Print this Post


COPIII RĂZBOIULUI – cel mai recent roman al lui Varujan Vosganian, a fost lansat la Slatina

Recent, Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” din Slatina a găzduit lansarea cărții „COPIII RĂZBOIULUI”, semnată de Varujan Vosganian. O lansare fastuoasă, la care au participat un număr destul de mare de slătineni, în special, membri și simpatizanți ai ALDE, partid condus la Olt de deputatul Mihai Niță.

Prezentăm, în continuare, fragmente din discursurile celor care au luat cuvântul la această cinstită adunare.

LANSARE VARUJAN SLATINA 1Florin Cârstea, directorul Bibliotecii Județene „Ion Minulescu” Slatina:

Pe Vosganian îl putem considera un frate de-al nostru!

«Vreau să-i mulțumesc d-lui Varujan Vosganinan pentru prezența domniei –sale aici. Întâlniri cu dumnealui am mai avut. Mi-aduc aminte că și-a mai lansat la Biblioteca noastră o carte. Sper că această lansare de carte va rămâne un moment frumos, un moment inedit în sufletele noastre și sperăm și în alte întâlniri! Pe lângă toate lucrurile pozitive, ne bucurăm și pentru faptul că dumnealui este născut aici, în zona noastră, la Craiova, și îl putem considera un frate de-al nostru.»

Dumitru Sârghie, jurnalist, scriitor:

Important e să rămâi OM!

«Cartea lui Varujan ne poartă prin istoria României, este o carte a simbolurilor și epopeii de zi cu zi a românilor, autorul arătându-ne că, în literatura adevărată, trebuie să fim sinceri (nu ca în politică, nu-i așa, domnule Vosganian!?) nu poți să te ascunzi în spatele foii de hârtie.

De aceea, COPIII RĂZBOIULUI ne pune în oglindă toate evenimentele de după război… Rezistența din munți, cu Elisabeta Rizea și Ogoranu, foametea, instaurarea comunismului, Revolta de la Brașov, cu Liviu Babeș, cel care și-a dat foc pe pârtie (iată un erou uitat pe nedrept), Mișcarea Transcedentală, Revoluția română din Decembrie 1989 și toate evenimentele democrației noastre originale de după Revoluție. Unii au fost victime și alții beneficiari ai acestor evenimente. Alții au fost și au rămas victime. Alții plâng, în timp ce alții surâd… Tragediile nu aleg și nu au limbă maternă, ne spune Varujan Vosganian. Important e să rămâi om, după toate încercările, adăugăm noi, precum spunea Toma Caragiu, în memorabilul rol din Actorul și Sălbaticii!»

LANSARE VARUJAN SLATINA 2Paul Aretzu, poet și critic de artă:

Nu știu alt scriitor care să-l depășească pe Varujan Vosganian!

«Sunt deosebit de onorat să vorbesc, cu acest prilej, despre cartea lui Varujan Vosganian: «Copiii războiului». De-a lungul timpului, m-am cunoscut cu Varujan, prin anii ’90, când avea amândoi volume la Mircea Ciobanu. Am scris despre una dintre cărțile dumnealui și anume: «Iisus cu mie de brațe».

Vedeți ce imaginar simbolic, ce imaginar metaforic avea Varujan Vosganian, chiar de la începutul creației sale literare! Gândiți-vă că este vorba de un Iisus care este crucificat la infinit. O mie de brațe înseamnă o mie de calvaruri, o mie de crucificări, înseamnă o mie de mântuiri. Cifră care nu este una exactă, ci este tot una simbolică!

Apoi am avut, să zice așa, norocul și bucuria și prezint și să scriu despre Cartea Șoaptelor. Chiar am fost printre primii care au lansat această carte. După ce o lansase la Alexandria, a lansat-o la Craiova, la Muzeul de Artă. A lansat-o și la Caracal, la frumosul Teatru din Caracal.

„Copiii războiului” este o carte extrem de atractivă, o carte extrem de pasionantă. „Copiii războiului” are mai multe calități, virtuți, iar una dintre acestea este cea constructivă. Este o carte foarte bine regizată. Este o inserție de evenimente, unele par a nu avea legătură cu firul epic, dar, în realitate, în final, îți dai seama că de fapt ele se înscriu, se încadrează într-o temă, care este tema principală a acestei cărți și anume o temă morală, a vinovăției. Este o carte cu foarte multe elemente epice, o carte care are și realism în ea, o carte care are și fantezie, care merge în subconștient, în transcendent, o carte care-și pune problema existenței, de ce existăm, cum trebuie să ne trăim viața, care sunt relațiile cu ceilalți. Sunt foarte multe paliere care există în această carte!

Îl felicit pe Varujan! Este o carte splendidă, o carte mare, care arată disponibilitățile multiple pe care le are Varujan în acest domeniu. Este altfel decât Cartea Șoaptelor. Este, să zicem, un pandant, al celeilalte. Nu știu alt scriitor care să îl depășească pe Varujan Vosganian!»

Varujan Vosganian:

Cultura cucerește fără să umilească!

«(…) Eu am scris o carte, Cartea Șoaptelor! Și m-am întrebat întotdeauna cum ar arăta o Cartea a Șoaptelor a poporului român. Noi nu avem în limba română o carte identitară, în care să găsești laolaltă obiceiurile, bucătăria, eroii… Cum e în cartea asta! Care nu e o carte de descriere sociologică, dar în care strecori… Sigur, am putea să adunăm din poeziile și scrierile lui Eminescu, cu scrierile istorice ale lui Iorga, cu filosofia lui Blaga…

„Copiii războiului” n-are mesaj. Un distins medic și scriitor de la Galați, d-l Bacalbașa, mi-a spus după ce a citit cartea, mi-a spus că n-a găsit răspunsul. Și i-am spus: «Dragul meu, mă bucură ce-mi spui. Niciodată n-ai să găsești răspunsul la de-a gata. Că dacă eu ți dau răspunsul, asta nu mai e literatură, ăsta e pamflet, e discurs politic!»

Eu nu țin să spun ce cred eu. Eu depun mărturie ca tu să ajungi la răspuns. Concluziile omoară arta. Eu nu pot să fiu judecător,. Trebuie să dai șanse egale tuturor personajelor.

(…) Generația mea a eșuat în sensul că nu lasă o Românie mai bună decât cea pe care a primit-o. Am eșuat din prima zi, când noi am considerat că cel mai important lucru era să fi anticomunist, să fi modernist. Noi am crezut că dacă luptăm împotriva comuniștilor ne îndeplinim o datorie sacră. În lupta dintre noi și comuniști n-aveam nicio șansă. Noi avem doar speranța de partea noastră. Noi nu eram fanatic, pentru că speranța nu naște fanatism niciodată. Nimeni nu ucide în numele speranței! Noi, în loc să facem prioritară descâlcirea trecutului, trebuia să facem prioritară descâlcirea viitorului, ca ei să se simtă stingheri, într-o lume care nu mai e a lor. Noi am ratat primii ani de după 1990. (…) Cultura e singura care învinge, fără să lase în urmă învinși! Cultura cucerește fără să umilească!»

LINIA ÎNTÂI

LANSARE VARUJAN SLATINA 3

Permanent link to this article: http://linia1.ro/copiii-razboiului-cel-mai-recent-roman-al-lui-varujan-vosganian-a-fost-lansat-la-slatina/

2 comments

  1. Marin ŢULUŞ

    Îţi este greu să accepţi să citeşti asemenea randuri scrise de un om care in loc să expună proiectele de legi capabile să schimbe România criminală-menirea pentru care este parlamentar- continuă să facă filozofie ieftină pe care orice român o cunoaşte, o simte şi o discută în orice moment!Mai mult, îţi este greaţă să te uiţi la modelul de filofozof (n.r.V .V.) când el şi-a expus public modelul de concepţie civică şi de ales, de parlamentar anacronic, care doreşte să impoziteze şi găina, şi produsul ei, dar şi celălalt produs natural al subzistenţei-roşia.În timp ce DNA-ul nu a avut cum să-şi expună acuzaţiile împotriva sa în faţa puterii judecătoreşti din cauza blocajului parlamentar, individul este în libertate şi face pe filozoful !!Mai mult, continuă activitatea în Instituţia poporului,dar nu face nimic pentru el, gândeşte chiar împotriva intereselor acestuia!Deşteaptă-te române!

  2. .

    Trebuia sa-i numarati ouale.

Comments have been disabled.