Print this Post


Gelu Buță a plecat cu Călușul la îngeri!

A plecat de curând în eternitate un valoros călușar din comuna Vâlcele – patria Călușului românesc, Gelu Buță. Vătaf de căluș și mare cunoscător în arta dansului popular oltenesc, nenea Gelu Buță a coordonat, cu devotament, fermitate și patriotism, ani de zile, din 1990 și până în prezent, formația de călușari Colelia, a cărei prestație a făcut, nu de puține ori, înconjurul României și chiar al Europei.

Cale de peste un sfert de veac, atâta cât Gelu Buță a fost vătaful călușarilor din Vâlcele, formația Colelia a obținut importante premii naționale și internaționale, arta călușerească de pe plaiurile noastre oltenești trecând astfel, cu ușurință, granițele țării, etalându-se la Roma, la Bruxelles, la Veneția și în alte capitale europene.

La înmormântarea prețiosului artist popular a participat aproape întreaga comună Vâlcele, comună care a rămas în istorie vârful de lance împotriva colectivizării forțate, colectivizare impusă cu pistolul la tâmplă de către agenții în civil ai Securității politice ceaușiste.

Prezent la această zi tristă și cu adânci semnificații în arealul și rosturile comunei Vâlcele, maestrul coregraf Nichita Dragomira, vărul celui plecat, profesor și, am putea spune, fără să greșim, Doctor în Căluș, artă care vine din vremuri imemoriale, a rostit, cu emoție, următoarele sincere și curate gânduri.   

gelu buta valceleDRAGUL NOSTRU PRIETEN, OM, CĂLUȘAR ȘI, PENTRU FOARTE MULȚI, NENEA  GELU!

«Dispariția ta fulgerătoare ne-a lăsat în sufletele noastre un gol imens! Faptul că de mâine vom vorbi despre „fostul“ om, soț, tată, ne pune în situația de a ne gândi cine a fost vătaful de căluș GELU BUȚĂ.

Te-a cunoscut și te cunoaște încă o țară întreagă; mereu, când plecăm cu călușarii la diferite concursuri, marii dansatori ne întrebă de tine. Ce păcat că vorbim la timpul trecut despre cel care a fost un executant excepțional, un vătaf cu o comandă fermă, exactă, dublată de o capacitate destul de rară în viața călușarilor și anume capacitatea de conducător de „oaste“!

Un vătaf adevărat nu este cel care se afirmă numai pe scenă! Ai fost recunoscut „ȘEF“ la jocurile de la horă, de la nuntă, de la bal și, mult timp de acum înainte, ne vom aduce aminte de „vocea ta de comandă“ – inconfundabilă! Nu ți-a fost ușor să preiei comanda de la Nea Mărin al Biii, dar, până în anul 1990, ai fost vârful de lance al călușarilor din Vâlcele.

Cu puțin timp în urmă, datorită primarului Alexandru TAIFAS, am fost, din nou, colegi de echipă în „linia pensionarilor“! Intenționat nu am folosit „linia bătrânilor“ pentru că, așa cum am demonstrat, „călușarii adevărați“ nu îmbătrânesc niciodată!

Fiindcă am amintit de fostul vătaf al nostru, Nea Mărin al Biii, am convingerea că, imediat, de Rusalii, vă veți întâlni acolo, sus „în ceruri“ și veți pleca pe la ÎNGERI cu Călușul.

Vei putea să-i spui că nu l-ai făcut „de râs“ ba, mai mult, călușarii din Vâlcele au rămas, și datorită ție, cei mai buni din țară! Parcă te văd alături de: Dancea, Costică al Volii, Frunză, Saie, Sande, Male, nea Nae, Nea Lisandru, nea Nicu lui Mozoc, Lușică, nea Călin, Stănciucu. Toți sub comanda ta, pentru că ești mai tânăr și ești asistat de nea Ștefan și de tanti Tanța.

Primarul Alexandru TAIFAS, toți salariații primăriei, consilierii locali au venit să-ți aducă un ultim omagiu și respect, dar fii sigur că ne vom aminti toți, actualii călușari, de NENEA  GELU  BUȚĂ!

Vorbim de CĂLUȘARUL care ai fost, pentru că așa te-ai afirmat, dar și de OMUL adevărat – un soț cuminte, un bun vecin și un bun coleg de muncă.

GELULE, du-te liniștit acolo unde este „liniște veșnică“, pentru că rămâne în locul tău Siminel, care te moștenește și va avea grijă ca numele nostru de CĂLUȘARI să nu piară!

Din respect pentru el și pentru „al cui este“ au venit toți colegii și colegele lui Siminel de la Ansamblul Profesionist „Doina Oltului“, pentru a-și lua rămas bun de la „tata“ lui Siminel.

Nenea GELULE, din 1990 mi-ai dat comanda și funcția de vătaf al călușarilor din Vâlcele! Știi bine că nu te-am făcut „de râs“, și întotdeauna am ținut cont de sfaturile lui „tale“!

Atunci când vor intra în scenă „pensionarii“, voi avea un nod în gât și, mult timp, comanda mea va fi puțin ezitantă, pentru că nu te voi vedea la locul dumitale.

Toți călușarii care sunt și toți cei care vor veni, te asigurăm, NENE  GELULE, că vor afla cine a fost vătaful și OMUL care ne părăsește definitiv, astăzi, 11 februarie 2017!

Rămas bun, din partea tuturor locuitorilor comunei Vâlcele! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească!

În numele tuturor călușarilor care au fost, care sunt și care vor fi și, al meu personal, semnează: verișorul tău, Nichita al mătușii tale Goaga și al lui nea Bebe!» 

ESTE O MARE PIERDERE PENTRU JUDEȚUL OLT

Un alt titan al adevăratului căluș oltenesc, profesorul Iliuță Brăileanu, directorul Palatului Copiilor «Adrian Băran» din Slatina, cel care a jucat călușul sub comanda lui Gelu Buță, adaugă la cele spuse de Nichita Dragomira, alte vorbe întru cinstirea celui plecat să joace călușul în Paradis.

„Trecerea în neființă a celui care a fost vătaful Gelu Buță este o mare pierdere pentru județul Olt. De pe scena de dansatori ai călușului a mai plecat un om, care a început să joace acest dans încă de la vârsta de 15 ani. S-a făcut remarcat la nivel național într-un timp foarte scurt, devenind cunoscut atât de dansatori, cât și de jurații festivalurilor la care formația călușarilor din Vâlcele participa, prin modul în care reușea să-i aducă pe călușari la cel mai înalt nivel de interpretare a tradiționalului dans bărbătesc călușul. Multe generații de copii au fost formate și coordonate de acest vătaf, care le-a insuflat tuturor dragostea și devotamentul său față de acest joc».

ÎI MULȚUMIM PENTRU TOT CE A FĂCUT PENTRU COMUNA NOASTRĂ!

Și primarul comunei Vâlcele, economistul Alexandru Taifas, și-a exprimat regretul pentru dispariția unui fiu al satului, care s-a remarcat în această magică și ritualică manifestare a Călușului, Căluș care a intrat, în anul 2005, în patrimoniul imaterial al UNESCO, alături de Doina Românească, de lucrările lui Brâncuși, de ctitoriile mănăstirești ale unor voievozi români și de multe alte valori nepieritoare din Grădina Maicii Domnului, așa cum era considerată, odinioară, România:

«A plecat dintre noi un vrednic fiu al comunei Vâlcele, Gelu Buță, dansator popular și călușar hărăzit cu aptitudini artistice deosebite. Îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru comuna noastră, pentru păstrarea în eternitate a jocului călușeresc și îi mulțumim că și-a lăsat, în schimb, fiul, pe Siminel, ca să-i perpetueze măiestria. Dumnezeu să-l odihnească în pace!»

Layout 1«CIUMAGUL» LUI BUȚĂ ARE PESTE 120 DE ANI!

Printre lacrimi, a vorbit cu noi și fiul său Simion (Siminel) Buță, demn urmaș al tatălui său:

«Am învățat călușul de la tatăl meu, care n-a dorit să mă învețe, în mod special, niciodată, spunându-mi că trebuie să învăț carte. Totuși, mergând cu el pe la toate manifestările și festivalurile culturale din țară, am tras cu ochiul și i-am furat meseria. Acum activez ca solist-dansator, dar și călușar, în cadrul Ansamblului Profesionist Doina Oltului.

Trebuie să menționez că am ajuns la profesionism șlefuit fiind de Iliuță Brăileanu, fost discipol al tatălui meu, precum și de profesorul Nichita Dragomira, văr din văr cu tatăl meu, care a descifrat și despicat firul în patru în privința călușului.

Tata era sociabil și prietenos, dovadă în acest sens stând faptul că, atunci când merg în turneele din țară, foarte mulți artiști din generația lui mă întreabă de el.

„Ciumagul” (bățul de căluș), pe care l-a ținut tata un sfert de veac și pe care îl vedeți astăzi în prezenta imagine, are peste 120 de ani și i-a fost dăruit de bătrânul călușar din Vâlcele Marin Dancea, un alt virtuoz al călușului din comuna noastră!»

CĂLUȘUL LA RANG DE RELIGIE!

Și redacția săptămânalului Linia Întâi se apleacă cu respect și pioșenie asupra memoriei celui care a fost Gelu Buță, cel care a ridicat călușul la rang de religie și efigie a județului nostru, care a dat de-a lungul vremii, mari personalități în mai toate domeniile. Să-i fie țărâna ușoară!  

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/gelu-buta-a-plecat-cu-calusul-la-ingeri/