Print this Post


GRAFITTI – O CARTE DESPRE IUBIRE ȘI UMANITATE ÎNTR-O AVALANȘĂ DE PARADOXURI!

Amintindu-și atâtea neîntâmplări întâmplate, pur și simplu fascinante, Cristi Nedelcu, ziarist și scriitor în Bănie, s-a hotărât să le aștearnă pe hârtie și să le lase posterității. Scrisul său ușor încifrat, într-o notă kafkiană, ne devoalează o avalanșă de povești sau paradoxuri, care îți dau senzația că nu mai trăiești în timp, ci paralel cu timpul. Cu atenția mărită, însă, cititorul deslușește o multitudine de simboluri, idei, mesaje, sensuri și învățături, pe care autorul ni le oferă cu talent și generozitate. Și asta, fiindcă textele lui Nedelcu își generează singure, de la un text la altul, sensurile, ca-n textualismul lui Marin Mincu, slătineanul nostru care a îmbogățit istoria literaturii române cu celebrul roman „Intermezzo”, o carte închinată Slatinei noastre seculare.

grafitti cristi nedelcu craiova netDacă ați citit „Istoria nebuniei”, de Foucault, precum și considerentele lui Oscar Wilde despre sex, veți afla, precum a aflat și Cristi Nedelcu, că „totul pe lumea asta este despre sex, mai puțin sexul.” Mai mult, veți constata, așa cum a constatat și autorul nostru, că prostituatele, ca și nebunii, au avut același statut social și moral, atunci a apărut la om conștiința sinelui, și au fost niște categorii sociale respectabile. Asta îmi aduce aminte, mai întâi, de romanul „Nebunul” al Ieromonahului Savatie Baștavoi, cu întâmplările din viața Sfântului Simeon cel Nebun pentru Hristos și, apoi, de nuvela lui Jean Paul Sartre – „Târfă cu respect”, ca și despre existențialismul și umanismul acestui mare filosof, scriitor, jurnalist și militant social francez.

Grafitti și iar grafitti… Căci, oare, ce poate fi mai expresiv și mai grăitor pentru existențialism decât aceste „scrieri pe pereți”?

Grafitti, scrierile care își au originea în inscripțiile executate cu pigmenți de culoare roșie (în special) sau prin zgâriere, pe monumentele antice.

Așadar, laitmotivul acestei cărți – bijuterie a spiritului crește miraculos, prin aceste inscripții care, cum ar zice Emil Cioran „izolează trecutul ca actualitate (și) îl vitalizează printr-o adevărată optică regresivă” ( Amurgul gândurilor).

Grafitti și case de patrimoniu… iată carnea aceste cărți. E vorba despre acele case nobile în esența lor originară, dar decăzute și stranii, care își îndeplinesc „menirea de a păstra urme ale tuturor celor care trecuseră pe acolo.” Acest subiect fascinant, al caselor de patrimoniu, lăsate în derivă de administratorii destinelor noastre, l-am tratat și noi aici, la Slatina, când Elena Sîrghie a scris o carte cu poveștile caselor de patrimoniu din orașul lui Eugen Ionescu și Pan Vizirescu, intitulată „În spatele zidurilor”. Sunt case de patrimoniu în Slatina, care au rezistat istoriei, păstrându-și grandoarea și rafinamentul arhitecturii nobile din perioada interbelică, dar și case care, din neglijența autorităților, sunt gata de a-și da obștescul sfârșit, dacă nu cumva, pe vremea comunismului luminos, n-au fost rase cu buldozerul de pe fața pământului. Doamne, și câte povești fascinante s-au găsit în spatele acestor case care, uneori vorbesc singure prin somn!

Și lui Cristi Nedelcu îi vorbesc casele și inscripțiile de pe pereți… „Adevărul nu mulți și-l pot permite” – iată o inscripție universal-valabilă, care, astăzi, se potrivește foarte bine de a fi pusă în dreptul politicienilor și ziariștilor români. Politicianul pierde alegerile, iar ziaristul rămâne fără stipendie din partea politicianului, în cazul în care și unul și celălalt ar rosti adevărul, în același timp.

Și, deși în cartea lui Cristi Nedelcu „Vremurile au luat-o razna”, ai să găsești pe ziduri scris cu litere groase: „I STILL LOVE YOU”, un grafitti care-mi aduce în minte un vers al lui Adrian Păunescu „Și, totuși, există iubire”. Edificator pentru iubire este și următorul citat: „Ultima oară nici nu o văzuse. Dar degetele o păstrau în memoria lor, iar parfumul ei se întipărise atât de adânc, încât era sigur că ar fi recunoscut-o și peste 1000 de ani:”

„Suntem sclavi ce au nevoie de bani să-și cumpere iluzia de libertate!”, iată niște versuri după o zicere a lui Zigmont Bauman, scrise pe un zid, versuri care înnobilează melodia „Istorii secrete” a cântărețului român Cedry2k… Sau „Citește cărți, nu citate”, „Distruge ceea ce te distruge” (cu referire la sarabanda demolărilor ceaușiste din Epoca de aur”, „Tu ești real?” („Erau toți acolo, ca și cum ar fi fost reali. Sau poate că erau reali. Poate eu eram cel ireal”, „I last my happines”, „Ia-mi mințile în palme, mâinile ca pe arme”, iată, dragi cititori, o realitate care nu e întotdeauna realistă, cum ne spune autorul, realitatea unui oraș „care își distruge istoria cu o plăcere inconștientă”. Așa cum, de fapt, se întâmplă în toată România.

Teoria lui Nedelcu este aceea că vârstele unui oraș pot fi stabilite în funcție de inscripțiile de pe zidurile sale. Găsim aici o nouă psihologie urbanistică, luată în seamă ca pe „o ultimă fericire”. Căci, noi trebuie să luăm, în aceste vremuri, toate momentele noastre de irizantă bucurie, ca pe o ultimă fericire. „Uite-te la fata cu zâmbetul spart!” „Era zâmbetul care se spărsese atunci, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, pe malul mării, unde el o părăsise fără nicio explicație, fără nicio speranță, fără nicio logică. ” Fiindcă, nu-i așa?, măi, omule, tu „ești un fir de praf în spațiu!”. „Toate acele grafitti erau strigăte, strigăte ale unei iubiri care se consuma în acest oraș și pe zidurile acestui oraș.”

Un episod important al povestirilor este cel privitor la inscripția de pe zidul unei case confiscate de comuniști, pe care, după Decembrie 1989, torționarul securist, devenit capitalist și îmbogățit peste noapte, din afaceri cu banane și armament, cu aerul lui atoateștiutor și cu dorința lui de a-și camufla trecutul criminal, vrea să cumpere, pe nimic, casa boierească a celui pe care-l băgase la pușcărie, ca fiind „dușman al poporului.” După „o jumătate de istorie anapoda”, după lungi ezitări, moștenitoarea casei refuză s-o vândă torționarului, celui care-i dusese părinții la închisoare și care a avut tupeul să scrie pe unul dintre ziduri, ca o ultimă intimidare a securității politice a lui Ceaușescu: „Bine-ai venit în Sodoma!” Iată un grafitti care aruncă Raiul în aer!, dragi cititori!

În fond, gândea moștenitoarea, ajunsă și ea, precum casa părinților ei, în amurgul vieții, „Casele, ca și oamenii, se nasc, cresc și mor.” „Iar casei îi venise rândul să moară. Odată cu ea.”

Oameni buni, așa cum spune Nedelcu, „Cititorul poate să se plângă de semnificații ascunse sau de lipsa lor, dar poveștile chiar așa au fost. ”

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/grafitti-o-carte-despre-iubire-si-umanitate-intr-o-avalansa-de-paradoxuri/