Print this Post


Autorizațiile de mediu și cele integrate de mediu trebuie vizate anual

Agenția pentru Protecția Mediului Olt informează toți titularii de autorizații de mediu, autorizații integrate de mediu, despre apariția Ordinului ministrului Mediului nr. 1171/05.11.2018, privind aprobarea procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 967/15.11.2018.

Prezenta procedură reglementează condițiile de solicitare, de aplicare sau de respingere a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu, în acord cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 195/2005 din 22 decembrie 2005, privind protecția mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare.

apm olt li„Având în vedere faptul că autorizația de mediu și autorizația integrată de mediu își păstrează valabilitatea pe toată perioada în care beneficiarii lor obțin viza anuală, toți titularii sau deținătorii de astfel de autorizații trebuie să solicite la Agenția pentru Protecția Mediului Olt, viza anuală, în fiecare an, cu minim 60 de zile înainte de ziua și luna în care a fost emisă autorizația de mediu sau cea integrată de mediu. Precizăm că, pentru derularea procedurii de aplicare a vizei anuale, nu se percep taxe sau tarife”, a declarat Dorel Șteomlega, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Olt.

Linia Întâi

Permanent link to this article: http://linia1.ro/autorizatiile-de-mediu-si-cele-integrate-de-mediu-trebuie-vizate-anual/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *