AcasăPoliticaCaracal! Un nou val de migranți din PNL către ALDE

Caracal! Un nou val de migranți din PNL către ALDE

Un politician cu demnitate și cu experiență este acela care se călește în Opoziție. Opoziția este școala cea mia înaltă, din punct de vedere tactic, teoretic, ideologic, moral și pragmatic, pe care trebuie s-o absolve un politician veritabil. Din păcate, în mare parte, liberalii noștri, în general, dar și cei de la Olt, au dovedit și dovedesc în continuare că n-au nimic comun cu trecutul istoric fabulos al acestui partid, nici cu ideologia de dreapta, care presupune morala creștină, intelectualism, patriotism, interes pentru industria și pentru economia țării, pentru istoria țării, pentru crearea unui climat concurențial care să degajeze energiile creatoare ale acestui popor ostilizat de neocomuniști și de Serviciile Secrete.

alde trecere mircea popescuRevenind la liberalii din Olt, trebuie să știți, dragi cititori, că în această săptămână, peste 20 de liberali din străvechiul oraș Caracal au trecut la ALDE, în frunte cu liderul lor, silvicultorul Mircea Popescu, fost liberal pe linie PDL, cel care a devenit – automat – și lider ALDE în orașul lui Poroineanu.

Mircea Popescu ne-a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, organizate de președintele ALDE Olt, deputatul Mihai Niță, care a fost rațiunea trecerii celor 21 de liberali la partidul lui Tăriceanu.

«Nu avem resentimente față de colegii noștri din PNL, dar nu poți să rămâi într-o organizație dacă nu mai vrei. Chiar dacă ai avut niște aspirații comune, odată încheiate, nu mai are rost să continui. Și atunci ne-am depus adeziunile la ALDE, am făcut o propunere de birou care va ajunge să fie discutată și în forurile superioare…

Nu poți sta undeva unde nu te mai simți dorit, apreciat și unde nu ți se dă de lucru. Eu și echipa mea am luat, acum zece ani, șapte mii de voturi la Caracal. Am fost șef de campanie și am luat șapte consilieri. Or, nu știu dacă va mai putea PNL să ia așa ceva la Caracal. Au venit 21 de membri activi ai PNL. Fiecare din acești oameni vine cu echipa lui. Am adus cam toți președinții de organizații pe secțiile de votare și ceva în plus. În următoarea perioadă vor mai veni oameni», ne-a spus cu mândrie tăriceană Mircea Popescu.

Dumitru Sârghie


RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. n ai cum sa ramii intr o organizatie daca nu te aflii la ciolan, vrea sa spuna acest domn m popescu.

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments