Print this Post


COMPANIA DE APĂ OLT – 10 ANI ÎN SLUJBA COMUNITĂȚII!

În zilele de 19 și 20 mai, Compania de Apă Olt a organizat o serie de acțiuni, prilejuite de împlinirea a 10 ani de activitate. Astfel, vineri, 19 mai a.c., la sediul companiei, Cătălin Ușurelu, alături de autoritățile locale și județene, precum și de angajații companiei, a dezvelit o placă aniversară: «Compania de apă Olt – de 10 ani alături de comunitate!»

Au ținut să fie prezenți la eveniment, alături de reprezentanții Companiei de Apă Olt, Marius Iancu – deputat de Olt, Virgil Delureanu și Ioane Ciugulea – vicepreședinții Consiliului Județean Olt, Ernes Vâlceleanu – viceprimarul Municipiului Slatina, Octavian Stănescu – viceprimarul Municipiului Caracal, Iulică Oane – primarul orașului Corabia, Ion Prioteasa – primarul orașului Scornicești, Emil Albotă – directorul Inspectoratului de Stat în Construcții, Adi Barbu – directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Olt, Gheorghe Neacșa – directorul Gărzii de Mediu Olt.

Tot vineri, în continuarea manifestării, toți cei prezenți la sediul Companiei de Apă, au făcut o vizită la un dintre cele mai moderne stații de epurare din țară, Stația de Epurare Slatina, unde șeful Sediului Secundar Slatina, ing. Florea Rață, a prezentat întreg procesul de epurare a apei.

Cătălin Ușurelu, Marius Iancu și Ioan Ciugulea au ținut scurte alocuțiuni despre acest eveniment important în viața unei comunități.

cao 10 ani 2Cătălin Ușurelu, director general al Companiei de Apă Olt:

10 ANI CARE ÎNSEAMNĂ PROIECTE ȘI INVESTIȚII LA CARE AU LUCRAT OAMENI CU EXPERIENȚĂ, DAR ȘI OAMENI CARE AICI AU ÎNVĂȚAT MESERIE

catalin usurelu cao„Este o zi importantă pentru noi. Sărbătorim astăzi 10 ani de la înființarea companiei, 10 ani care înseamnă proiecte și investiții la care au lucrat oameni cu experiență, dar și oameni care aici au învățat meserie.

Suntem o companie care derulăm proiecte foarte importante. Avem în desfășurare mai multe proiecte pentru cetățeni. Suntem în slujba cetățenilor. Ne dorim să le oferim apă de cea mai bună calitate. Pentru ei lucrăm, pentru ei existăm! Datorită lor, astăzi, suntem aici.

Mulțumesc oficialităților, mulțumesc Consiliului Județean Olt și Primăriei Municipiului Slatina, mulțumesc domnilor parlamentari, domnilor director de agenții naționale. Este foarte importantă pentru noi prezența dvs. aici! Datorită dvs. avem o ușă deschisă, un proiect care se aprobă pentru companie, o investiție de care vor beneficia cetățenii. 10 ani de la înființare, 10 ani alături de comunitate!

Compania înseamnă proiecte, investiții și oameni. Și aici nu mă refer numai la angajații societății, dar și la consumatorii din Slatina și din toate localitățile din județul Olt, unde Compania de Apă are sedii secundare. Datorită lor existăm și vrem să le oferim servicii de cea mai bună calitate. (…)

Am vizitat Stația de Epurare Slatina, cu siguranță cea mai mare investiție din județul Olt, o investiție de 18 milioane de euro, una dintre cele mai moderne stații de epurare din țară.

La momentul actual, în cadrul Companiei de Apă, avem aproximativ 170.000 utilizatori. Ca extindere, încă din decembrie 2016, Compania de Apă a depus la Ministerul Fondurilor europene un studiu de fezabilitate, pe Programul Operațional de Infrastructură Mare. Un studiu de fezabilitate care sperăm să fie aprobat cât mai curând, o investiție de aproximativ 150 milioane de euro, care constă în lucrări de alimentare cu apă și canalizarea, extinderea rețelelor sau reabilitarea rețelelor existente, precum și construcția unor stații de epurare în orașele Caracal, Corabia, Balș…”

cao 10 ani 1Marius Iancu, deputat PSD de Olt:

ESTE FOARTE IMPORTANT CA ȘI ÎN ANII URMĂTORI SĂ PUTEM SĂ ATRAGEM CÂT MAI MULȚI BANI EUROPENI, PENTRU CĂ, ÎN FELUL ACESTA, VOM PUTEA SĂ DEZVOLTĂM COMUNITĂȚILE LOCALE

„Am văzut astăzi aici o investiție importantă pentru orașul nostru, o investiție făcută pe fonduri europene. Este foarte important ca și în anii următori să putem să atragem cât mai mulți bani europeni, pentru că, în felul acesta, vom putea să dezvoltăm comunitățile locale, să dezvoltăm județul nostru și o dezvoltare durabilă la nivel de țară, în general!

Fiind o zi festivă, aș vrea să urez și eu La Mulți Ani Companiei de Apă Olt, tuturor angajaților! Le urez succes în proiectele viitoare!”

Ioan Ciugulea, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt:

VREAU SĂ LE MULȚUMESC TUTUROR CELOR CARE LUCREAZĂ ÎN COMPANIA DE APĂ

„Acum 10 ani, împreună cu d-l președinte Paul Stănescu, am creat inițiativa Asociația Intercomunitară de Dezvoltare (ADI) Oltul, pentru care, să știți, s-a lucrat foarte mult. Consiliul Județean a avut o mare deschidere pentru această companie de apă.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care lucrează în Compania de Apă și sunt convins că, în continuare, se va umbla foarte mult la calitate și ca serviciile să fie la ultimele standarde. Este important pentru noi, slătinenii, și pentru toți cetățenii județului Olt. La mulți ani!”

ZIUA PORȚILOR DESCHISE. PREMIEREA VETERANILOR COMPANIEI

Sâmbătă, 20 mai, a fost organizată „Ziua Porților Deschise”, eveniment ce a avut loc tot la Stația de Epurare Slatina. Cetățenii care au vrut să viziteze stația au avut parte de o prezentare a întreg obiectivului, iar micuții care i-au însoțit s-au întâlnit cu mascota companiei, ce întruchipează o „picătură de apă curată”.

Câteva ore mai târziu, a venit rândul angajaților companiei, care lucrează de 30-40 de ani în unitate, precum și a foștilor angajați care acum sunt pensionari, să fie premiați de către directorul Cătălin Ușurelu.  

premiere veterani caoCătălin Ușurelu, director general al Companiei de Apă Olt:

ESTE O ONOARE PENTRU MINE SĂ PREMIEZ ASTĂZI O PARTE DINTRE OAMENII CARE AU CONTRIBUIT LA DEZVOLTAREA COMPANIEI NOASTRE

«Vă mulțumesc foarte mult că ne-ați onorat cu prezența. Este o onoare pentru mine să premiez astăzi o parte dintre oamenii care au contribuit la dezvoltarea companiei noastre. Și spun o parte, deoarece ei sunt mult mai mulți, dar este o primă ediție a Zilei Companiei de Apă, o zi aniversară, când împlinim 10 ani de la înființare. Vreau ca acest lucru să devină o tradiție, să ducem un omagiu acestor oameni, care au o experiență foarte mare, de până la 40 de ani de muncă în cadrul companiei. Oameni de la care cei tineri pot învăța, oameni cu o vastă experiență, oameni care «știu ca pe apă» sistemul de alimentare cu apă și canalizare din Slatina. La Mulți Ani!»

postolache fost director apa slatinaMarin Postolache, fost director:

LUCRURILE ACESTEA NU SE PUTEAU ÎNTÂMPLA, DACĂ NU GĂSEAM AICI UN COLECTIV FOARTE DISCIPLINAT ȘI CU O ÎNALTĂ ȚINUTĂ PROFESIONALĂ

„Vreau să spun că aceste lucruri nu se puteau întâmpla dacă nu se întâmpla cea mai mare provocare a vieții mele. Consiliul Local al anilor 1996-2000, care a fost unul dintre cele mai bune consilii locale de la Slatina, m-a nominalizat director al acestei societății comerciale, companie, cum îi spune acum.

Lucrurile acestea nu se puteau întâmpla, dacă nu găseam aici un colectiv foarte disciplinat și cu o înaltă ținută profesională, căruia, alături de dvs., îi mulțumesc și eu. Prin resurse proprii și eforturi proprii, am făcut ceea trebuia să facem. Felicit actuala echipă de conducere, pe drumul pe care a plecat, pentru că se văd la orizont peste 100 de milioane de euro care trebuie să rezolve multe probleme în această companie și în aceste unități administrativ-teritoriale din județ.”

Ionuț Dumitrescu

Permanent link to this article: http://linia1.ro/compania-de-apa-olt-10-ani-in-slujba-comunitatii/