Print this Post


Gigel Știrbu – apel pentru unirea dreptei politice din Olt

Deputatul PNL de Olt – Gigel Știrbu – lansează un apel la partidele de dreapta, pentru a face o alianță împotriva PSD, la alegerile locale din acest an. Scopul alianței este acela ca, din partea dreptei, să existe o candidatură unică, care va garanta succesul în alegeri.

„Stimații mei colegi, fac apel la toate forțele de dreapta din județul Olt (sau care se revendica a fi de dreapta) pentru a face o alianță județeană puternică și de a veni lângă PNL Olt, pentru a învinge PSD la apropiatele alegeri locale! Scopul acestei alianțe trebuie să fie acela de a scoate PSD de la conducerea primăriilor și a Consiliului Județean.

gigel stirbu li 791Consider că PSD s-a dovedit a fi dușmanul dezvoltării județului, în ultimii 30 de ani, și este nevoie să punem nevoile cetățenilor deasupra intereselor de partid, să constituim o alianță care să vină cu un suflu nou, cu o viziune ambițioasă și realistă pentru progresul județului! Iar soluția rațională pe care o susțin este realizarea unei alianțe județene anti-PSD.

De asemenea, consider că aceia care nu înțeleg importanta gestului și momentului fac jocul PSD-ului.

O candidatură unică din partea dreptei garantează succesul în alegeri, și, vă rog, să trecem de orgoliile politice, în numele binelui public și al comunităților locale din județul nostru!”, a declarat Gigel Știrbu.

Ionuț Dumitrescu

Share

Permanent link to this article: http://linia1.ro/gigel-stirbu-apel-pentru-unirea-dreptei-politice-din-olt/