Print this Post


Constantin Nițu și Tezaurul de la Cornățelu

Lăzile aicea zac…

Am pășit cu sfială în pridvorul casei-muzeu a inegalabilului artist, Constantin Nițu din Cornățelul Poborului… Aici, tronau câteva cufere pline cu zeci de cucle de lână, colorate natural în toate nuanțele pământului.

Constantin Nițu ni le arată pe fiecare, prezentându-ni-le cu o grijă religioasă, paternă și maternă în același timp, de parcă ar ni i-ar descrie pe proprii lui prunci știuți și, deopotrivă, neștiuți…

„Uitați-vă, spune transfigurat artistul, nu sunt vopsite cu nicio chimicală din magazin! Culorile sunt plăsmuite numai pe bază de plante. Sunt indignat atunci când aud pe unii că folosesc sintagma «culori naturale»… Acestea sunt naturale, pentru că sunt de la natură, de la Dumnezeu, e colorant vegetal…

nituAm 1000 de rețete pentru prepararea culorilor vegetale. Tezaur care n-a fost niciodată scris… Aicea sunt sute de eșantioane. Nu le mai pot duce, unde să le mai pun? Se pot face mii de albume și nu sunt numai acestea, vă mai arăt. Uitați-vă, lucruri despre care nimeni nu mai întreabă!!! Cojoace mâncate de molii. Haine de maldarin… Cojocul de Dăbuleni. Zac toate și nimeni nu mă mai întreabă de ele… Eu nu mai am putere, domnii mei. Zilele trecute era să dau colțu’… S-o iau la dreapta sau la stânga. Și rămân aceste lucruri și nimeni n-o să întrebe de ele. Pentru că nu le știe nimeni rostul… Lăzile aicea zac…”

Cuvânt împreună despre rostirea românească

Constantin Nițu are sufletul asediat de trecutul artei populare românești, de trecutul meșteșugurilor autentice. Însăși existența pieselor unicat din impresionanta sa colecție (dintre care, fie vorba între noi, a mai vândut, pe bani puțini, unor instituții specializate, pentru a-și asigura existența materială) reprezintă un cuvânt împreună cu Maestrul despre rostirea românească, așa cum ar spune filosoful Constantin Noica.

nitu 2„Ați intrat aici în casa unui țăran, unde și bucătăria este muzeu… Eu sunt descendent din preoți, din cântăreți de Biserică, ctitori de Biserici. Și m-au discreditat analfabeții aici. Am venit ca un prost, căci dacă știam nu mă așezam niciodată aici. Eu am fost elevul lui Nicolae Suciu din Cincu Brașovului, marele pictor iconar din Cincu. Aici este un Epitaf, pictat de mine la el, în timpul cât am fost la cursurile lui, la Cincu. În timpul școlirii mele acolo… E Epitaful meu și am vrut să-l duc la Biserică, dar – când am văzut că nu se merită să fac astfel de servicii – m-am răzgândit și nu l-am mai dus. Și l-am pus la mine în tablou…

Îl am pe Popa Popas la mine în expoziție și tabloul făcut de el. Am lămpi de colecție… Am fost în Cabinetul lui Ceaușescu. Până și el, cât era de tiran, era mândru că a dat mâna cu mine…”

Maica Îndurerată și Iisus Pantocrator 

Nițu Constantin, prin ceea ce a făcut el pentru România, poate fi considerat, într-un anume fel, și un veritabil memorialist, specializat în memoria artei populare. Un memorialist care vorbește foarte puțin, dar care transmite generațiilor viitoare înțelepciunea, măiestria și buna-cuviință a țăranului român de pe meleagurile Oltului…

„Aici am Orațiile lui Alecu Russo (tipărite de Alecsandri cu litere chirilice), Regulamentul Organic de pe timpul lui Bibescu-Vodă, Măseaua unui mamut care s-a pietrificat (găsită aici pe Valea Cornățelului…).  Am repatriat, de asemenea, ilustrate care au plecat din România în Franța. Eu am ajuns în localitatea unde au fost trimise și am dat de ele. M-am rugat de omul care le avea și mi le-a dat. Le-am adus acasă… Am două icoane: Maica Îndurerată și Iisus Pantocrator…”

nitu 1

N-am trăit degeaba

Zestrea lui, care nu se poate măsura în bani, nu mai poate fi, astăzi, împărtășită nimănui… Poate doar unor jurnaliști dornici, la rându-le, să stragă atenția autorităților asupra acestui tezaur ancestral și unor tineri din sat, care și-au luat inima în dinți și au devenit discipolii Maestrului, încercând să-i perpetueze meșteșugul. Din păcate, tezaurul de la Cornățelu stă gata-gata să fie mâncat de molii și de trecerea anilor… Cine are curajul și onoarea să-l salveze?

„Când am împlinit 65 de ani, am fost sărbătorit de Ministerul Culturii. A fost un mare lucru pentru mine, pentru că ministerele și instituțiile naționale m-au recunoscut ca mărime a țării. Dar instituțiile locale nici pe departe… Și am făcut cel mai mare efort… Toată viața am adunat, pentru ca să las o brazdă prin care să atest că am existat și că n-am stat degeaba, n-am trăit degeaba…”

Pe această masă… a servit cafeaua Octavian Goga

El nu consideră că tot ceea ce a făcut pentru țara sa este neapărat o îndatorire, ci mai degrabă o recompensă adusă artei tradiționale românești, meșteșugurilor țărănești autentice. De aceea, ca un personaj al lui Cehov, face un ultim apel către autoritățile județului Olt, pentru a-l ajuta să-și conserve, în bune condițiuni, acest tezaur. Atitudinea lui este când disperată, blestemând vremurile anticreștinești în care trăim, când devine blând și împăciuitor, considerând că așa i-a fost scris.

„Vă înmânez un CD cu tezaurul de la Cornățelu, făcut de cei de la Direcția de Cultură. Acum nu știu cine mai e tezaurul. Tezaurul este ceea ce am adunat eu sau eu sunt tezaurul. Pentru că, dacă nu aș fi fost eu, nu era nimic aici. Aici am o Biblie oferită de Bartolomeu Anania, cu autograf, iar eu i-am oferit un șervet din maramă de borangic. Aici e un pistornic de pe timpul lui Tudor Vladimirescu.

Aici sunt moaște ale părinților mei. Aici e voalul de mireasă al mamei, floarea de mireasă și floarea de ginere a tatălui. O batistă care a atins moaștele Sfintei Paraschiva de la Iași și smirnă de la Muntele Athos.

Pe această masă pe care am așezat aceste moaște a servit cafeaua Octavian Goga…”

nitu 3Prizonier în temnița propriei creații artistice

Întrebarea e: cine și ce va putea înlocui aceste eterne bijuterii, în cazul în care județul Olt și România le va pierde? Până când va veni cineva, un român aflat în capul trebilor, capabil să înțeleagă inestimabila valoare artistică, morală și spirituală, pe care a agonisit-o Constantin Nițu, într-o viață de om, artistul de la Cornățelu rămâne un fel de prizonier. Un prizonier în temnița propriei creații artistice și a obiectelor de cult și de artă aflate aici, un prizonier în temnița propriei lui case.

Trăim o civilizație iresponsabilă, care-și disprețuiește trecutul, dar și prezentul și viitorul. Trăim într-o existență a disperării, care operează cu instrumentele nihilismului, de parcă Revoluția de la 1989 ne-a epuizat toate virtuțile, pentru 100 de ani de aici înainte.

Cu toate acestea, Constantin Nițu este legat pentru eternitate de această vrajă a civilizației rurale, pe care alte țări din această lume globalizată și globalizantă nu o au…

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/constantin-nitu-si-tezaurul-de-la-cornatelu/