Print this Post


…CÂND MORȚII NOȘTRI VOR UITA DRUMUL CĂTRE SECȚIA DE VOTARE

Trei activiști PSD (Gâdea, Badea și Ciuvică), îngrășați la bugetele speciale ale acestui guvern, se dau cu curul de pământ și pocnesc din bice, din gură și din pinteni, să-i prezinte pe Dragnea și pe apostolii săi ca pe mântuitorii acestei nații. În fapt, Dragnea și clientela sa politică au făcut din România o patrie a plângerii, iar cei trei crai de la Antena Motanului Felix par a ne spune cam în felul următor: „Românii dau dovadă de ingratitudine. După ce că Liviu Dragnea le face hatârul de a le fi Cel mai iubit fiu al poporului, mai au și pretenția absurdă, inspirată de cercurile reacționare din Occident, să mănânce…Încă, mai mult decât produc… Adică, pe săturate. Să strângă cureaua, mama lor de huligani…” (După Victor Frunză… „Cât mai poate trăi un cadavru politic?”) Așa gândește triada toxică de la Antena trei, perorând, fără nicio rușine, în favoarea sfertodoctului de la Teleorman.

Să nu înțeleagă cei trei pupincuriști, măcar acum în al 12-lea ceas, că führerul de la Teleorman a conceput un sistem politic primitiv, feudal, bazat pe strivirea oricărei tendințe de democratizare politică, economică și socială, împiedicând astfel o guvernare cât de cât controlabilă și punând accentul, în procesul de selecție a cadrelor, pe propria-i incultură, pe setea lui de putere și de menținere în funcție, pe lăcomia lui nepotolită de a devaliza această țară?

Să nu înțeleagă acești propovăduitori ai Apocalipsei că tiranul are lângă el pe unul Vâlcov, un ales al nimănui, care întruchipează impostura supremă și ale cărui prostii și imbecilități, lansate pe ecranele televiziunilor aservite, îngroapă și mai rău poporul român?

Să nu observe aceste nulități școlite la academia securistică a lui Voiculescu, impostura promovată de Dragnea pe toate palierele guvernamentale, precum și marginalizarea adevăraților specialiști și intelectuali social-democrați chiar din PSD, promovând, astfel, un aparat guvernamental după chipul și asemănarea lui?

Să nu realizeze Gâdea, Ciuvică și Badea că golanul de la Teleorman acordă onoruri ignoranței și prostiei tuturor celor care s-au așezat turcește, din mila și pogorămintele lui, în fruntea bucatelor acestei țări aflate sub ocupație?

Să nu înțeleagă oare cele trei trompete anteniste că Dragnea a pus călușul în gură tuturor celor care vor să-l concureze? Că țara a fost îngenuncheată de prostia savantă a Vioricăi Dăncilă și de Jandarmeria română, înarmată până-n dinți împotriva poporului român?

Gâdea, Badea și Ciuvică, ca și stăpânul lor agramat, nu au conștiință. Au doar niște instincte primare, prin care-și apără contul din bancă și curvele… Și, mai ales, pe binefăcătorul lor din Teleorman, acest Marcos contemporan care, din păcate, a reușit șă eclipseze și firava noastră opoziție liberală.

Dragi cititori, se pune întrebarea dacă la următoarele runde de alegeri vom scăpa de Dragnea și de fauna lui care a scos România din Europa… Răspunsul e unul singur: Da, vom scăpa de Dragnea și de iarba rea din jurul său, doar atunci când morții noștri vor uita drumul spre Secția de Votare. Amin!

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/cand-mortii-nostri-vor-uita-drumul-catre-sectia-de-votare/