Print this Post


Democrația meritocratică față cu tâmpirea globală, mediocrația și prostocrația

În ultima vreme tot mai mulți oameni de cultură și personalități științifice au început să susțină că nu schimbările climatice, poluarea sau suprapopularea Terrei sunt cele mai mari probleme ale omenirii, ci… tâmpirea globală! Este vorba de faptul, ușor de constatat, de altfel, că autoritățile statale, instituțiile de profil și politica din tot mai multe țări ale lumii au început să fie „populate” de indivizi cu o tot mai joasă cultură, incompetenți și cu o moralitate îndoielnică. În acest timp, oameni competenți profesional, performanți în domeniile lor de activitate, cu o solidă cultură și moralitate ireproșabilă, sunt cel mult ignorați, dacă nu chiar ostracizați.

La sfârșitul anilor șaizeci ai secolului trecut, Lawrence J. Peter, profesor universitar american, specializat în managementul ocupațional, a publicat cartea „Principiul lui Peter” („The Peter’s Principle”, William Morrow and Co., New York, 1969), a cărei temă este, după spusele autorului însuși – ierahiologia, temă dezvoltată în jurul celebrului său principiu formulat astfel: ”În orice ierarhie, fiecare salariat are tendința de a urca până la atingerea nivelului său de incompetență”; principiul este urmat de un corolar nu mai puțin celebru: ”La un moment dat, toate posturile vor fi ocupate de câte un individ incapabil să-și asume exigențele postului său”. Ei, bine, se pare că omenirea a intrat deja și înaintează rapid înspre exact ceea ce se presupune fi situația descrisă de corolarul la Principiul lui Peter! Mai mult: cine credeți că se află în top-ul acestui proces în plin curs? România!

marian patrascu li 786

Marian Pătrașcu

De Principiul lui Peter eu am aflat pe la începutul anilor optzeci, de la șeful meu, dr. ing. Peter Glück, de la Centrul de Cercetări Râmnicu Vâlcea, cel care aflând că-mi plac foarte mult citatele pline de înțelepciune, mi-a încredințat agenda sa personală din care am extras o mulțime de citate celebre, printre care și Principiul lui Peter. În 1984, după ce am ajuns șef de colectiv ”Cercetare PVC și Copolimeri” și responsabil al temei de cercetare ”Perfecționarea tehnologiilor din cadrul CIPA Râmnicu Vâlcea: PVC-S”, pe peretele liber din biroul meu de la Secția ”PVC I”, am început să tot afișez citate celebre; firește, printre ele – și Principiul lui Peter. Numai că, de la mine citire, sub el, am adăugat: ”Dezastrul începe atunci când acest nivel este atins venind la putere”, având și proasta inspirație de a mă și semna în dreapta jos. Desigur, turnătorii și-au făcut datoria și, într-o bună zi mă trezesc chemat la… vorbitor de către șeful Securității de pe Platforma Chimică, mr. Victor Popescu. Acesta, inginer electronist la bază și foarte bun pictor, având o solidă cultură generală, dorea să afle ce-am vrut eu a spune prin acel citat din… mine. Știa el foarte bine la ce mă gândisem atunci când mi-a venit în minte acea frază, după cum știa că fusesem anchetat de Securitate în anul I de facultate și că într-o vacanță de vară din studenție găzduisem la noi acasă, în Greblești, patru studenți olandezi la geografie, cu care am continuat să țin legătura. Fără să mă pierd cu firea, i-am spus că atunci când am de-a face cu incompetenți îmi ies din fire și că-i voi răspunde cu un exemplu practic. Pe atunci, Serviciul Tehnic din cadrul CIPA (Centrala Industrială pentru Produse Anorganice, nume aiurea, total impropriu!) mă tot bătea la cap să le fac eu lor PVC-S (suspensie) de uz nuclear. Le-am cerut să-mi dea caracteristicile calitative pe pulbere, cum puteam să elaborez tehnologia de fabricație a unui nou sortiment de PVC-S dacă nu cunoșteam cerințele sale de calitate? Nu le știau! Le-am cerut atunci să-mi dea măcar condițiile de utilizare și caracteristicile pe compound (amestecul cu alte ingrediente de prelucrare). Nu le știau nici pe acelea! Ajunsesem să fiu amenințat cu partidul sub acuzația de… sabotare a economiei naționale! Atunci, în disperare de cauză, am pornit de la tehnologia de fabricație a PVC-S de uz electrotehnic, elaborată tot de mine, făcând unele modificări în sensul restrângerii spectrului granulometric, al utilizării unui antioxidant mai bun și al spălării suplimentare pe centrifugă cu apă fierbinte pentru mărirea purității și creșterea rezistivității electrice pe compound. Totul n-a durat decât zece zile (realizarea a două loturi experimentale, confirmarea beneficiarului că produsul trimis este PVC-S de uz nuclear și redactarea procesului tehnologic)! După aceea, șeful Serviciului Tehnic, care nu fusese în stare să-mi de-a niște informații elementare referitoare la noul sortiment de PVC-S, încât a trebuit să le… ghicesc eu, m-a abordat reproșându-mi: ”Ai văzut, bă, Pătrașcule, că s-a putut, dar a trebuit să faci tu pe nebunul”! Mi-am încheiat relatarea din fața maiorului de Securitate spunându-i răstit, căci  eram extrem de nervos – ”Domnule maior, m-am săturat până în gât să am de-a face cu tot felul de incompetenți și imbecili!” – și așa am scăpat basma curată (și de data aceea, căci astfel de ”întrevederi” au mai avut loc și înainte, și după).

Cu toții am fost martorii a ceea ce s-a întâmplat în țara noastră după 1989. Deși de atunci și până acum la conducerea țării se află tot foști nomenclaturiști și securiști, sau progenituri și protejați ai acestora, printr-un procedeu tipic românesc – adică ”prin ușa din spate” căci la noi, la români, ”merge și așa” – am reușit să intrăm în NATO și UE, pentru ca acum să acuzăm în special UE pentru halul în care am ajuns! Nu-i vorbă, cele două ”performanțe” cu care ne-am tot împăunat ni se datorează în foarte mică măsură fiindcă, în realitate, noi n-am îndeplinit nici pe departe criteriile de aderare la cele două structuri, aici prevalând tocmai interesul acestora ca țara noastră să facă parte din ele. Nu știu dacă ați observat, dar pentru tot ceea ce ni s-a întâmplat nouă rău după 1989, nu noi suntem vinovați, ci întotdeauna alții, în general străinii și în special evreii și americanii, cei mai mulți dintre noi fiind convinși că suntem harnici, frumoși și deștepți – nu! – cei mai frumoși, cei mai harnici și cei mai deștepți de pe fața pământului, ce să facem însă dacă restul omenirii nu există decât pentru a ne face nouă rău, nouă – ”poporu’ ăl mai tare din parcare”, ”alfa și omega” ale omenirii etc., din invidie, desigur?! Nu i-ar trece prin cap însă niciunuia dintre românașii care gândesc astfel că dacă cineva își bate joc de el o face pentru că poate și pentru că are de cine-și bate joc, iar pentru asta, el este singurul vinovat!

Astăzi, în România, ”este ca și cum ai privi o întreagă națiune lucrând la înălțarea propriului rug funerar” (Enoch Powell). Cum am ajuns aici? Tâmpirea celor aflați în fruntea ”trebilor” statului a fost un proces relativ lent, care a început cu instituirea unei democrații ”originale”, dar combinată cu defectele de caracter cronicizate, specifice nației române, a dus în cele din urmă la mediocrație și, de câțiva ani încoace, mai precis din 2016, odată cu venirea la putere a PSD, denumit pe bună dreptate ”ciuma roșie”, în frunte cu infractorul pușcăriaș Liviu Dragnea, la prostocrație, al cărei ”etalon” rămâne pentru totdeauna Viorica Veronica Dăncilă, jalnica prim-ministru al României, pe care a făcut-o de râs în toată lumea civilizată, supranumită de subsemnatul în derâdere și ”Veorica ot Videle”.

După Nietzsche (”Așa grăit-a Zarathustra”, p. III) mediocritatea (Mittelmässigkeit) face ca ”unii să-și ia lașitatea drept virtute”, astfel încât devin ”cele mai bune animale de casă pentru alții”. Recent, Andrei Marga a postat în spațiul virtual un text intitulat ”Trecerea la prostocrație”. Personal, nu pot fi nici pe departe de acord cu tot ce spune el în acel text. De ce? Fiindcă  aproape jumătate din el este o răfuială personală cu președintele Klaus Iohannis, luând în același timp apărarea PSD-ului și a unor politruci detestați de cei mai mulți conaționali, cum sunt Tudorel Toader și membrii CCR. A nu se înțelege de aici că-i iau apărarea președintelui (a celorlalți – nu mai vorbesc!), dimpotrivă, deși l-am votat, am multe a-i reproșa, și în primul rând faptul că el este principalul vinovat pentru accederea la putere, în 2016, a ”ciumei roșii”.

Frans Timmermans, vicepreședinte al Comisiei Europene, excedat de mediocritatea și corupția clasei politice din România a izbucnit în urmă cu câțiva ani spunând într-un mod absolut ”incorect politic” un mare adevăr: ”Problema României este tipică pentru țările din Africa și Asia, care, deși sunt pline de resurse naturale, se zbat în sărăcie din cauza prostiei și hoției care colcăie în acele țări. Resursa umană ajunsă în fruntea țării e de o calitate atât de jalnică încât reprezentanții ei, după ce că sunt hoți, sunt atât de proști încât își închipuie că pot păcăli pe toată lumea, deși ei nu sunt capabili să comunice nici măcar în limba maternă. Mai elegant de atât nu pot să o spun, dar totuși o voi face: problema României este că unul din trei psd-iști este la fel de corupt ca ceilalți doi!”; fără comentarii!

Andrei Marga susține în textul menționat mai sus, de astă dată pe bună dreptate, următoarele: ”Mai nou, mediocrația a fost echivalată cu partea slab calificată, dar descurcăreață a societății, care s-a strecurat la decizii. Astăzi, mediocrația nu mai este compusă, precum în revoluțiile socialiste ale anilor cincizeci, din intelectuali autodidacți și buticari complexați, care se încearcă laborios în cunoștințele și artele rezervate altădată elitei (Alain Deneault, ”La mediocratie”, Lux, Quebec, 2015, p. 27). Între timp, ea cuprinde nu devotați ai cauzelor, cât inși care fac ceea ce se cere. Ea generalizează prostia funcțională”. La rândul său, Ștefan Ciochinaru, doctor în drept internațional, profesor de științe politice și geopolitică, jurnalist, realizator de emisiuni de radio și televiziune, consilier de imagine, comunicare publică și relații internaționale, a dat recent o definiție genială: ”Mediocrul este prostul care știe”. Carlo M. Cippola, în celebra sa lucrare ”Legile fundamentale ale imbecilității umane” (Humanitas, București, 2018) spune că ”prostul este o persoană care cauzează pierderi altei persoane sau unui grup de persoane, în vreme ce el însuși nu derivă câștig și nici măcar nu-și poate compensa pierderile”. După acest autor, există cinci legi ale prostiei. Acestea sunt: (I) “Totdeauna și în mod inevitabil fiecare subestimează efectivul de proști aflați în circulație”; (II) ”Probabilitatea ca cineva să fie prost este independentă de orice altă caracteristică a persoanei respective”; (III) ”Persoanele esențialmente proaste sunt periculoase și dăunătoare… Cum spunea Schiller, contra prostiei chiar bunul Dumnezeu luptă zadarnic”; (IV) ”Oamenii care nu sunt proști subestimează totdeauna puterea de a dăuna a indivizilor proști”; (V) ”Un prost este cel mai periculos tip de persoană”.

Andrei Marga mai remarcă, iarăși pe bună dreptate, că ”prostia are atâtea fețe câte sunt direcțiile din care vine”. Aceste direcții pot fi: nepriceperea, incapacitatea de a articula o idee, incultura, lipsa de judecată adecvată (de logică), lipsa bunului simț, insensibilitatea. Adăugați la toate astea numeroasele defecte de caracter specifice nației române – între care amintesc: trădarea, superficialitatea (”aflatul în treabă”, ”las-că merge și așa!”), lenea, fudulia, invidia (grija pentru… capra vecinului), șmecheria și înșelătoria, hoția și corupția etc. – și veți avea imaginea, apocaliptică aș putea spune, a stării dezastruoase în care ne aflăm și în care ne afundăm pe zi ce trece! Desigur, ar fi o gravă eroare să generalizăm, există și excepții dar care, prea puține fiind, nu pot genera o schimbare majoră de mentalități total retrograde, fixate parcă în ADN-ul nostru național, și care nu fac decât să confirme regula.

Marian Pătrașcu, 10 Mai 2020

Permanent link to this article: http://linia1.ro/democratia-meritocratica-fata-cu-tampirea-globala-mediocratia-si-prostocratia/

1 comment

  1. Pătrașcu Marian

    Mulțumiri!
    Cele bune!

Comments have been disabled.