Print this Post


Cine este Emil Albotă?

Din ce în ce mai pregnant, profesorul Emil Albotă se impune ca o personalitate proeminentă a județului Olt. Un intelectual de calibrul domniei-sale nu avea cum să nu intre în vizorul societății civile a județului nostru, slătinenii așteptând, cu oarecare nerăbdare, ca acesta să declare public că va candida pentru funcția de primar al Municipiului Slatina.

Pentru cei care nu cunosc cariera intelectuală și profesională a prof. Emil Albotă, actualmente secretar de stat în Ministerul Educației, se cuvine să facem loc unor binevenite precizări.

emil albota 613Prof. Emil Albotă s-a născut în ziua de 6 mai, anul de grație 1975, în Slatina, județul Olt. A absolvit, în 1994, celebrul Liceu Teoretic „Ion Minulescu”. În 2000, absolvă, cu media 10, Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole, din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, cu specializarea „Metode avansate în calculul construcțiilor”.

Patru ani mai târziu, Emil Albotă își începe studiile de Doctorat în „Științe inginerești”, cu specializarea „Siguranța Construcțiilor și Inginerie Seismică”, pentru ca, în decembrie 2006, să-și susțină public teza de Doctorat, cu titlul „Contribuții teoretice și aplicative privind fundamentarea conceptelor și criteriilor de elaborare a normelor de protecție seismică”.

Încă din 1997 și până în 2009, Emil Albotă se specializează într-o serie de discipline, aferente domeniului construcției, absolvind diferite cursuri în țară și în străinătate, beneficiind totodată de anumite burse de studiu, în Portugalia, Polonia, Elveția, Albania. A deținut și deține o serie de funcții didactice universitare, la Universitatea Tehnică de Construcții București, la Centru Național pentru Reducerea Riscului Seismic, la Universitatea din Craiova, în calitate de preparator universitar, asistent universitar, șef de lucrări, cercetător științific, predând, totodată, diferite cursuri și seminarii de specialitate.

Având o experiență tehnică excepțională, Emil Albotă a colaborat și colaborează la elaborarea de expertize tehnice, pentru structuri din beton și zidărie, precum și la elaborarea a numeroase studii de fezabilitate și proiecte tehnice, pentru structuri civile, rețele hidro-edilitare și drumuri. Din 2001, administrează SC TRANSCOM CARAIMAN SRL Slatina, companie de proiectare în construcții.

Din 2004 și până în prezent, a participat la o multitudine de conferințe naționale și internaționale: la Vrancea, la București, Geneva, Slonic, Beijing etc. A publicat diferite articole în revistele de specialitate, din țară și străinătate, semnând, alături de alți mari specialiști în domeniu, nenumărate articole și studii. A participat la elaborarea de lucrări didactice destinate pregătirii studenților, precum și a altor lucrări intitulate „Statistica construcțiilor. Aplicații” și „Seismic motions”.

A participat la elaborarea mai multor lucrări de cercetare alături de specialiști consacrați în domeniu, precum prof. univ. dr. ing. Sorin Demetriu, conf. univ. dr. ing. Alexandru Aldea, conf. univ. dr. ing. Ruxandra Enache etc.

Cunoaște bine limba engleză și a fost membru în comisia de admitere pe Universitatea de Construcții București (2003-2005), precum și membru în Comitetul de Organizare a International Symposium on Seismic Risk Reduction. The Jica Tehnical Cooperation Project in Romania, Romanian Academy, 26-27 aprilie 2007, Bucharest. Din martie 2014, este secretar de stat în Ministerul Educației Naționale.

Din 2011, este membru UNPR, fiind ales, în 2012, în funcția de prim-vicepreședinte UNPR Olt și președinte UNPR Slatina. În iunie 2012, a candidat la funcția de primar al Municipiului Slatina, obținând postul de consilier local.

Intenționează să candideze, din nou, la Primăria Slatina, la alegerile locale din 2016. Este căsătorit și are un copil.

Dragi cititori, ceea ce am scris noi astăzi aici este doar o sinteză a sintezei preocupărilor  profesionale și politice pe care le are prof. Albotă. Cu siguranță, în viitorul apropiat, veți cunoaște, în amănunt, cine este Emil Albotă și cu ce gânduri va veni, în 2016, pe fotoliul de primar al Slatinei noastre.

Dumitru SÂRGHIE

Permanent link to this article: http://linia1.ro/cine-este-emil-albota/

3 comments

  1. .

    kk

  2. ora exacta

    Frumoase cuvinte ce trebuie lecurate si distribuite si prietenilor!

    http://orafixa.eu/

    1. .

      kk

Comments have been disabled.