Print this Post


Constantin Nițu – ostenit de atâta frumusețe

Atunci, când presiunea vremurilor mă apasă cu violență și când doresc să mă eliberez de mizeria lumii în care ne ducem cu toții veacul, mă refugiez în satul Cornățelu, din comuna Poboru, în căsuța-muzeu a marelui artist popular – Constantin Nițu.

Acest ultim mare romantic al județului nostru, prin venele căruia curge năvalnic românismul, mă primește cu bunătatea de odinioară a marilor amfitrioni, punându-și pe masă inima, pâinea la țest, țuica de prună și ciorba de ștevie ori de urzici, din care mă înfrupt ori de câte ori îi trec pragul.

constantin nitu 582Mai întâi, bătrânul artist mă dojenește, pentru că nu l-am anunțat mai din timp, ca să se pregătească și el „pentru musafiri importanți”, apoi ne așezăm, ritualic, la masă. Mâncăm încet, cu intermitențe, ca să facem loc dialogului. Săptămâna trecută, Constantin Nițu mi-a vorbit despre „oamenii de nimic”. Despre oamenii căzuți din spirit…

Despre impostură și „despre cei legați la ochi”, de care depinde destinul artei și tradiției noastre oltenești. Despre „nimicirea urmelor”, care ne atestă continuitatea pe aceste meleaguri.

„Mă simt ostenit de atâta frumusețe, care încă mă înconjoară. Frumusețea tradiției, a urmelor lăsate în istorie de înaintașii noștri. Se pare că Dumnezeu vrea să-mi pregătească locul de odihnă. Soclul și crucea, pentru care m-am sacrificat o viață întreagă, mă așteaptă lângă crucea părinților mei. Pe care scrie, cu litere mari: RĂDĂCINI ALE UNUI MARE IUBITOR DE FRUMOS. AMIN!”

Încerc, inabil, să-i scot din minte ideea morții, spunându-i că unui artist, precum este domnia-sa, îi este hărăzit să trăiască mult, dându-l exemplu pe celălalt mare meșter popular al Oltului, Nicolae Nica, sculptorul de suflete și idei, din Chilia Făgețelului. Constantin Nițu mă aprobă cu o bunăvoință studiată, caracteristică educației sale, aceea de a nu-și contrazice musafirii, însă își continuă ideea: „Acolo, lângă părinții mei, eu trebuie să mă odihnesc… Cât de curând… Pentru că n-am stat «cuminte» deloc în viața asta terestră. Din copilărie și până acum, am tot deranjat pe unul și pe altul… Dar știți cum i-am deranjat? Dăruindu-le sufletul și arta mea. Le-am dat viața mea, le-am dat fotografiile mele, pe care nu mi le-au mai dat niciodată înapoi… Lui Corneliu Bucur, fostul director al Muzeului din Sibiu, i-am dat cele mai valoroase fotografii ale istoriei vieții mele. N-am primit niciuna înapoi. S-a zbătut prietenul meu, Vali Ciurea, să le recapete, dar n-a reușit. Vedeți? Unii vor să devină celebri pe mâna altora, că pe mâna lor n-au nicio șansă…

constantin nitu la muzeul satului

Alături de Ion Crețeanu, la Muzeul Satului din București

Corinei Mihăilescu, cercetător în domeniul artei tradiționale, i-am împrumutat diferite documente și dovezi, care mi-au marcat drumul artistic, de la începuturi și până în prezent. Nu le vreau neapărat înapoi, dar vreau să le folosească așa cum trebuie… Dumnezeu are grijă, d-le Sârghie, să-mi umple golurile, cu ceea ce fac alții pentru mine, așa cum ați făcut d-voastră. Iar celor care nu mi-au înapoiat fotografiile și documentele, nu pot să le spun decât ceea ce spunea Părintele Arsenie Boca: «Mânca-i-ar Raiul!» Să dea Dumnezeu să le fie cu folos, să le folosească în sensul pentru care au fost create!”

După masă, Constantin Nițu a scos o cană cu vin rubiniu… A turnat zgomotos în două căni de lut, am ciocnit, apoi am vorbit despre patriotism:

„Ideea de patriotism nu se rezumă numai la ideea de a da din gură, strigând în piață că îți iubești țara. Patriotismul se dovedește prin fapte, nu prin vorbe. Prin responsabilitate. Prin jertfă. Bunica mea era stăpânită de patriotism. Ea încerca mereu să cristalizeze această idee în mintea noastră, să ne întărească și să ne facă răspunzători de vița din care ne tragem. Căci noi suntem descendenți din nepotul Magherului, iar bunicul meu a murit pentru țară, la Mărășești, în cel De-al Doilea Război Mondial. Bunicul meu din partea tatălui…

Uitați-vă ce am aici, 1000 de plicuri, în care se află 1000 de nuanțe de culori. Culori naturale, al căror secret nu-l știe nimeni în țara asta. 1000 de culori… Păi, ăsta-i patriotism, nu vorbe goale, d-le Sârghie. E lucrarea mea cu coloranți… ștevie cu piatră acră și sare! Culoare garantată… Roibă, rubia tinctorum – care e și plantă medicinală. Nu găsești culoarea asta nicăieri, cu toți doctorii în chimie pe care-i avem. Tot aici am și gama nuanțelor de roșu, pentru lână țigaie și țurcană… Culori distinse… 1000 de nuanțe, în totalitate. Un tezaur, d-le Sârghie!”

Dumitru SÂRGHIE

Permanent link to this article: http://linia1.ro/constantin-nitu-ostenit-de-atata-frumusete/