Print this Post


Fii Moș Crăciun pentru Raul!

Când am pășit în apartamentul familiei Gogoț, de pe strada Ecaterina Teodoroiu, l-am găsit pe Raul, alături de mama Vera și de sora sa Ruxi, confecționând ornamente pentru masa de Crăciun.

Raul este în clasa a IV-a la Școala Generală Nr. 3 din Slatina, iar pe data de 22 februarie 2014 împlinește frumoasa vârstă de 11 ani. 11 ani în care a zburdat, s-a jucat, a călătorit și a căutat tainele acestui univers, universul copilăriei.

Raul – un copil normal, ca toți copii, cu visele și dorințele lui, până în ziua fatidică de 7 iulie 2013, când dragii săi părinți au descoperit că are o boală nemiloasă: leucemie limfoblastică. Cu două luni înainte, a făcut analizele la Craiova, care i-au ieșit perfecte. Practic, s-a culcat sănătos și s-a sculat bolnav.

raul gogot 2A fost dus imediat la Spitalul Fundeni, iar în primele șapte zile, zilele primordiale, trupul său firav nu a răspuns la tratament, îndreptându-se cu pași foarte repezi către moarte. Într-un final, a răspuns la tratament. Celulele fiind atât de agresive, băiatul poate face o recădere, iar, în acel moment, îi trebuie transplant medular. Această recădere poate surveni în orice moment…

Mama nu l-a lăsat o clipă singur în spital, de când acest dușman nemilos i-a pătruns în vene. O mamă care trece prin încercarea vieții sale: copilul căruia i-a dat viață este lovit de boală. O cruce grea chiar și pentru cei puternici și întăriți în Credință…

„Este un război. A câștigat prima bătălie, dar nu am câștigat războiul. Trebuie să ne înarmăm cu tot ce este posibil, să căutăm donator. Mă rog la Dumnezeu să nu avem nevoie de asta niciodată. Operația costă 150.000 de euro, în Italia, în Germania este 300.000 euro. Dacă nu găsești donator, degeaba ai bani și te duci în Italia…”, ne spune mama sa, căreia lacrimile îi curg șiroaie pe obraji.

Raul visează să devină inventator, ca să poată ajuta oamenii. Mereu se uită ca să  repare ceva, să meșterească…

Dragă donatorule, tu ești salvatorul meu

„Dragă donatorule, eu sunt Raul, băiețelul de 10 ani, despre care cred că ai auzit. Tu ești salvatorul meu. Chiar ești și spun asta din toată inima, ești eroul meu. Te rog, du-te și fă-ți testul de compatibilitate și salvează-mi viața. Te iubesc și îți doresc multă sănătate”.

Iată, stimați cititori, un strigăt spre umanitate al unui copil din Slatina, către toți cei care-l pot ajuta să… trăiască. A făcut trei cure, urmează, din ianuarie, a patra și a cincea. Raul speră să petreacă sărbătorile acasă, să nu fie nevoit să mai facă încă un drum la București. Cea de-a patra cură cu citostatice urmând să o înceapă de la 1 ianuarie 2014.

Dacă mâine s-ar întâmpla ceva cu Raul, eu nu mai am pentru ce trăi

În continuare, mama lui Raul ne vorbește despre drama care le-a schimbat viața:

„Vreau să dau casa, vreau să dau tot pentru propriul meu copil. Sunt făcute din munca noastră și le-aș da…. Dar cât pot să strâng pe ele, având în vedere suma imensă de care Raul poate să aibă nevoie în orice moment, ca să-și poată trăi zilele ca un copil normal și apoi să treacă prin această viață ca orice om?

Vreau să înființez o asociație. Am fost la minister, am luat acceptul pentru numele «Raul – copilărie furată». Nu știu cu ce să încep, dar știu că nu vreau să stau cu mâinile în sân. Toți părinții ar trebui să facă același lucru. Mi-e rușine să cer bani, dar mi-e mai rușine dacă mâine ar fi nevoie de acești bani și să nu-i am. Dacă mâine s-ar întâmpla ceva cu Raul, eu nu mai am pentru ce trăi…”

Oricine poate fi Moș Crăciun pentru Raul

Anul acesta, Raul i-a scris pentru prima data lui Moș Crăciun. Își dorește un tanc cu telecomandă, un elicopter și un calculator, însă calculatorul nu crede că Moșul îl poate căra, pentru că e prea mare. Și își mai dorește să fie sănătos, ca să poată să se bucure de zile fericite alături de sora sa, de mama sa și de tatăl său.

Sora sa nu este compatibilă cu Raul. Acum, este în timpul tratamentului, care este destul de scump, plus lunile de ședere la București.

În cazul în care face o recădere, soluția este transplantul de măduvă, transplant care costă, așa cum v-am relatat mai sus, o avere, pentru puterile familiei Gogoț.

Dar oricine poate fi Moș Crăciun pentru Raul în aceste zile sfinte, când se apropie Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, iubitorul de oameni.

Așadar, oricine vrea să facă un bine pentru Raul, poate să doneze o sumă cât de mică în contul RO15 CECE OT01 08RON 0704 799, deschis la CEC Bank pe numele Gogoț Mariana Veronica. Orice sumă, cât de mică înseamnă o șansă la viață pentru Raul, un slătinean adevărat, al cărui strigăt sfâșietor se îndreaptă către slătinenii  credincioși și cu dare de mână…

Doamne-ajută!

 Dragoș SÎRGHIE

Permanent link to this article: http://linia1.ro/fii-mos-craciun-pentru-raul/