Print this Post


ALEILE FĂRĂ URME DIN POEZIA DOINEI BONESCU

În volumul „Zăpezi topite”, Doina Bonescu scrie o poezie ușoară, caldă și reconfortantă. O poezie din care se revarsă o delicată și dulce naivitate, izvorâtă dintr-un suflet frumos, nesofisticat, iubitor de oameni și de flori.

„Zăpezile topite” ale Doinei Bonescu simbolizează primăvara iubirilor sale, renașterea spiritului și sufletului, înmugurirea speranței, fiindcă – nu-i așa? – „Tu ești tu și eu sunt eu, / Sub același cer mereu.” (Același cer)

Doina Bonescu refuză din start stilul acesta poetic care se practică azi, al așa-zisei poezii avangardiste, postmoderniste, să-i zicem așa, fără semne de punctuație, fără rimă, și fără Dumnezeu, pe ici, pe colo, versurile sale șipotind clasic, ca un izvor limpede, ea fiind astfel un poet de duminică, Ziua Domnului, când omul se așează și meditează asupra existenței sale, atunci când soarele se apleacă să-i sărute umbra… „Nostalgic, un soare/ Sărută umbra mea.” (Aleea fără urme). Iată, dragi cititori, o metaforă fabuloasă și un titlu de poem, care putea fi titlul întregului volum de versuri… Aleea fără urme! Semn că îndrăgostiții zboară pe deasupra aleii , nedorind să-și lase urmele trecerii lor prin dragoste.

net li bonescu carteaPe Doina Bonescu, o doare, cum e și firesc, amprenta timpului, dar atâta timp cât „Viața e o simfonie și un tablou pictat color” (Card), speranțele sunt fără margini. Astfel, ea schițează, prin vers, destine, doruri de viață, strigăte feministe, egalitariste, căci „… zâmbind, orice femeie / Are farmec, are cheie.”

Simplitatea versului este, în fapt, secretul frumuseții poeziei sale, Doina Bonescu contribuind, în stil personal, la acest spectacol shakespearian al lumii, „Cântând Doina cea de jale, prin păduri de conifere”, încercând să reînnoade firul iubirilor întrerupte cândva, prin versuri de-a dreptul dulci și luminoase, precum acesta: „Hai, frumoaso, lângă mine, / Să-ți fiu miere de albine.”

Autoarea nu-i uită nici pe politicienii lacomi ai acestei țări sărăcite, criticându-i viguros și respingându-le minciunile sfruntate. Acceptă doar minciunile nevinovate din dragoste, poezia ei căpătând vibrația florii de cireș prinse la reverul unui costum frumos de mire.

Din când în când, zboară pe cai de vânt, în gând cu poezia, întâlnindu-se în văzduh (rara avis) cu… norocul , croind, astfel, versuri din fir de cânepă, in și borangic: „Și-mi doresc o noapte albă, / Cu lumini de licurici, / Sărutări pe gât, o salbă, / Și o ie cu arnici.” (Salbă)

Poezia Doinei Bonescu este când alint, când salcie plângătoare la mal… Este poezia unui suflet rătăcitor printre luminile frumuseții morale, a unui suflet care vibrează la bătaia unei aripi de fluture, vizând puritatea… „Eu îmi duc în viață pasul, / Și-n vitrină pun surâs ( Surâs) sau „Te iubesc așa cum ești, / Nu vreau să îți spun povești, / Buburuza mea micuță, / Îți sărut talpa desculță.” (Talpa desculță)

Dacă volumul începe cu un dezgheț al inimii și sufletului, iată că, la final, Doina Bonescu resimte frigul existențial și încheie oarecum glacial: „Întroienit e drumul, aș vrea să vin la tine, / E noapte neagră-afară și-adorm printre suspine!” (Zăvor)

Felicitări, Doina Bonescu!

DUMITRU SÂRGHIE

Permanent link to this article: http://linia1.ro/aleile-fara-urme-din-poezia-doinei-bonescu/