Print this Post


CARTEA CARE FACE DIN CARACAL UN BRAND – CARACAL. O ISTORIE ÎN DATE, MĂRTURII ȘI IMAGINI

Anul de grație 2018 – Anul României Centenar reprezintă un moment cu reverberații aparte în societatea românească întrucât celebrarea evenimentelor istorice și cinstirea jertfelor și faptelor înaintașilor noștri este o datorie de suflet pe care fiecare dintre noi o avem. La fel de importantă este și contribuția noastră la cunoașterea evenimentelor și la transmiterea lor mai departe.

Printre momentele de marcare a Centenarului se numără și inițiativele editoriale, de publicare a unor cărți, adevărate ”instituții”, precum lucrări de sinteză istorică, volume de memorii, albume.

carte caracal zauleanu aretzuUn exemplu frumos, înscris în seria unor astfel de manifestări este cartea celor trei profesori – Ion Zăuleanu, Diana Zăuleanu- Gheorghiu, Constantin Gheorghiu – Caracal. O istorie în date, mărturii și imagini, rolul acesteia fiind acela de a răspândi și îmbogăți cunoașterea științifică sau pe cea generală și de a lăsa generațiilor viitoare o bază solidă de cunoaștere a trecutului.

Avem în față o carte care, la prima vedere, poate fi admirată pentru calitatea ei grafică, în cele peste 300 de pagini, găsindu-se imagini foto și grafice unice. Însă, după lectura preambulului și înțelegerea argumentelor, invitația de a parcurge în întregime paginile cărții, bogat ilustrată, devine irezistibilă.

Am lecturat cartea cu nesaț pentru că se adresează cititorului caracalean asemenea unui brand. Autorii fac din Caracal un brand, cu cele trei dimensiuni esențiale: date, mărturii și imagini. Cred că a fost o provocare pentru cei trei profesori, dar rezultatul este unul de excepție pentru că azi, acest ”edificiu” este parte din identitatea orașului, este un brand revelat în date, care vin din epoca străveche până în cea contemporană, care furnizează informații prețioase despre vremurile în care Mihai Viteazul face din Caracal un ”oraș domnesc” sau în care Radu Mihnea emite acte scrise în ”Scaunul de la Caracal” sau în care Matei Basarab face din Caracal a III-a reședință domnească, după Târgoviște și București, ajungând până în zilele noastre, punctate de evenimente culturale, sportive, sociale, economice, artistice importante.

Volumul dă seama despre un efort substanțial, despre o fertilă „punere în pagină” a Caracalului, oferind referințe bibliografice (peste 250!) importante și un indice de nume generos, purtând prima semnătură a profesorului Ion Zăuleanu, personalitate sobră, pasionată, inspirată, readucând în atenție imaginea istoricului – cel care a fost întotdeauna un învățător al neamului. Totodată, prin această carte-document este prezentată memoria faptelor și a oamenilor asemenea unei arhive culturale, istorice, sociale.

Felicitări autorilor pentru frumosul „edificiu cultural” pe care l-au oferit, după propria mărturisire „generațiilor succesive de caracaleni, care au clădit orașul prin inteligența și truda lor” și, implicit tuturor celor care vor avea posibilitatea să intre în posesia cărții.

Alina-Elena MARIN

Permanent link to this article: http://linia1.ro/cartea-care-face-din-caracal-un-brand-caracal-o-istorie-in-date-marturii-si-imagini/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *