Felicia Man, inspector general al ISJ Olt:

Orice pas spre iubirea aproapelui, dar și „departelui” ne apropie de Dumnezeu!

felicia man actiune 1 net

Străluminate spiritual de Săptămâna Patimilor, dar și de perspectiva Săptămânii Luminate, doamnele și domnișoarele din PSD Olt, păstorite de Felicia Man, șefa Educației pe județul Olt, au urmat, astăzi, preceptul biblic… „Ești cât dăruiești!”

Sub această deviză creștină, mai multe persoane nevoiașe din Slatina au primit ceea ce trebuie pentru

Permanent link to this article: http://linia1.ro/orice-pas-spre-iubirea-aproapelui-dar-si-departelui-ne-apropie-de-dumnezeu/

Ec. Elena Vișan, Managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina:

Spitalul Județean de Urgență Slatina este, cred, printre puținele spitale din țară, unde nu putem vorbi de un deficit de medici

elena visan li

Cum poate apăra spitalul public interesele pacienților în fața ofensivei agresive, lipsite de scrupule, a clinicilor private?

Fie că vrem să recunoaștem sau nu, și în rândul furnizorilor de servicii medicale de sănătate se poate vorbi deja de un mediu concurențial. Activăm pe o piața în care ofensiva clinicilor private …

Permanent link to this article: http://linia1.ro/spitalul-judetean-de-urgenta-slatina-este-cred-printre-putinele-spitale-din-tara-unde-nu-putem-vorbi-de-un-deficit-de-medici/

Daniel Bărbulescu, director CRFIR 4 SV Oltenia:

Dacă va fi în Slatina și drumurile noastre ni se vor intersecta, voi ciocni un ou roșu cu Darius Vâlcov!

daniel barbulescu 695

Domnule Bărbulescu – iată că, deși mi se crease impresia că s-a spălat pe mâini de domnia voastră, PSD vă instalează în funcția de director general adjunct la Centrul Regional al AFIR Craiova (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale). Putem spune că această promovare (venită cam târziu, ce-i drept) este o

Permanent link to this article: http://linia1.ro/daca-va-fi-in-slatina-si-drumurile-noastre-ni-se-vor-intersecta-voi-ciocni-un-ou-rosu-cu-darius-valcov/