Print this Post


Daniel Bărbulescu, fost deputat de Olt: Liderilor PSD Olt le urez aceleași lucruri pe care sunt sigur că și dânșii mi le doresc mie

Domnule Daniel Bărbulescu, cum vede un pesedist ieșit din joc, adică domnia voastră, rezultatele de excepție ale PSD?

Speram ca, fiind la sfârșit de an, o să vorbim mai mult despre viață și mai puțin despre politică, în acest interviu. Să știți că eu mă consider încă în terenul politic și, dincolo de euforia momentului, scorul excelent obținut de PSD la aceste alegeri, ca urmare a efortului întregii echipe, reprezintă un moment de maximă responsabilitate pentru noi. Este clar că s-a coagulat, la nivelul societății romanești, o așteptare imensă legată de oferta de guvernare a PSD. Sper să reușim să livrăm, cât mai rapid, rezultate, altfel toată această încredere obținută se va întoarce împotriva noastră, ca un bumerang.

Au fost Dragnea și PSD foarte deștepți sau a fost PNL prea prost( din punct de vedere politic, desigur) pentru secolul în care trăim?

Câte un pic din amândouă… PSD a avut o strategie extrem de inteligentă, bazată pe o campanie depersonalizată, sub radar și pe un program de guvernare în care s-a regăsit un mesaj economic pentru fiecare categorie socio-profesională. PSD a evitat, pe cât posibil, confruntările personale, unu la unu, dezbaterile, pentru că, de regulă, ieșea șifonat din aceste lucruri. În schimb, PNL a sperat, până în ultima clipă, că va reuși să îi provoace pe cei din PSD, lucru care nu i-a ieșit, și a fost foarte afectat și de refuzul lui Dacian Cioloș de a se implica oficial în campanie. Fără program de guvernare, fără lideri, PNL a semănat, în această lună, așa cum bine remarca cineva, cu un copil lăsat singur acasă de părinți, unul fiind plecat la Cotroceni, și celalalt fiind prea ocupat la Guvern.

Probabil că până va apărea print acest interviu (miercurea viitoare) premierul României va fi instalat. Sunteți și jurist, printre alte îndeletniciri intelectuale. Spuneți-ne sincer, cu subiect și predicat, dacă legile țării îi permit lui Dragnea să ocupe fotoliul de premier…

Astăzi (vineri, 16 decembrie), deși numărul uriaș de voturi obținute îi asigură lui Liviu Dragnea legitimitatea totală de a revendica funcția de prim-ministru, există în vigoare o lege care interzice acest lucru. Se pare, însă, că în cuprinsul acestei legi sunt articole susceptibile, de a cuprinde elemente neconstituționale, și, ca atare, instituția Avocatului Poporului a sesizat Curtea Constituțională. Dacă instanța constituțională va soluționa, cu celeritate și favorabil acest conflict de drept, atunci lucrurile se simplifică, dacă nu, situația devine foarte complicată din punct de vedere politic.

Ați fost deputat într-o legislatură grea, controversată și… sângeroasă. O legislatură din care guvernul Ponta a ieșit cu coada între vine… Mai mult, dvs. ați fost audiat și în celebrul dosar al lui Darius Vâlcov. Cu siguranță, aveți nevoie de relaxare și de pauză… Ce veți face, însă, după pauză? Ce sinecură vă mai poate oferi PSD?

În primul rând, până în ianuarie, vreau să petrec, cât mai mult timp, alături de familia mea. De la anul încolo, mă bate gândul să mă întorc în mediul privat. Am obținut două mandate de parlamentar, câștigate uninominal, în luptă dreaptă, nu la adăpostul listei de partid, așa că vă asigur că nu o să încep acum să vânez sinecuri. În eventualitatea în care partidul va considera expertiza câștigată de mine ca fiindu-i utilă, într-un proiect anume, vom discuta, la momentul respectiv.

Am avut senzația, mă scuzați, că liderii PSD Olt s-au cam spălat pe mâini de dvs. Nu vă bate gândul să începeți o nouă construcție politică, având în vedere că Opoziția e cea mai bună școală politică?

Știu ce vreți să spuneți, la putere nu mai ai loc în sediul de partid, în opoziție e mai greu pentru unii. Atât timp cât mă voi simți dorit și folositor echipei PSD Olt, nu mă bate niciun gând, domnule Sârghie. Ce vă pot spune, însă, cu certitudine, este că voi rămâne activ în viața politică și administrativă a județului Olt, pentru că nu îmi este indiferentă.

daniel barbulescu 2007  1111Un mare investitor din Germania, slătinean de origine, vrea să investească într-o televiziune în Slatina. Spune el că face asta pentru mai multă democrație și libertate de exprimare. Chiar credeți că mai e nevoie de așa ceva?

Concurența este binevenită și duce la progres în orice domeniu. Cu atât mai mult în acest segment al Informării publice a cetățenilor, unde de multe ori se amesteca factori externi, cum ar fi politicul și economicul. Doresc succes și țin pumnii unei astfel de întreprinderi jurnalistice.

Unde vă petreceți sărbătorile de iarnă și care sunt bucatele și băuturile preferate cu această ocazie specială pentru românașii noștri?

Acasă, la Slatina, în jurul bradului și în mijlocul familiei, față de care am mult de recuperat, cu mâncare tradițională și țuică fiartă de Bărăști, pentru că, în Colegiul 2, este cea mai bună din România!

Care-i urarea dvs. pentru liderii PSD Olt? Dar pentru cei ai liberalilor? Dar pentru cetățenii acestui județ?

Liderilor PSD Olt le urez aceleași lucruri pe care sunt sigur că și dânșii mi le doresc mie, celor din PNL să aibă puterea să își revină, pentru că avem nevoie de opoziție, iar cetățenilor județului Olt – multă sănătate, lumină în suflet și un an nou mai bun și fără campanii electorale!

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/daniel-barbulescu-fost-deputat-de-olt-liderilor-psd-olt-le-urez-aceleasi-lucruri-pe-care-sunt-sigur-ca-si-dansii-mi-le-doresc-mie/