Print this Post


Din Vădastra sunt, din Vădastra vin și în Vădastra voi rămâne pentru vecie

Artiștii populari sunt degetele prezentului care animă trecutul, pentru a sensibiliza viitorul cu privire la tradițiile și spiritualitatea acestui popor. Prin arta lor, ei stau în calea geniului distrugător al vremurilor, care se manifestă astăzi mai înverșunat ca oricând în istoria acestui neam, mai înverșunat chiar decât în perioada comunistă când, fie și din prostie ori din infatuare și mândrie, unii activiști comuniști protejau – în felul lor – artele și meșteșugurile populare. Și îi prețuiau, cât de cât, pe artiștii populari din mâinile cărora se nășteau „frumuseți și prețuri noi…” 

Un astfel de artist a fost și este încă Dumitru Liceanu din Vădastra, cel care a învățat de la tatăl său (Mitrel Liceanu) cojocăria, începând încă de la vârsta de șase ani.

liceanu vadastra1„Din Vădastra sunt, din Vădastra vin și în Vădastra voi rămâne pentru vecie. Practic cojocăria de la vârsta de șase ani, am 70 de ani acum și nu încetez a căuta unul sau mai mulți băieți destoinici, care să-mi continue meșteșugul, după ce eu nu voi mai fi. Sunt angajat al școlii din localitate, unde am o clasă de copii care vor să-mi calce pe urme”, ne spune pentru început Dumitru Liceanu.

Să ai o clasă de copii, la vârsta de 70 de ani, nu e la îndemâna oricui, mai ales, atunci când ucenicii tăi află, încă de la bun început, că lucru la un cojoc autentic, cu toate motivele consacrate ale culturii de Vădastra, durează cam trei luni de zile…

M-am făcut membru de partid, așa cum cineva s-ar face popă fără să știe să cânte

„Pentru mine, cojocăria a fost cea mai mare pasiune. A fost religia mea, în completarea religiei creștine pe care am preluat-o de la străbunii noștri, cu toate că am fost și pionier și utecist și membru PCR. Ba, mai mult, am fost și șofer la CAP, într-o perioadă destul de grea… După școala de șoferi, când am primit mașina, a venit secretarul de partid, care m-a somat: «Nașule, ca să-ți dau mașina, trebuie să te faci membru de partid». Și m-am făcut membru de partid, așa cum cineva s-ar face popă, fără să știe să cânte”…, ne-a mărturisit artistul de la Vădastra, făcând și precizarea că, în aceste timpuri, tatăl său era angajat la Școala de Arte din Slatina, iar respectivul secretar de partid avea în fișa postului și responsabilitatea păstrării tradițiilor. Și „chiar își făcea treaba, fără să ne pună să facem pe pieptare secera și ciocanul, ori – mai grav – însemnele partidului”.

liceanu vadastra cojocSe urca în pat cu tatăl său, ca să coase la pieptare

Când era în clasele primare și venea de la școală, Dumitru Liceanu mânca repede ceva și se urca în pat cu tatăl său ca să coase la pieptare. „Tata mai avea și alți băieți care învățau meserie, mai mari decât mine, iar eu eram invidios pe ei și râvneam și eu să ajung la performanțele lor: adică, de ce să coase ei lângă și pentru tata și eu să nu fac la fel? Și așa s-a prins foarte repede meseria de mine, în acele timpuri în care era o mândrie să porți un pieptar adevărat, cu floricele, flori de câmp și lalele. Erau scumpe, nu erau chiar la îndemâna tuturor, dar fiecare flăcău și fată din sat se străduiau să aibă un pieptar, atunci când ieșeau în lume… A mers cât a mers această meserie în sat, apoi ea a trecut în anumite școli specializate, de păstrare a tradiției, fiindcă modernitatea și comunismul au adus fâșurile, blugii și alendeloanele, care nu mai aveau de-a face cu arta populară tradițională. Atunci, am fost și eu angajat la școală și, de atunci, iată-mă, sunt tot aici…”, își deapănă povestea Dumitru Liceanu.

N-am ajuns în „patria tuturor posibilităților”

A avut expoziții în majoritatea orașelor mari din țară. Alături de prietenul său Ionel Cococi, vestitul olar în ceramică neagră, are un manual cu tot ceea ce expun ei în cadrul Festivalului Oltenii și Restu’ Lumii, care se desfășoară anual, în Slatina. În străinătate, a fost în Belgia, Italia, Germania, Franța și în toată Europa.

«N-am ajuns în „patria tuturor posibilităților”, așa cum se spune despre America», ne declară cu o undă de tristețe Dumitru Liceanu.

liceanu vadastra2… Din vremi fără memorie

L-am întrebat ce înseamnă Cultura de Vădastra și de unde vine.

„Vine de nicăieri și de oriunde… din vremi fără memorie. Pieptarul de Vădastra se purta, inițial, pentru căldura trupului omenesc. Mai târziu – a devenit o piesă de cochetărie, de lux, oamenii care-l purtau erau foarte fuduli… Tăiau oi și, din pieile lor, își făceau pieptare, pe care le asortau la pantaloni de stofă țesută în casă, la niște războaie manuale. Mai târziu, au început să se facă motive florale. Pentru pieptarele copiilor, se trasa și se cosea cu verde, ceea ce se cheamă „Drumul robilor”. Printre „Drumul robilor” au apărut apoi „bulinele”, ceea ce înseamnă stele de le cer. Pe pieptar mai sunt niște „rozete” mai mari și mai rare, care reprezintă razele soarelui. Interiorul se încarcă cu floricele, cu flori de câmp și lalele. Se încarcă totul, toate piesele, se asamblează, se coase una câte una și apoi se pune o zarzără pe margine. Acest cojoc negru din mâna mea este Zagara, astragan din piept de miel. Demult, acesta era cojocul pentru ginere. Nu toți ginerii purtau așa ceva, ci doar cei înstăriți, pentru că era scump. Trebuia să dai un car și jumătate de grâu, ca să faci băiatului un cojoc ca acesta, ca să-l căsătorești. Fetele care nu aveau pieptar erau considerate sărace. Așa era atunci: pieptar cu flori, cergă de lână, cergă de câlți, pe care o puneau oamenii pe car, când luau grâul. Asta era averea unei fete bogate…

Drumul robilor

Despre legătura artei sale cu Dumnezeu, Dumitru Liceanu are o poveste fascinantă:

„Drumul robilor, reprezentat pe pieptarele de Vădastra, este un concept religios. Cândva, aici, pe la noi, se purta o discuție (acum a cam dispărut) cum că, odată cu apariția tractoarelor, pământul a fost întors pe dos, dar când se ara cu boii, încă puteai să deslușești un drum cu piatră care se chema «Drumul robilor». Mi se spunea că era fostul drum roman de la Celei, care mergea până sus la Drăgășani și care trecea și în Bulgaria. Un topometrist mi-a spus că, din satelit, drumul se vede și acum. Pe aici se făceau deplasări cu carele de boi. Drum pietruit pe care mergeau robii cu carele și duceau cine știe unde… pietrele!”

– Va urma –

Dumitru SÂRGHIE

Permanent link to this article: http://linia1.ro/din-vadastra-sunt-din-vadastra-vin-si-in-vadastra-voi-ramane-pentru-vecie/