Print this Post


Din viața Grupurilor de Acțiune Locală! Azi: GAL Vedea-Găvanu-Burdea

Asociația Grupul de Acțiune Locală Vedea – Găvanu – Burdea a emis un comunicat de presă, prin care anunță faptul că, prin Ordinul 90/07.04.2017, s-a aprobat Ghidul Grupurilor de Acțiune Locală, pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală, care a dat posibilitatea să se facă unele modificări în cadrul strategiei. AS GAL Vedea – Găvanu – Burdea se pregătește pentru lansarea apelului de selecție a proiectelor către sfârșitul lunii mai.

S-a ținut legătura cu partenerii publici privind stadiul în care se află proiectele, prin deplasarea agenților de dezvoltare locală la primăriile partenere. În această lună, urmează a se țină, la sediul GAL, instruirea liderilor locali privind implementarea strategiei de dezvoltare locală.

membrii gal ghimpeteni 1De asemenea, Asociația Grupul de Acțiune Locală Vedea – Găvanu – Burdea anunță iubitorii de folclor de faptul că Ansamblul Folcloric „Poarta Olteniei”, ansamblul sponsorizat de asociație, a fost invitat, pe data de 1 mai 2017, la postul de televiziune Antena 3, pe data de 10 mai – la Antena 1, unde a luat parte la filmarea emisiunii „Te cunosc de undeva”. Totodată, ansamblul a mai primit invitație, pentru data de 20 mai a.c., la ediția a IX-a a Festivalului „În pași de dans” ce se va desfășura la Alexandria.

Ionuț DUMITRESCU

Permanent link to this article: http://linia1.ro/din-viata-grupurilor-de-actiune-locala-azi-gal-vedea-gavanu-burdea/