Print this Post


COMPANIA DE APĂ OLT ÎNCEPE INVESTIȚIILE – SE SEMNEAZĂ CONTRACTE, SE DESCHID ȘANTIERE

„Proiectul cu finanțare europeană «Dezvoltarea  infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020» a intrat în linie dreaptă.

Astăzi, semnăm contractul de lucrări pentru extinderea rețelelor de canalizare pentru comunele Șerbănești și Crâmpoia, în valoare de 31 milioane lei, prin care extindem rețeaua de canalizare cu 20 de kilometri la Șerbănești și cu 16 kilometri la Crâmpoia.

Săptămâna viitoare, vom semna contractul de lucrări pentru extinderea rețelelor de apa si canalizare pentru Drăgănești-Olt și Dăneasa, în valoare de 32 milioane lei. La Drăgănești-Olt, se va extinde rețeaua de apă, cu 19 kilometri și rețeaua de canalizare, cu 16 kilometri.

La Dăneasa, se va extinde rețeaua de apă, cu aproximativ 15 kilometri.cao investitii 2020

Am emis ordinele de începere lucrărilor pentru Piatra-Olt – Găneasa și Vișina, iar firmele care au câștigat licitațiile pregătesc organizarea șantierelor. La Piatra-Olt, se va extinde rețea de canalizare, cu 20 de kilometri, la Găneasa cu 5,3 kilometri, iar la Vișina, cu 15, 5 kilometri”, a explicat Cătălin Ușurelu, director general al Companiei  de Apă Olt.

Contractul pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și apă uzată din municipiul Slatina este în curs de semnare, valoarea contractului fiind de aproximativ 97 milioane lei.

Rețeaua de apă se va extinde cu 10,10 kilometri și se va reabilita pe 26, 04 kilometri, iar rețeaua de canalizare se va extinde cu 23, 71 kilometri. Se vor reabilita și 30, 28 kilometri rețea de aducțiune.

Contractul pentru construirea unui depozit de nămol, lângă  Stația  de Epurare Slatina, este în evaluare, valoarea acestuia fiind de 12 milioane lei.

Tot în evaluare este și contractul pentru construirea celor două stații de tratare a apei de la  Slatina, valoarea contractului fiind de 52 milioane lei.

În noiembrie, se vor depune ofertele pentru atribuirea contractului pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Caracal, valoarea acestuia fiind de 110 450 411 lei.

Rețeaua de apă se va reabilita pe 53 de kilometri și se va extinde cu 7,4 kilometri, iar rețeaua de canalizare se va reabilita pe 13, 66 kilometri și se va extinde cu 18, 66 kilometri. Contractul pentru reabilitarea stației de epurare de la Caracal, investiție în valoare de 37 milioane lei este în analiză.

Contractul pentru extinderea rețelelor de apă din Scornicești este în evaluare, investiția pe care Compania de Apă Olt o va face aici fiind de 28 milioane lei.

Rețeaua de apă se va extinde cu 20 de kilometri, iar rețeaua de canalizare cu 20,7 kilometri.

Tot în evaluare este și contractul pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și apă uzată din Corabia, contract cu o valoare de aproximativ 54 milioane lei.

Rețeaua de apă se va extinde cu 17 kilometri, rețeaua de canalizare cu 31 kilometri și se vor reabilita 15,5 kilometri de rețea de canalizare.

În evaluare, se află și contractele pentru extinderea stațiilor de epurare din Corabia și Vișina.

Contractul pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din Potcoava este și el în evaluare. Compania de Apă Olt va investi, la Potcoava, 30 de milioane lei, pentru extinderea a 27,3 kilometri rețea de apă și 11,5 kilometri rețea de canalizare.

În evaluare, se află și contractele pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pentru aglomerările Rusănești – Tia Mare – Izbiceni – Giuvărăști, Băbiciu – Scărișoara – Gostavățu, Fărcașele – Dobrosloveni.

Pentru Balș, licitația celor două contracte pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare va fi lansată în octombrie, valoare acestora fiind de aproximativ 73 milioane lei. Rețeaua de apă se va reabilita pe 17, 54 kilometri, rețeaua de canalizare pe 8,12 kilometri și se va face extinderea cu 5,3 kilometri a rețelei de apă și cu 4,53 kilometri a rețelei de canalizare.

Și contractele pentru îmbunătățirea facilităților de tratare a apei pentru Corabia, extinderea stației de tratare a apei din Balș, construirea stațiilor de epurare de la Șerbănești, Schitu, Tia Mare, Rusănești, Fărcașele și Scărișoara sunt în  analiză.

„Colegii mei din cadrul Unității de Implementare a Proiectului din cadrul Companiei de Apă Olt lucrează intens, atât la birou, cât și pe teren, pentru ca, în cel mai scurt timp, să deschidem șantierele, în toate cele 25 de localități, unde vom face investiții în modernizarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare.

Obiectivul nostru este să avem o infrastructură modernă în municipii și orașe, să oferim oltenilor apă de cea mai bună calitate și să le aducem la poartă rețelele de apă și canalizare. Noi suntem parte din fiecare din fiecare comunitate”, a declarat Cătălin Ușurelu.

Prin proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”, care are o valoare de 240 de milioane de euro, Compania de Apă Olt va face investiții în 25 de localități din județul Olt.

Permanent link to this article: http://linia1.ro/compania-de-apa-olt-incepe-investitiile-se-semneaza-contracte-se-deschid-santiere/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *