Print this Post


DANIELLE ȘI LINIȘTITUL FLUVIU AL CERULUI

Poemele semnate de Danielle sunt pricina lacrimilor ei interioare, lacrimi izvorâte din bucuria tristeții sau din tristețea bucuriei. Din când în când, cu versul ei maiestuos, își umple ochii și sufletul cu răsăritul soarelui și, târziu de tot, cu cântecul fără glas al lunii. Citindu-i poezia, te poți lăuda că ai gustat ambrozia pe care îngerii fără sex, în generozitatea lor, o împart muritorilor de rând.

În fapt, Danielle, a coborât printre muritori, din Turnul ei de fildeș, iar lirica sa, orpheică în esență, împrăștie miresmele iubirii primordiale, măreția nopților înstelate, pentru flămândele noastre pofte spirituale. Poezia ei stă de vorbă cu inima omului, întârzie mersul spre nicăieri al călătorului, developându-ne mirificul chip al iubirii și ștergându-ne obrazul scăldat de lacrimi.

Asiști, parcă, la o sărbătoare a lotușilor și a Păsării Phoenix, aflată-n rut și zburând sus de tot, într-o piramidă de senin. Ochii poemelor ei luminează fluviul nostru sentimental, pe care năzuim să-l trecem înotând voinicește, în cântecul ploilor d’ antan. Stihurile sale sunt pitulici sălbatice care ciripesc prin somn, clătinând crenguțele de cireș înflorit instantaneu. Danielle plânge cu rafinament, prin vers, învelindu-și iubirile cu singurătăți binefăcătoare…

Parcă o văd în dosul unui templu, ostatică a zorilor, înălțând un cântec vesel și mătăsos pentru iubirile de dimineață ale lumii, iubiri impregnate cu arome de iasomie. „Blestemată fie despărțirea celor care se iubesc”, pare să ne spună Danielle, punându-ne pe tavă inima ei din lotuși împarfumați și înviorându-ne cu jocurile subtile ale unei iubiri platonice.

Dacă plouă, poți să te adăpostești sub pomul ei de taină, Pomul vieții, ca să-i ștergi pudra de aur de pe sâni și să-i meșterești păpuși din frunze ude de oleandru, sfârșind jocul punându-i pe frunte o coroană cu flori albe de nalbă, ca spuma laptelui. Apoi îi înlături polenul de santal de pe sprâncene, numărând stropii de rouă în care se oglindesc razele soarelui matinal…

Oameni buni, Danielle și-a întemnițat tinerețile în vers, în poezia-i plină de miresme, în zefirul dimineților și nopților cu lună, în parfumul nuferilor, în visele obraznice ale sânilor ei (țâfnoase păsări migratoare), ninși des cu flori de măr domnesc, ca să le înăbușe suspinele…

Într-o noapte, un zeu va dănțui cu ea până-n zorile viorii… Noapte de cleștar, iată-ne!danielle li net

Nautilus, vis de ambră!

parfum de orgasm și de dor… sunt,
abur auriu, suspin straveziu, vulcan
nevăzut, susur lin… de lut, murmur
de Sisif, extaz… rotind un văzduh!
miere de cicoare, seninul din soare,
derviș… răsucind o cheie, ambră
de femeie! și tu-mi ești destin,
vinul din amurg, florile de crin!
ești beția mea, sarea din santal,
marea din ocean, lacrima din stea!

                                           Danielle

Consemnare: Dumitru Sârghie
Foto: George Baciu

Permanent link to this article: http://linia1.ro/danielle-si-linistitul-fluviu-al-cerului/