Print this Post


Caracal. Festivalul de Teatru „Ștefan Iordache” – ediție dedicată actorului Gheorghe Dinică

Caracalul a îmbrăcat straie de sărbătoare chiar în ziua în care toți românii l-au sărbătorit pe Sfântul Gheorghe. Duminică, 23 aprilie a.c., s-a dat startul celei de-a VII-a ediții a Festivalului de Teatru „Ștefan Iordache” din Caracal, ediție care a fost dedicată marelui actor Gheorghe Dinică. Ediția din acest an se desfășoară în perioada 23-30 aprilie a.c. și se desfășoară, ca în fiecare an, la Teatrul Național din Caracal.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Olt, Primăria Municipiului Caracal, Consiliul Local al Municipiului Caracal și Asociația „Mișcarea de Rezistență Marius Tucă”. Partenerii media sunt Smart FM – Radio Emoție, www.smartfm.ro și www.miscareaderezistenta.ro.

Festivalul a debutat, duminică, cu spectacolul independent intitulat „Cei trei M”, avându-i în distribuție pe Horațiu Mălăele, Marcel Iureș și George Mihăiță. Luni, în regia Irinei Alexandra Banea, actorii Teatrului Bulandra: Maria Vârlan, Constantin Dogioiu, Denis Hanganu, Cristina Constantinescu, Răzvan Enciu, Antonia Din, Adrian Piciorea, Flavia Hojda și Dan Aștilean, au pus în scenă piesa „Incendii”, de Wajdi Mouawad.

caracal festival teatru 2017Marți, 25 aprilie, ora 19.00, actorii Teatrului Metropolis: Diana Cavallioti, Alexandru Pavel, George Costin, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Andrei Huțuleac, Andreea Grămoșteanu, Alin Florea/Andrei Radu, Codrin Boldea, Matei Arvunescu, Carol Ionescu, Costin Dogioiu, Flavius Călin, Marian Olteanu, Vociu Aaniței, Andrei Redinciuc, Ștefan Mohor, Paul Radu, Nicoleta Bucur, Paula Safciu, au urcat pe scena Teatrului Național din  Caracal cu piesa „A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare, în regia lui Victor Ioan Frunză.

Miercuri, 26 aprilie, ora 19.00, s-a jucat piesa „Creditul” de Jordi Galceran Georges Feydeau, în regia Mihai Constantin, Godot Cafe-Teatru. Din distribuție au făcut parte Răzvan Vasilescu și Șerban Pavlu.

Astăzi, 27 aprilie, ora 19.00, Horațiu Mălăiele va încânta publicul cu un extraordinar recital – „Sunt un orb”, recital extraordinar. Seara va continua cu concertul oferit de „Nicu Alifantis & Fragile Band”.

Vineri, 28 aprilie, ora 19.00, în regia lui Mircea Cornișteanu, Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc vor juca în „Scrisori de dragoste” de A. R. Gurney. Sâmbătă, 29 aprilie, începând cu ora 19.00, Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprișor, Vlad Zamfirescu, Diana Roman vor pune în scenă piesa „All inclusive”, regia Vlad Zamfirescu.

În ultima zi a festivalului, duminică, 30 aprilie, ora 17.00 – „Marea iubire a lui Sebastian”, de Mihail Sebastian, regia Diana Mihailopol. Spectacol independent, având în distribuție Rodica Mandache, Marius Manole, Istvan Teglas și Ioana Marcoiu. Începând cu ora 19.00, actori ai Teatrului Național București (Dorina Chiriac, Marius Manole, Liliana Ghiță, Istvan Teglas, Florentina Țilea, Natalia Călin, Cezar Antal) vor urca pe scenă pe piesa „Între noi e totul bine”, de Dorota Maslowska, în regia Radu Afrim.

Ionuț DUMITRESCU

Permanent link to this article: http://linia1.ro/caracal-festivalul-de-teatru-stefan-iordache-editie-dedicata-actorului-gheorghe-dinica/