Print this Post


Constantin Stănescu, fost primar al comunei Vișina, tatăl actualului vicepremier și ministru al Dezvoltării, Paul Stănescu: Pierzi tot ce trebuie, dacă nu vorbești ce trebuie, când trebuie și cum trebuie!

D-le Stănescu, tocmai veniți de la Biserică. Biserica a fost sufletul dvs. o viață întreagă. Mergeam pe stradă, în comuna dvs. și am văzut doi bătrâni. Bătrâna îi reproșa bătrânului că nu mai vine pe la Biserică. Acesta i-a spus: „Religia mea e ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Unii se duc ziua la biserică și noaptea la furat.” Eu am rămas surprins de aceste vorbe. Oare sunt oameni care se duc la biserică și apoi la furat?

Prea puțini. Aceștia nu au credință. De ce mai vii la biserică, în Casa Domnului, dacă nu ai credință? Te duci să iei găina omului? Asta nu e bine. E cel mai mare păcat să faci treaba asta. Mai bine te lipsești, nu te mai duci în Casa Domnului și te duci la furat. Și rămâi, pe partea cealaltă, la necuratul în brațe și ăla te ține până vei putrezi. Sunt farisei, una spun și alta fac!

Biserica este Casa Domnului, ea ne dă sănătatea. Când ne închinăm la Dumnezeu, ne ajută cu tot ce trebuie. M-am uitat la mine, de fiecare dată când m-am rugat, pentru ceva, mi-a dat. Toată familia mea merge la biserică. Nu contează, ministru sau deputat, fiii meu, când vin la Vișina, merg la biserică. Trebuie să avem credință în Dumnezeu.

constantin stanescu nov 2017 linia intaiAți lăsat în urma dvs. o comună înfloritoare, dezvoltată, cu un magazin excepțional, un primar destoinic, pe care îl cunoașteți și-l apreciați. Ce credeți că puteați să mai faceți și nu ați făcut, în mandatele pe care le-ați avut?

Puteam să mai fac multe. Mai aveam să punem canalizarea pe patru străzi. Ce spune omul? Primarul a făcut la el și la noi nu. Am o pată pe suflet, pentru treaba asta. Asfaltare, pietruire am făcut, tot ce trebuie în comună. Este ca un oraș.

Bisericile sunt aranjate. Clopotnița este făcută de mine, nu am avut treabă cu bani de la nimeni, pe banii noștri, ai comunei. Eu am făcut proiectul. Schița am făcut-o din scândură, am dat-o la maistru și așa a făcut-o.

Mai nou, sunteți tatăl unuia dintre cei mai importanți miniștri ai României, ministrul Dezvoltării și a Fondurilor Europene. Cum vă simțiți dvs.?

Mă rog să-i dea Dumnezeu sănătate și să el aibă grijă de lume. În primul rând, cum a avut, până acum, la indicațiile mele. Când mergea la Consiliul Județean, eu l-am învățat… A spus sărut-mâna la femeia de serviciu… Așa trebuie să te porți. Astăzi ești, mâine nu mai ești. Iubește lumea! Acesta este principalul aspect. Indiferent ce ai face, dacă respingi omul, acesta este cel mai mare păcat.

Am auzit, de la cineva, că i-ați fi spus, când a venit, odată, de la București: „Măi, băiete, vezi că și-a făcut cuib lenea pe umerii tăi!” Așa i-ați spus?

De fiecare dată îl cert și îi spun treaba asta. Îmi mai spune că îl doare umărul, dar eu îi spun că-l doare de lene. Prin aceste vorbe, vreau să-l mobilizez  mai mult, să facă treabă. Dacă iubești lumea și faci treabă, ești prețuit. Dacă nu, mai bine stai acasă. Dacă nu poți să faci, nu te urca în vârful ierarhiei. Vezi că te privește o țară întreagă…

Mă uitam la mine, la Vișina, mă privea toată comuna. Așa este și acum. Nu este cineva pe stradă care să îmi zică altcumva decât „domnule primar”. Asta pentru că eu am iubit oamenii, eu nu am respins pe nimeni.

Am mers și la spital, la București, pentru un om din Vișina… Am ajutat oamenii cu tot ce trebuie, chiar și în afara primăriei, ca cetățean, ca vecin. Mă duceam la om acasă și vedeam cum trăiește, îl ajutam cu tot ce puteam. Îmi dă Dumnezeu pe altă parte!

Acum, când sunteți un om eliberat de toate sarcinile politice, administrative, sunteți un pic mai liber, cum vedeți frământările din PSD, la nivel guvernamental? PSD care și-a sacrificat un prim-ministru, l-a dat la o parte, se pare că și cu cel actual sunt probleme? Cum se văd aceste lucruri?

E o tâmpenie. Să mă ierte Dumnezeu că spun treaba asta, dar este o tâmpenie. Suntem o țară, nu sunt șapte țări. Cine gândește și vorbește contra acestei țări, fie pesedist, fie liberal, este un tâmpit. De cine vorbești rău, nu de un român? Noi suntem toți o țară. De aceea merge prost țara, din cauza asta, pentru că nu ne iubim noi pe noi.

Eu, când am venit primar, am spus așa: la noi, nu e niciun partid! Toată lumea e la fel. Partidul suntem noi. Noi ne iubim, îl iubim pe Dumnezeu și Dumnezeu ne iubește pe noi. Nu ne mâncăm precum câinii, că eu sunt de la PSD și tu de la PNL. O tâmpenie!

Toți suntem români. Viața noastră trebuie să fie gândită bine atunci când vorbești. Eu le spun tuturor, fraților, vorbim numai de DNA, de tâmpenii din acestea. Noi trebuie să căutăm să găsim numai binele la om, dar să-i facem bine, nu rău. De aceea ne merge rău.

Credeți, totuși, că se vor pune capăt acestor frământări, în vreun anume fel?

Se poate pune capăt. Să gândească bine, oamenii unde sunt puși acolo, să primească educație și de la familie. Să-i spună familia: Ioane, ești ministru acolo, vezi ce faci, vezi cum iubești lumea, vezi ce trebuie făcut pentru țara asta. Nu doar vrăjeală…

Vă întrebam în ideea că nu numai Opoziția face greutăți, am văzut că și-n interiorul partidului de guvernământ (PSD) sunt probleme, între ei. Ferească Domnul când te mănâncă ai tăi.

Cel mai rău lucru este când te mănâncă al tău. Cel străin știi cum este… Atunci când ești conducător, gândește-te la lume. Există un Dumnezeu și nu putem să-l dăm la o parte, că suntem noi mai deștepți ca El. Toată lumea e la fel. Funcția nu este nimic, este trecătoare. Astăzi ești, mâine nu mai ești. Așa este și viața… Trec anii așa de repede și trebuie să te gândești, că sunt ministru, deputat, secretar de stat, paznic la Guvern sau ce sunt eu pus acolo, hai să fac bine în acești patru ani, că dacă fac bine, mă mai țin ministru, în continuare. Altfel, cum să ții un om care nu este bun de nimic?

constantin stanescu sirghie si marita nov 2017 linia intaiAveți aproape 80 de primăveri, sunteți foarte vital, foarte puternic. Cu ce vă ocupați acum?

Nu pot să stau degeaba. Am un birou aici, pentru relații cu lumea, discut cu oamenii, pentru că nu pot sta degeaba. Așa e viața, de 56 de ani asta fac. Nu este ceva ce să nu fi fost în toți acești ani. Am fost șef serviciu aprovizionare la Agromec Vișina, și responsabil cu protecția muncii. În 56 de ani de serviciu, am umblat în toată România.

Țin minte, odată, m-am dus la Autobuzul București, cea mai mare uzină din România, și cred că erau peste 100 de delegați. Cum stăteam eu acolo, am întrebat-o pe d-na secretară, când vine d-l director. Aceasta mi-a spus că trebuie să apară și că este într-o haină de piele. Eram peste 100 de oameni, citeau ziarul… Când a venit directorul, m-am ridicat, eram aproape de secretară, l-am salutat. Acesta a intrat în birou și a și trimis secretara să mă cheme. M-a întrebat ce problemă am, i-am spus că am nevoie de o caroserie, pentru mașină… Mi-a spus că se aprobă, să mă duc la desfacere… Din respect, s-a purtat așa. Ceilalți poate că aveau ore de când așteptau și eu abia venisem… Mi-am spus că iată cât contează respectul față de om.

Probabil că sunteți la curent cu întâmplările din Casa Regală. Ați auzit scandalul dintre membrii Familiei Regale?

Am auzit, dar consider că este târziu. Trebuia făcut mai devreme, nu acum, la moarte. Este o greșeală mare. Nu putea, oare, Regele să-l cheme mai devreme pe Prințul Nicolae și să-i spună ce are de făcut? Acum, profită acel Duda de situație, dar el nu are sânge albastru. Păcat de Regalitatea României!

Dar vedeți că și acolo, la nivelul cel mai înalt, se pot întâmpla lucruri ciudate, urâte?

Pleacă de undeva, de la cineva din familie. De la un tâmpit, care strică tot! Regele a fost un om foarte dichisit. L-am întâlnit, la Sinaia, de 3-4 ori. Am vorbit cu Regele Mihai. Veneam de la Brașov, am auzit că este acolo și am fost să vorbesc și eu cu dânsul.

Din când în când, copiii dvs., unul deputat și unul ministru, mai vin pe acasă. Probabil că îi dojeniți cumva…

Noi, în fiecare duminică, avem întâlnire familială, cu cuscrii, cu toții. Soția mea pregătește masa de vineri, sâmbătă, cu fripturi, cu tot ce trebuie și duminica, de la biserică, toată lumea ne reunim în sufrageria mare. Discutăm problemele vieții, problemele cu care trebuie să trăim în viață, cum trebuie să iubim lumea, cum trebuie să avem grijă de lume și ce trebuie să facem în viață, să nu greșim.

Aveți și nepoți dichisiți, cu școli înalte, probabil că și ei sunt alături de dvs.

Vin toți cei patru nepoți, la masă și spun: „Mămăiță, ni-i foame!” Avem patru nepoți, trei băieți și o fată.

După ce ați ieșit din funcție, oamenii vă respectă, în continuare.

Și eu îi respect pe ei. Nu las oamenii, pentru că asta este baza conviețuirii într-o comunitate.

Opoziție mai există?

Din păcate, nu!

Din punctul dvs. de vedere, ar trebui să fie opoziție?

Sigur, ar trebui să fie.

Cum vedeți dvs. România, în contextul în care actualul guvern și Parlament își dau cu stângul în dreptul, lăsând lumii civilizate o impresie destul de proastă?

Am un răspuns ceva mai general, valabil și pentru putere și pentru opoziție… Știți care este marele rost al politicii? Să te gândești bine cum vorbești, atât în țară, cât și în afara ei. Vorba este ca glonțul, periculoasă. Pierzi tot ce trebuie, dacă nu vorbești ce trebuie, când trebuie și cum trebuie.

Te aude o țară întreagă și te desconsideră, când nu ești în stare să conduci cum trebuie să conduci și dacă nu vorbești ce trebuie să vorbești. Dacă față de România vorbești prostii , când iei microfonul în mână, și te aude, apoi, toată Europa, atunci e și mai grav…

Nu e bine. Acestea sunt greșelile cele mai grave pentru un om politic, apoi urmează cele administrative la nivel intern. Adică, să vorbești ce nu trebuie și să faci ce nu trebuie, când nu trebuie și unde trebuie…

Dumnezeu să-i ierte pe cei care-și blamează propria țară, dar să nu-i ierte electoratul la vot… Trageți dvs. concluzia din cele spuse.

Transmiteți un mesaj către noul președinte al Consiliului Județean Olt!

Pentru Marius Oprescu, am un mesaj deosebit. Ne cunoaștem de multă vreme, până să fie președinte la Consiliul Județean Olt. Să-i dea Dumnezeu sănătate, că i-am spus, de fiecare dată: vezi, ce a făcut Paul, să faci și tu! Să continui ce a făcut Paul. Să iubești salariații din Consiliul Județean, să nu te dai mare, că azi ești, mâine nu mai ești, așa este viața. Ai grijă că există posibilitatea ca oamenii să zică cu respect: a trecut un om deosebit pe aici, păcat că l-am pierdut! Și există și posibilitatea să spună: bine că a plecat…

Dumitru Sârghie

Nota redacției: la data apariției  acestei ediții, Regele Mihai I al României este deja plecat la stele . Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Permanent link to this article: http://linia1.ro/constantin-stanescu-fost-primar-al-comunei-visina-tatal-actualului-vicepremier-si-ministru-al-dezvoltarii-paul-stanescu-pierzi-tot-ce-trebuie-daca-nu-vorbesti-ce-trebuie-cand-trebuie-si-cum-treb/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *