AcasăPoezieGlonțul restaurației

Glonțul restaurației

Editura Arena Artelor a scos, recent, pe piața poeziei, volumul „Glonțul restaurației”, un volum cu poezie preponderent patriotică. Glonțul restaurației s-a bucurat de aprecierea fraților noștri moldoveni de la Chișinău, cartea fiind lansată în Republica Moldova, la Liceul Româno-Francez „Gheorghe Asachi”, dar și de aplauzele comunităților românești din Serbia, reunite la Svilainac, unde a fost prezentată de curând.

Ai îmbătrânit, pribeagule, înstrăinatule!

Nu poți tolera o mamă,
care-și înflămânzește premeditat copiii,
nu poți iubi o patrie,
care-și umilește profesorii
și care-și alungă medicii
și savanții…

Nu poți respira într-o țară,
care nu-și cinstește eroii
și care-și îngroapă – cu onoruri militare –
criminalii și trădătorii,
peste mormintele sfinte
ale martirilor.

Nu poți accepta un președinte,
care schimbă o nedreptate
cu o altă nedreptate,
așa cum ți-ai schimba șosetele murdare
cu șosetele pline de sânge,
după ce ai jucat tontoroiul
pe cadavre.

Nu poți aștepta la nesfârșit, impasibil,
explozia mămăligii, mântuirea,
când sora ta plânge, fratele tău plânge,
iar mama ta lăcrimează cu sufletul,
căci, de mult, i s-au uscat lacrimile,
văzând asaltul neobositei bătăi de joc,
căreia nu i se întrevede sfârșitul…
sfârșit.

Nu poți să faci dragosteLayout 1
în Biserica strămoșească,
chiar dacă popa e un curvar,
un cartofor, un bețiv, un nelegiuit,
un vierme.

Nu-i faire să distrugi privilegiile
foștilor ștabi politici, foștilor borfași
de partid și de… stat degeaba,
doar pentru a-ți impune propriile
privilegii.

Nu românismul în sine e o cauză –
luați aminte, a sosit momentul
să dăm țării totul înapoi:
ca tâlhari, ca hoți, ca tăinuitori,
ca violatori și ucigași
cu discernământ.

Poți mușca mâna celui care te-a hrănit,
dacă te-a folosit în scopuri murdare,
șantajându-te și amenințându-ți copiii,
poți să înjuri guvernul și președintele,
care ți-au luat patria de sub picioare,
poți să părăsești țara, fără niciun regret,
atunci când administratorii ei habotnici
iți îngroapă prezentul și viitorul
în mlaștina intereselor de clan și gașcă,
poți să-ți îndemni vecinii la revoltă,
chiar dacă n-au citit cartea lui Stephane Hessel –
INDIGNEZ-VOUS!

Ai îmbătrânit, pribeagule, înstrăinatule,
prin cele țări străine, te-ai rătăcit de-a pururi,
de-acum, poți muri liniștit,
sorbind libertatea deplină,
patria va răsufla ușurată,
prin sistemul ei rudimentar de pensii:
a mai ieșit un „milog” din sistem…
Evrika!

Turcul de tip nou sau neoturcul

S-a uzat în el umanitatea,
Revenind la stadiul de primat,
Împroșcându-și des nocivitatea
Și neantul său de ins famat…

Calcă pe cadavre mârlănește,
Mită-i scris pe inima-i atee,
Veșnic, pe la spate, ne lovește,
Laș și slut, cu mintea ciocâltee.

Vinde și tranșează conștiințe,
E viclean, fățarnic, fariseu,
Mitomanu-i doctor în științe,
Plagiază și pe Dumnezeu…

Nu mai are-n lume crezământ,
De curând, s-a și turcit golanul,
Vai, se răsucește în mormânt
Domnitorul nostru, Brâncoveanul!

Minciuna

Minciuna se rotește pretutindeni,
În zi de Paști și-n Ziua de Armindeni,

Nu ține cont de clasa socială,
Minciuna e o crimă și o boală,

La ea, de-a pururi, noi avem acces,
Minciuna-n viață are mult succes…

Minciuna e omniprezentă-n viață,
Se minte, Doamne, până apa-ngheață,

Minciuni cu scop, minciuni fără de scop,
Minciuni de locul doi, minciuni de top,

Minciuni inofensive, binevoitoare,
Minciuni justificate, de valoare,

Minciuni lejere și apăsătoare,
Minciuni cu temă, în interpretare,

Minciuni acerbe, cu finalitate,
Minciuni, o, Doamne, clar, nedepistate,

Minciuni, spre noi lansate de pigmei
Aflați în soldă, la Antena trei!

Trăiască întâlnirea de la Malta

Ne respirăm erorile și, triști,
Punem în capul trebii doar nebuni,
Ne înjosim, făcând chiar plecăciuni,
În fața unor cripto-comuniști…

Pășim pe drumuri, înspre nicăieri,
De pâine, ne-a rămas un singur sfanț,
Turciți definitiv, într-un Bizanț
Sinistru, așteptăm noi primăveri.

Suntem născuți în Țara Păcălelii,
Purtând în duh mentalități de sclavi,
Aplaudăm și delirăm gângavi,
Iar când votăm, votăm în dorul lelii…

Avem în suflet calde idealuri,
Dar nu avem curaj să le rostim,
De câte-un politruc ne-ndrăgostim
Și-organizăm cu el chiar carnavaluri…

Cu mască, fără mască, uneori,
Ne râde-n nas eternul bolșevic,
Același individ și-om de nimic,
Care ne-a înșelat de-atâtea ori.

Ne așezăm dintr-o extremă-n alta
Și înghițim nostalgici cincinalul,
De fiecare dată, ne ia valul
Și scriem pe pereți, spășiți, cu dalta:

Trăiască Întâlnirea de la Malta!
Neo

Neocomunistul este o scară pe care
coborâm în Iad, treaptă cu treaptă,
ne tulbură apa din care vrem să bem,
ne scuipă în puț și apoi ne vinde apa la suprapreț…

Neocomunistul are o ideologie sinistră:
trage mâța de coadă pe rogojină,
ne invită în copacul fericirii,
ca să culegem roadele muncii noastre,
apoi, ne ia scara de sub picioare…
bașca faptul că onor copacul a fost cules de el!

Neocomunistului îi dai un deget și el
îți ia toată mâna; te giugiulește, în față,
iar în dos îți pregătește bâta sau cheamă
minerii, care sunt, de fapt, foști ofițeri de
Securitate!

Între un Nu și un Da, ale tovarășei Firea,
nu mai încape, Doamne, niciun fir de ac,
are gură multă și ispravă puținică,
n-aș vota-o nici măcar de frică!

În capul neocomuniștilor, dictează instinctele
animalice; n-au inimă de niciun fel,
coaiele le sunt baierele inimii, așa cum spune
un brav proverb românesc…

Neocumunistul dă cu o mână și ia cu două,,
el dă cu stânga dar, după cum știți, mâna
stângă e mâna curului…
Neocomunistul se află la stânga,
dar și la dreapta politicii de la nord de Dunăre,
îl cheamă, de obicei, Ilici, Adrian, Traian, Livache,
Crin, Gigel, Julien, Viorel sau Michi Le Bacșiș…

Neocomuniștii se scarpină doar între ei,
umblă cu brânza-n șip și cu mămăliga dimprejur…

Neocomunistul pică mereu ca musca lapte,
atâta cât îl lași, atâta se întinde,
are dinaintea dinapoi; vai de picioarele care
cară un cap de neocomunist!

Vai de cei care se mai uită în gura lui…

Să ne grăbim, iubito, că-s navele rusești, acum, în Marea Neagră

Mult, prea mult timp, eu am tăcut, iubito,
în fața detractorilor mei…
De astăzi, însă, voi înceta să mai fiu
expertul de serviciu în disperare,
de astăzi, voi ieși, hohotind, pe cărare,
la luptă, împotriva celor care se cred
încă zei!

Mă uit insistent în ochii mei și nu roșesc,
revăd o grămadă de sentimente,
care se rearanjează conform legilor fizicii…
Mă las cuprins de mirajul muzicii,
ascultând cântecul acela înalt, frumos și trist!
Doamne, uitasem, de mult și etern,
să exist…

Puteam să fiu oricine, puteam orice să fac,
puteam să cânt chiar imnuri virtuților comune,
puteam ca să mă bucur de forme fără fond,
de tușul unor buze ca florile de mac,
dar, Doamne, nu mai pot ca să le fac pe plac
acestor paraziți, care se cred cerești,
nevertebrați în veci și viermi
post-omenești!

– S-ar putea să nu mă mai culc niciodată,
s-ar putea să rămân întotdeauna treaz…
Atunci, tu mi-ai șoptit, cu lacrimi pe obraz:
– Vrei să facem dragoste,
înainte de trezia ta paroxistică?
– Da, ți-am răspuns, cu figura mea
oarecum artistică,
te prefer zi și noapte, candidă și întreagă,
dar, hai să ne grăbim, iubito,
că-s navele rusești, acum,
în Marea Neagră…

Și-n clipa de ninsoare, rememorarăm Yalta,
iar tu mi-ai spus serafic, privind distrată luna:
– Să fii cucerit, prin forță, este una,
dar, să nu opui nicio rezistență…
‘I-alta!

Dumitru Sârghie-Mitif

 


RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments