Print this Post


DR. FLORIN TUINEA REEDITEAZĂ LITERATURA EPISTOLARĂ

În timp ce eram foarte încântat și atașat de scrisorile marelui scriitor și jurnalist slătinean, Pan Vizirescu, trimise, în epocă, discipolului său, filosoful și scriitorul Nichifor Crainic, scrisori originale, în posesia cărora am intrat, prin generozitatea istoricului literar Nicolae Scurtu, iată că primesc o depeșă de la dr. Florin Tuinea, un prieten vechi, publicist de rafinament și bun cunoscător, printre altele, al operei lui Alexandru Busuioceanu. Domnia sa vine cu noi elemente referitoare la biografia și opera ,,pustnicului sublim”, Pan Vizirescu, încântat fiind de ideea mea de a scrie un Studiu monografic, cu privire la viața și opera celebrului slătinean. Îi mulțumesc dr. Tuinea, pentru gândurile și mărturiile sale cu privire la fostul consilier și șef de cabinet al, cândva, ministrului propagandei, Nichifor Crainic, acestea luminându-mi calea spre demersul meu științific. Mulțumesc, Florin Tuinea, pentru generozitatea ta, dar și pentru frumusețea spirituală de a reedita, prin această scrisoare, literatura epistolară, care dădea savoarea și rafinamentul literaturii interbelice…

Crâmpoia, 1 apr. 2020, de Apocalipsa nouă

Mon cher Mitif,

Îmi cer scuze, mai întâi, pentru această intempestivă, poate (prin urmare) deranjantă misivă, desuetă, ce e drept, în era supercomunicației digitale.

Ea vine după o „tăcere” din partea mea cam lungă (deloc de aur, ci, mai degrabă „neagră”, așa cum îi zicea fiică-mea, când mă supăram pe ea și nu-i spuneam zile întregi nimic), dar explicabilă. Dacă vei face o mică retrospecție, îi vei vedea, de bună seamă, extracția…

pan vizirescu tuinea sirghie net liVreau să-ți spun întâi (și asta e ceea ce contează) că sunt, realmente, bucuros că, în fine, te-ai hotărât să-ți duci la final doctoratul. Sunt sigur că, într-o maree de impostură filosofică din partea unora, care se laudă doar cu niște diplome fără acoperire, impostură manifestată prin

așa-zise teme deschizătoare de noi drumuri hermeneutice (tipică, de altfel, pentru așa-zișii „douămiiști”), D-ta, cu talentul, puterea de muncă de care dai dovadă, forța asociațiilor ideatice și, mai ales, forța de a empatiza afectiv cu cel supus disecției critice (numesc aici pe jurnalistul și scriitorul Pan Vizirescu), vei da o lucrare de referință.

Îți mărturisesc, cu o plăcută și duioasă melancolie, că, la începutul anilor ’90, și eu am avut o aplecare cvasi-obsesivă pentru Pan. M. Vizirescu (cu punctele evidențiabile, cum îi plăcea să semneze). Cu atât mai mult, cu cât l-am întâlnit (așa cum vei înțelege mai devale), personal, în august 1995, când distinsa Dnă Marilena Rotaru (monarhistă de-a dumitale, de-o nobilă extracție), a făcut o filmare consistentă cu „sublimul pustnic” de pe malul stâng alutan, chiar pe Str. Poboran. În scurta întrevedere de atunci, am avut curajul să-i solicit (și să obțin, cu promptitudine) un interviu lămuritor pentru câteva aspecte mai „flow” ale existenței sale (și, implicit, ale operei sale).

Finalul a fost un text de cinci pagini și jumătate, scris mărunt de mână, pe care, spre regretul meu și marea-mi supărare (eu ajungeam atunci foarte rar, de la Dispensar, în redacția „Anotimp Magazin”), fetele care lucrau pentru regretatul ziarist Nicolae Tița, secretar-general de redacție, mi le-au rătăcit. Ele își codificau subiectele și textele pe dischete, după niște criterii primitive, de-a dreptul năucitoare. Erau „calificate la locul de muncă, nu?!

Am fost dezolat, cu atât mai mult cu cât nu avusesem inspirația să păstrez o copie a textului. A fost, de altfel, și singura dată când l-am înjurat pe Titi (Țița – n.r.!), în mai bine de trei decenii, de când ne cunoșteam, ca doi capricorni de 2 ianuarie, eu născut în anul 1961, el în 1962. Ne ciondăneam, de altfel, tot timpul, dar, pe chestiuni importante, găseam, întotdeauna, un modus vivendi.

Mărturie scrisă despre acest interviu, cu surprinzătorul lui corolar foto, este o scurtă notă-preambul făcută din partea mea, cuprinsă în pag. 7, culturală, a AM (Anotimp Magazin), unde a apărut și o poză subintitulată „Trei generații”, în care bătrânul Pan și D-nul ing. Dan Cosmulescu, nepotul său, încadrau un băiețel de 5-6 ani (de aici și titlul). Sigur, în colecția „Anotimp Magazin”, de la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” există materialul!

Insistasem în interviu, în principal, pe etapele formării sale intelectuale și culturale, pe relația sa cu fratele mai mare, Smarand, rugându-l să facă o comparație între ei și cei trei frați Constant (ceva mai maturi), pe care i-a dat Craiova culturii naționale, pe frontul publicistic al Revistei „Sfarmă Piatră” (o revistă cel mult naționalistă și nu extremistă, așa cum, adesea, se spune despre redacțiile inter / intra generaționale, dintre cele două războaie ș.c.l. (Probabil că, dacă, m-aș mobiliza să umblu prin marea mea arhivă sentimental-istorică – împrăștiată prin vreo trei locuri – aș mai putea găsi niște „urme”, care să-mi trezească un contur mai precis al interviului.)

Despre Pan M. Vizirescu, multe și de substanță lucruri știa d-l Gh. Mihail, poetul și politicianul.

Ce mi s-a părut mie foarte interesant este că, după 1959, cel puțin o parte din Securitatea Raionului Slatina știa despre autorecluziunea sa din casa de pe actuala stradă G. Poboran nr.8. Se pare că implicarea d-nei asistente Maria Vasile, cu locuința pe Str. Nicolae Bălcescu nr. 9, cea care, într-un anumit interval, l-ar fi îngrijit – nu știu dacă nemijlocit – la sugestiile terapeutice ale unui doctor al cărui nume îmi scapă acum, a pus surdină acțiunii organului represiv. Doamna Vasile era o activistă binecunoscută pe plan obștesc, cu o haltă politică prin „Frontul Plugarilor”, foarte bine văzută la București, cu relații pe linie de soț, până la Gh. Gheorghiu-Dej. Soțul ei fusese gardian la Ocnele Mari, în anii ’40 și adusese servicii, foarte apreciate ulterior, unor internați comuniști de acolo… Cel puțin așa se colporta în epocă.

Asta ar fi, zic unii, o cauză care ar fi temperat acțiunea Securității față de Pan și apropiații lui. Sunt foarte curios dacă această ipoteză se verifică în Dosarul informativ al lui Pan, încă nepublicat, cred… De altfel, prin anii ’90-91, am amănunțit acest aspect, în câteva întâlniri pe care le-am avut cu col. Ionel Buică, om din primul cerc al gărzii personale ceaușiste, al cărui socru, col. Szabo Ștefan, fusese, pe vremea recluziunii lui Pan, tânăr ofițer în Securitatea locală. El, amic de familie, printre altele, cu C.V. Tudor, mi-a întărit veridicitatea acestei opinii. Nu știu, nu mă pot documenta acum dacă DUI (Dosarul de Urmărire Penală) a fost publicat de Mihai Pelin sau de D-na Ioana Diaconescu.

În orice caz, Pan M. Vizirescu ajunsese, în anii ’50-’60, o figură legendară și în cadrul exilului cultural românesc. Figura sa de haiduc oltean atinsese, în corespondența unora dintre exilați, proporții legendare.

De exemplu, Vintilă Horia, într-o scrisoare pe care i-o trimite lui Al. Busuioceanu, la 23 august 1947, scria admirativ: „Pan a luat calea pădurii.” De altfel, marginal interviului, Pan mi-a vorbit admirativ-superlativ despre Busuioceanu și Gib Mihăiescu, pe care-i considera expansiuni cvasi-geniale ale spațiului cultural oltenesc și de la care avusese foarte multe de învățat. Cred că, dincolo de mormânt (și asta este o obsesie culturală de-a mea, de mai bine de patru decenii), Busuioceanu s-a bucurat enorm când Pan a reușit, post-decembrist, să reia seria editorială „Gândirea”.

O „Gândirea” în exil, în anii ’50 era visul de aur – din păcate, nerealizat, al fabulosului intelectual Al. Busuioceanu, atât de puțin apreciat în spațiul cultural slătinean, cu toate eforturile mele, aproape epuizate, de a-l aduce, cât de cât, în actualitate… Să fie speranța în cei tineri, cum spunea undeva Virgil Ierunca?! Mă-ndoiesc… Care tineri, de azi, cu asemenea preocupări…

Mărturie a întâlnirii mele mirifice cu marele Pan este acest mic autograf pe o posibilă fișă de dicționar literar, așa cum ar fi vrut el să fie consemnat de istoriile literare…! (De altfel, în săptămâna dinainte de 30 august 2019, ți-am trimis prin poștă o copie xerox a paginii de față…Din păcate, n-am primit niciun semnal de confirmare. Risc mult trimițându-ți originalul. Îl las în vrerea lui Dumnezeu, să văd dacă poate trece prin aceste vremuri tulburi.

Sper să-l primești cum se cuvine de astă dată!
Salutări Doamnei D-tale și celor apropiați!
Cu aceeași veche considerație,
Dr. Tuinea

PS1 Ți-am trimis un SMS în acest sens, fără răspuns…

PS2 M-aș bucura, dacă mi-ai păstrat și mie un exemplar din volumul pe care l-ai semnat ,,Anotimpurile lui Traian Zorzoliu”.

PS3 Mai ai vreun exemplar din prima carte a Doamnei tale? („În spatele zidurilor – Povești și povestiri slătinene)… Mi-l solicită cineva din Germania, o strănepoată a gen. Dr. Eugen Turcu, slătinean de origine, genial organizator al Spitalului Militar Central București, în anii ’60-’70)

Share

Permanent link to this article: http://linia1.ro/dr-florin-tuinea-reediteaza-literatura-epistolara/