pierde și banii pe care i-a băgat în această campanie care l-a dus doar pe Gigel în Camera Deputaților.

Credem că acum, în al 12-lea ceas, Moisescu – om de ispravă, dar naiv și ușor de dus de nas de către un Gigel versat în toate relele pământului – și-a dat seama cu cine are de-a face: cu un impostor sadea!

CRÂMPOIA – În comuna în care primarul liberal Ionel Mirea a demonstrat ce înseamnă onoarea, administrația și cheltuirea judicioasă a banului public, PNL obține 54% din voturi, urmat de PSD cu 40,46%., la Cameră și 61,04% contra 34% la Senat.

IANCU JIANU – Veche vatră de civilizație și cultură, comuna Iancu Jianu (Știrbei), a cărei denumire a fost schimbată de comuniști, scoate un onorabil scor de 51,77%, PSD obținând aici doar 37% la Camera Deputaților și aproximativ la fel la Senat. Prin astfel de oameni, dar și schimbând conducerea județeană a PNL (înțesată de impostori), liberalismul poate renaște ca Pasărea PHOENIX.

URZICA – zonă liberală prin excelență, cu oameni harnici, credincioși și morali, comuna Urzica, prin primarul Ion Spiridon nu se dezminte și dă liberalilor un scor de 65,69%, la Camera Deputaților și de 67,42% la Senat. PSD ia aici aproape 28%, recunoscându-și înfrângerea. Felicitări, Urzica!

CUNGREA – Când l-am întrebat pe primarul liberal al comunei Cungrea, Liviu Voiculescu, ce model politică urmează, el mi-a răspuns fără ezitare: „Costel Moisescu!” Noi credem că Liviu Voiculescu este propriul lui model, fiindcă a reușit să-i bată pe pesediști cu un scor de 52,28% la Camera Deputaților și, respectiv, de 51,53% la Senat. Cele trei roze reușind doar 38,19% la Cameră și 39,09% la Senat,, într-o comună în care liberalismul își face loc…

În rest, pe cuprinsul comunelor din Olt, liberalii au fost zdrobiți, la scoruri nemaintâlnite până acum. PNL Olt, condus lamentabil de Gigel Știrbu și acoliții săi, care au început să-l părăsească, unul câte unul, a ajuns la capătul puterilor. Schimbarea conducerii PNL Olt se impune ca o necesitate de primă urgență. Nu de alta, dar se mișcă Brătianu în mormânt.

Dumitru SÂRGHIE

Permanent link to this article: http://linia1.ro/alegeri-parlamentare-la-olt-ca-si-in-tara-psd-surclaseaza-pnl/