Print this Post


Compania de Apă Olt continuă investițiile

În ultimii 10 ani, Compania de Apă Olt a realizat investiții importante pentru a proteja mediul înconjurător și, implicit, sursele de apă. Au fost atrase fonduri europene, în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”. Astfel, Compania de Apă Olt a construit stații de epurare noi, în orașele Potcoava, Piatra-Olt și Drăgănești-Olt, și le-a reabilitat pe cele deja existente. Proiectul a avut ca principal scop ca apa provenită din canalizare să fie tratată corespunzător și apoi evacuată, la parametrii care să nu afecteze râurile și pârâurile ce primesc apa din stațiile de epurare.

compania de apa olt linia intaiPrin modernizarea și extinderea Stației de Epurare din Slatina, localitatea cea mai mare din aria de operare a Companiei de Apă Olt, cei aproximativ 4,5 milioane de metri cubi pe an ce reprezintă apa evacuată în râul Olt, se aliniază prevederilor legislației naționale și europene și nu afectează mediul înconjurător.

„Scopul Companiei de Apă Olt este să oferim apă de calitate și să protejăm mediul înconjurător. Calitatea vieții depinde de calitatea apei și, de aceea, trebuie să avem grijă de sursele de apă. În toate localitățile unde Compania de Apă Olt operează, apa provine din foraje de medie și mare adâncime și garantăm că aceste surse sunt nepoluate, așa cum arată analizele de laborator”, a declarat Cristian Bircea, director Calitate Mediu Compania de Apă Olt.

Investițiile Companiei de Apă Olt vor continua și în perioada următoare, în vederea protecției mediului. Programele depuse în cadrul „Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020” vor fi implementate în mai multe localități din județul Olt ce fac parte din operatorul regional. Vor fi reabilitate și extinse stațiile de epurare din Balș, Caracal și Corabia și se vor construi stații de epurare noi în câteva aglomerări rurale, Gostavățu – Băbiciu – Scărișoara, Bălteni – Perieți – Schitu, Fărcașele – Dobrosloveni și Șerbănești – Crâmpoia. De asemenea, în comunele Rusănești și Tia Mare vor fi construite stații de epurare, iar în comuna Vișina se va extinde stația de epurare existentă.

Ionuț DUMITRESCU

Permanent link to this article: http://linia1.ro/compania-de-apa-olt-continua-investitiile/