Print this Post


Cartea dintre crini și avalanșe

Cartea de schițe, portrete și eseuri Crinul de avalanșă, semnată de Dumitru Sârghie și apărută în 2005 la Editura „Alutus” din Slatina, a trecut prea repede prin aria cititorilor de literatură pretențioși și nici n-a fost semnalată îndeajuns de critica literară, cu toate că ar fi trebuit să fie, pentru calitatea scrierii ce îl așază pe autor, fără tăgadă, în rândul prozatorilor de talent din zilele noastre.

coperta carte crinul de avalansa netCu toate că Dumitru Sârghie însuși înfățișează modest lucrarea ca pe un „amestec premeditat de proză ironic-semănătoristă și gazetărie tragic modernistă”, ești absorbit, încă din primele pagini, nu doar de intriga incitantă din schița „Ochii părintelui Ștefan”, ci și, mai cu seamă, de felul în care scriitorul își construiește narațiunea și de stilul ales, detașat de cel gazetăresc practicat cotidian, stilul clasic ce impune limpezime și acuratețe lexicală. Subiectul curge firesc, faptele se derulează tensionant și cititorul devine sclavul lecturii.

Scrisă la persoana întâi, eul narator îl introduce în scenă pe fratele său vitreg, Ștefan, preot într-un sat din Moldova, dar o face precizând totodată și drama conflictuală: Înzestrat de diavol cu toate păcatele omenești, slujitorul Domnului o înșeală pe Maria, iubita fratelui său, povestitorul întâmplărilor. Însurat la repezeală, pentru a obține o parohie, Ștefan se trezește cu o nevastă „rece, câinoasă, incapabilă de a spune un cuvânt de suflet”. De aici, prăbușirea morală, căderea în patimile beției și curvărăsiei mai ales. Viața, având însă legile ei dure, nu iartă. În punctul culminant al subiectului, Maria, gravidă cu popa nu mai îndură judecata aspră a părinților și a satului și își atârnă ștreangul de gât de creanga nucului din ograda lui Ștefan. Protagonistul înnebunește până la urmă și e ucis cu un pumnal, de unul dintre enoriași, rămânând să-i spună povestea doar ochii, ochii părintelui Ștefan.

Cu ales meșteșug artistic, prozatorul dozează conflictul sporind intensitatea lui pe parcursul derulării și se dovedește un fin analist psihologic, un observator atent al faptelor din jur și un portretist de clasă când intră în adâncul intim al personajelor sale, excelând în frământările sufletești ale părintelui Ștefan, căruia îi construiește un impresionant portret complex, fizic și moral: „Frumos bărbat părintele Ștefan! Așa îmbrăcat preoțește, are o înfățișare demonică, un corp frumos, bine proporționat și înfricoșător totodată. Nas ușor acvilin, ambițios, viril și cu nări neliniștite. Barba deasă, neagră și deosebit de îngrijită îi scoate în relief o gură frumoasă, senzuală. Părul bogat se revarsă peste umerii mari de atlet…”

Descrierea directă, mai mult fizică, a eroului schițat e contemplată printr-o altă tehnică literară, cea a autocaracterizării. Singur, părintele Ștefan își dezvăluie, la un pahar de vin, păcatele sale, într-o spovedanie sinceră în fața marinarului înșelat prin furtul diabolic al Mariei, iubirea lui cea mare.

Cu toate că e lezat în întreaga sa ființă, naratorul găsește puterea de a ierta, mergând pe calea lui Iisus, de înțelegere și iubire a aproapelui. Este mesajul pe care scriitorul îl transmite cititorilor săi. Amintind de tragismul unor personaje din scrierile lui Ion Agârbiceanu și Gala Galaction și de arta de prozator a acestora, schița „Ochii părintelui Ștefan” – cea mai valoroasă piesă epică a cărții „Crinul de avalanșă” – îi dă lui Dumitru Sârghie lumina verde pentru o intrare meritată în câmpul literaturii contemporane.

O altă piesă de rezistență a cărții, Crinul de avalanșă, a cunoscutului ziarist Dumitru Sârghie (Editura „Alutus”, Slatina, 2005) este chiar cea care dă și numele volumului. E scrierea ce ocupă cea mai mare parte a întregului ansamblu epic în care mai găsim, pe lângă schițe și povestiri, amintiri, relatări de mică întindere, eseuri și portrete precum: „Pisica Portocalie”, „Dragostea-i valută forte”, „Femeia – destin dureros și speranță”, „O lacrimă pentru Ccoco”, „Feri-baci”, „Pall Ianoș”, „Hoțul câinelui”, „Viață și moarte în același trup” – un meritat remember despre intelectualul complex și ziaristul slătinean Mircea Botez – „Nicolae Fulga s-a împăcat cu Dumnezeu!”, „Un drept «patriotic»”, „Sala de așteptare”, „Un sărut pe-o biată frază” și „Despre parfumul întâlnirilor de promoție”.

Protagonistul numărul unu al schiței „Crinul de avalanșă” este bătrânul Papil Buciuceanu, un personaj fabulos desprins parcă din galeria naturismului lui Barbu Delavrancea, despre al cărui trecut nimeni nu știa nimic, „arhanghel trecut de 60 de ani, care recita cu ușurință, în limba autorilor, din Serghei Esenin și Baudelaire, veșnic îmbrăcat cu aceeași tunică neagră și pantaloni decolorați de vremuri, fabricați dintr-o prelată ultra-rezistentă… Cu părul alb și lung, cu barba sa impunătoare și cu ochii săi limpezi, cu tăcerile sale, dădea impresia unui călugăr cu mintea rătăcită.”

În acțiunea schiței, al cărui păcat este amestecul liniei epice cu viața politică națională și locală ordinară a momentului, apare alături de Papil Buciuceanu, Singuran, un alt personaj principal, ziaristul de investigație, gata oricând să facă un reportaj dintr-un fapt, mai ales unul semnificativ pentru planul social, cu cetățeni lăsați în derivă, în ciuda fanfaronadei social-democrate. Singuran îi câștigă încrederea bătrânului taciturn și îl determină să vorbească. Din scurtul său discurs concentrat iese la iveală floarea speranței, în ciuda greutăților trecătoare. Aici, prozatorul face o magistrală asociație între Speranță și Crinul de avalanșă, superba floare albastră ce răsare în Munții Stâncoși din America de Nord, în urma avalanșelor catastrofale.

Schița „Crinul de avalanșă” nu înseamnă doar drama lui Papil Buciuceanu, ci și tensionata existență a ziaristului într-o democrație falsă și nebună, ziarist reprezentat prin Singuran, nume simbolic pentru luptătorul izolat de politicienii puternici ai zilei. Meritul acestei narațiuni, schiță până la un punct și acuzație jurnalistică mai departe, stă în linia epică incitantă, în reușitele portrete ale celor două personaje din primul plan și în ideea fundamentală pe care e construită intriga, cea a speranței ce rămâne ultima, pentru a duce idealurile justiției sociale mai departe, așa cum Crinul de avalanșă apare atunci când totul pare pierdut și arată lumii că viața, în toată splendoarea ei, are rădăcini adânci, nu piere.

Interesante, bine realizate, sunt și povestirile memoralistice „Feri-baci” și „Pall Ianoș”, în care personajele centrale, Francisc Laslo, român maghiarizat, profesor într-o școală rurală și Pall Ianoș, comandantul unității militare în care își face stagiul autorul cărții, dau numele acestora. Scenele din „Hoțul câinelui” ne poartă, prin aventurile câinelui-lup Top, în lumea credincioasă canină, așa precum Vasile Voiculescu o făcea în „Ciobănilă”.

Ca și cunoscutul gazetar incisiv și scriitor din perioada interbelică, N.D Cocea, autorul mini-romanului „Vinul de viață lungă”, Dumitru Sârghie și-a sporit articol de articol calitatea expresiei și, perfecționându-și stilul jurnalistic, dându-i strălucire metaforică a pășit în mod natural în câmpul literaturii beletristice, nu doar cu proză, ci și cu poemele transmițătoare de idei și sentimente umane incitante. „De la gazetăria autentică la literatura autentică – scria mai înainte profesorul, prozatorul și eseistul C. Voinescu – Mitică Sârghie mai are de făcut doar un singur pas, de care este, fără îndoială, capabil.”

Și, iată, că este!

ION GEORGESCU

Share

Permanent link to this article: http://linia1.ro/cartea-dintre-crini-si-avalanse/