Print this Post


Daniel Tudor, viceprimarul orașului Scornicești: Războiul politic interminabil afectează interesul național!

D-le viceprimar, suntem deja în luna februarie a noului an! Un an în care totul, de la București și până la Olt, se politizează! Totuși, din punct de vedere administrativ cum ați demarat anul acesta? Ce investiții vechi aveți de continuat? Ce investiții noi aveți în plan?

Investițiile vechi se referă la programul care include canalizarea și apa în oraș și satele aferente acestuia. Sperăm ca, în decursul acestui an, să se țină licitația și să putem începe lucrările.

Ca inițiative pentru prezent și pentru viitor, noi am demarat, la începutul acestui an, o serie de proiecte. Vi le voi menționa pe cele mai importante. Dorim să înființăm o piață nouă pentru producătorii mici și mari de legume, fructe și de orice produc dumnealor. Avem un proiect de Spații Verzi, pe fonduri europene, cu reabilitarea stadionului, parcuri, locuri de joacă, alei, trotuare și iluminat. Este un proiect important și avem speranța că se va aproba.

daniel tudor viceprimar scornicestiAvem în plan un adăpost pentru câinii comunitari, pentru că ne confruntăm cu această problemă. Pe la sate, continuăm asfaltarea în zonele principale, acolo unde nu sunt străzile asfaltate. Avem prinse, pentru asfaltare, pe fonduri guvernamentale, pe Ordonanța 28, aproape toate suprafețele neasfaltate din localitate: Șuica, Teiuș, inclusiv drumul de legătură Șuica-Tătulești, Negreni (str. Complexului), Isăroaia (str. Tătulești), Mărgineni (str. Giurgiului), Jitaru, Bircii (Linia Dealului).

De asemenea, vrem să facem o extindere de gaz în satele Bircii, Chițeasca și Negreni.

Reabilitarea școlilor este un punct important în agenda noastră pentru acest an. De exemplu, grădinițele de la Mărgineni și Mogoșești vor intra în reabilitare totală, de jos, de la fundație. Și Școala Negreni va fi modernizată în totalitate… De asemenea, avem în plan și reabilitarea Școlii Generale Nr. 8 Scornicești.

În rest, mai avem proiecte mai mici de întreținere, cum sunt în fiecare localitate! De asemenea, tot pe fonduri europene, mai avem în plan o reabilitare termică a blocurilor!

Sunt proiecte pe care sperăm să le punem în practică, și cu ajutorul guvernului și cu ajutorul Consiliului Județean Olt.

Bugetul stagnează la nivel național. Acest lucru vă afectează?

Da! Ne afectează pe toți. Sperăm să se deblocheze lucrurile, să se ajungă la o înțelegere, să se găsească o soluție. Trebuie aprobat bugetul cât mai repede, ca mai departe, cei de la Consiliul Județean și noi, cei de la Consiliile Locale, să aprobăm bugetele! Suntem legați și de mâini și de picioare de acest buget!

Trebuie să fie un buget rațional, pentru că toți suntem cetățeni ai României și toți trebuie să beneficiem de drepturi egale.

Care este configurația politică a Consiliului Local Scornicești? Și dacă aveți probleme în trecerea proiectelor?

Avem șase consilieri ai PNL, patru din partea PSD, trei consilieri ai UNPR, trei din partea ALDE, un independent. Au existat și probleme… Avem în acest consiliu pe fostul primar Nedelea, care a încercat și încearcă să-i influențeze pe ceilalți consilieri, într-un mod negativ. Încercând să le spună câteva lucruri neadevărate, iar consilierii tineri, fără experiență, cad în plasa dânsului. Acum, ușor-ușor, au început să înțeleagă anumite lucruri, luând decizii după propria conștiință, nu după a domnului Nedelea. Consilierii noștri și-au înțeles menirea comunitară.

Dumnealor au văzut că, dacă merg pe ideile domnului Constantin Nedelea, nu fac decât să creeze probleme localității.

E păcat… S-au opus la câteva proiecte foarte bune pentru localitate. Chiar și la cel cu spațiile verzi, de care am amintit mai devreme, un proiect extraordinar unde noi, primăria, avem o contribuție minoră. În primă fază s-au opus, după care au analizat, au înțeles că, de fapt, e un lucru rău ce au făcut și au votat proiectul.

În ce relație sunteți cu Școala?

Avem o colaborare foarte bună cu domnii directori ai unităților de învățământ și, bineînțeles, și cu domnii și doamnele profesori…

Pe vremuri, Scorniceștiul avea o mișcare sportivă și o activitate culturală bune. Ce a mai rămas?

Am înființat echipa de fotbal FC Olt, echipă care era sub tutela unor societăți private, acestea renunțând, ușor-ușor, la a mai ține de echipă. Noi am înființat un nou statut, iar echipa este sub patronajul Consiliului Local Scornicești. Avem și pentru stadion un proiect de modernizare la Compania Națională de Investiții. Dacă ni s-ar aproba, ar fi un lucru bun! Dacă nu noi am prevăzut și în acest buget o sumă și pentru stadion, pentru mici lucrări de modernizare, pentru a ne putea desfășura activitatea.

Acum avem un nou instructor la ansamblul artistic al localității, Călușul Scornicești, pe d-l Ion Ene, care se ocupă de copii. Avem un număr mare de copii care vin la repetiții. Merg la concursuri, au participat și la ETNO TV. Încercăm din răsputeri să dezvoltăm sportul și cultura în orașul Scornicești! Intenționăm să consolidăm Compartimentul Cultură-Sport, din cadrul Primăriei, atrăgând specialiști, atât pentru fotbal, lupte și handbal (copii 6-14 ani), cât și pentru activitățile culturale care să scoată în evidență tradițiile și spiritualitatea locală.

Cum vedeți ieșirea țării din impasul politic în care se află astăzi?

Noi sperăm să se ajungă la o înțelegere acolo sus, Președinția și Guvernul, ca să putem să ieșim din impas. Războiul politic interminabil afectează interesul național!

Știu că faceți administrație mai mult decât politică. Din momentul în care oamenii v-au ales, trebuie să faceți administrație. Totuși aparțineți unui partid, PNL, care a avut un șoc puternic la alegerile parlamentare. Sunt șanse să-și revină în viitorul apropiat? La PNL Olt mă refer întâi!

Da! Și la București, dar și la Olt, sunt șanse să-și revină prin alegerea unui lider bun. Primul pas, la Olt, acesta este: să alegem un lider bun! Care să reunească și să reînnoiască echipa, pentru a putea merge mai departe. Cred că nu suntem chiar așa într-un impas puternic, dar e de lucru. Primul lucru este alegerea unui lider bun în fruntea partidului! Un lider patriot, cinstit, cu spirit de sacrificiu, care să nu aibă pete pe conștiință, pentru a putea să facă, împreună cu noi, Opoziție. Opoziția este o stare de spirit, care îți dezvoltă caracterul și virtuțile politice.    

Ce mesaj aveți către cetățenii orașului Scornicești?

Vreau să le spun că eu lucrez pentru ei și că nu mă voi abate de la această misiune. Îi asigur că voi fi tot timpul alături de dumnealor și că voi încerca să fac cât mai multe lucruri bune pentru cetățenii acestui oraș!

Dumitru Sârghie

N.R.: Astăzi, la închiderea ediției, Klaus Iohannis a promulgat Bugetul de Stat

Permanent link to this article: http://linia1.ro/daniel-tudor-viceprimarul-orasului-scornicesti-razboiul-politic-interminabil-afecteaza-interesul-national/