Print this Post

Senator PNL Olt, Siminica Mirea:

Cred că cetățenii acestei țări vor cere parlamentarilor din județele lor să voteze pentru demiterea Guvernului Tudose-Dragnea

Siminica Mirea, senator PNL de Olt a semnat, susține și votează moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose-Dragnea, denumită „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă!”. Moțiunea se află, în procedură parlamentară, în conformitate cu regulamentele de funcționare ale celor două Camere.

Demersul este considerat un obiectiv de necesitate și interes public, în condițiile în care, în România, după un an de guvernare garantată de Partidul Social Democrat, instabilitatea generală și scăderea calității vieții sunt singurele obiective realizate, chiar dacă ele nu se găsesc incluse în programul de guvernare al actualei puteri.

Conform unui comunicat de presă emis de senatorul PNL, evoluțiile generale ale politicilor publice au îndemnat cel mai puternic partid de dreapta din România, principalul partid de opoziție din parlament, să ia act de starea de fapt, să inițieze și să depună moțiunea de cenzură.

siminica parlament linia intai„Toate măsurile adoptate în zona politicilor publice fiscale și în domeniul muncii sunt ostile interesului general. Se constată punerea în practică a unui plan de răzbunare girat de primul ministru Mihai Tudose, la propunerea președintelui PSD – Liviu Dragnea.

În România, predictibilitatea este un concept despre care se vorbește la timpul trecut, iar ansamblul măsurilor cuprinse în programul de guvernare reprezintă o minciună sub forma unui plan de marketing politic.

Adevărații responsabili pentru creșterea ratelor efective plătite de românii care au credite în lei, de raportul actual al leului la schimb cu moneda europeană, sunt decidenții și executanții din zona celor de la putere. România devine o țară neatractivă, iar efectele îngrijorătoare pe termen scurt vor deveni catastrofice pe termen mediu și termen lung. O singură soluție există, iar aceasta este moțiunea de cenzură împotriva incompetenței și nepriceperii guvernanților de astăzi!”, se precizează în comunicatul de presă.

Referitor la situația care precede și argumentează moțiunea de cenzură, Siminica Mirea este de părere că: „Trebuie găsită o singură soluție la toate aceste disoluții ale autorităților publice din zona guvernamentală, cât și din majoritatea parlamentară. În baza exercițiului democratic, moțiunea de cenzură reprezintă o cale ordinară de atac împotriva unei stări extraordinare de fapt. O situație scăpată de sub control nu poate fi remediată altfel. Actualul program de guvernare este abandonat și nu reprezintă interesul românilor. Cred, cu tărie, că cetățenii acestei țări vor cere parlamentarilor din județele lor, indiferent de culoarea politică sau opțiunea fiecăruia, să voteze pentru demiterea Guvernului Tudose-Dragnea. Rațiunea trebuie să primeze!”

Ionuț DUMITRESCU

Permanent link to this article: http://linia1.ro/cred-ca-cetatenii-acestei-tari-vor-cere-parlamentarilor-din-judetele-lor-sa-voteze-pentru-demiterea-guvernului-tudose-dragnea/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *