Print this Post


Iluzia democrației – sărăcia României

ion anuta 667

Ion Anuța

I.
Pe străzile pătate de sângele vărsat,
Din trupul muribund al celor ce-au luptat,
Jertfindu-și tinerețea, cu-atâta bărbăție,
Se revărsa mulțimea, strigând DEMOCRAȚIE.

II.
La uruitul sumbru al tancurilor scoase,
Ce sub șenila lor strivit-au multe oase,
De tineri luptători, pe străzi în noapte,
Martirii n-au cedat, dorindu-și LIBERTATE.

III.
Popor scăpat din ștreangul, în care zeci de ani,
Robit de comuniști, ai neamului dușmani,
Pe străzi ne-ncăpătoare, cuprins de bucurie,
În clocotul frenetic, strigau «DEMOCRAȚIE».

IV.
Și s-a crezut atuncea că este chiar așa,
Că fiara comunistă nu va mai învia
Și că acest balaur, pe veci, a sucombat,
Dar ce dezamăgire… poporul s-a-nșelat,
Din propria-i cenușă, jivina a-nviat!

V.
Balaurul roșcat a stat în hibernare,
Și s-a trezit poporul cu el la guvernare.
De-acum, în straie noi, cu papion, cu frac,
Cu-alură-occidentală… de mare democrat.

VI.
Moluștele roșcate, ieșind din cochilie,
S-au transformat în lectori pentru democrație,
Fu ambalat marxismul, discret, la naftalină,
Încredințați că-acesta, în timp, o să revină.

VII.
Iar gurul comunist, privit-a anatema
Și-a devenit pe loc – Pericle din Atena!
Dar ce nerușinare… ce mare blasfemie,
Adusă lui Pericle pentru democrație.

VIII.
Unde le e iubirea de adevăr, dreptate,
Și dragostea-nfloririi pentru a lor cetate?
În loc să construiască, în zecile de ani,
Din tot ce strălucea-i moloz și bolovani.

IX.
Avut-a țara școli, în fiecare sat,
Cu-nțelepciunea voastră, voi le-ați desființat.
Preocupați cum sunteți, să meargă țara bine,
Din fabrici și spitale, făcut-ați doar ruine.

X.
Mândria țării noastre, toți codrii legendari,
Pădurile întinse de brazi și de stejari,
Le-ați devastat, iar munții rămas-au toți golași,
Năpârci înveninate, de hoți și de pungași.

XI.
Pentru pământul țării, străbunii s-au luptat,
Murind cu arma-n mână, mereu l-au apărat,
Voi, cu nerușinare, străinilor le-ați dat,
În ștreang dacă-ați muri, n-ar fi niciun păcat.

XII.
Voi, molii care-ați ros din temelie țara,
I-ați făcut cerșetori pe cei ce duc povara,
Pe truditorii pâinii i-ați dezrădăcinat,
Sunt casele pustii, în fiecare sat.

XIII.
La porți vezi doar bătrânii, în suflet cu regret,
Cu ochii plini de lacrimi și câte-un doliu-n piept,
Pe lângă ei, copiii celor plecați în lume,
Duși slugi pe la străini, pe câte-un colț de pâine.

XIV.
În timp ce haita voastră, cu ochi sticloși de lup,
Împinși de lăcomie, din trupul țării rup
Bucată cu bucată și-și construiesc palate,
Duc viață de desfrâu, prin baruri cu amante.

XV.
N-aveți respect, rușine, n-aveți nici demnitate,
Dormiți prin Parlament, cu burțile umflate,
Și vă băteți în piept, cu-atâta frenezie.
C-ați obosit luptând pentru democrație.

XVI.
O caracatiță ce s-a înfiripat,
Pe tot cuprinsul țării, cătun, oraș și sat,
E infectată țara și totu-i degradat,
Precum de carii lemnul, ce nu-i ignifugat!

XVII.
După averi și bani sunt fiare-nfometate,
Acești analfabeți, cu false doctorate,
Și nu se mai opresc, loviți de-acest microb,
Poporu-i tolerează, de parcă-i surd și orb.

XVIII.
Sârguincios poporul, dar cine să-l conducă?
Cei care-și fac averi din banul fără muncă?
Ajunși la cârma țării, prin voturi măsluite!
Ce putregai de oameni, ce minți îmbolnăvite!

XIX.
Din patru-n patru ani, aceiași farisei,
Aceiași hoți de țară, aceiași derbedei,
Se erijează-n vajnici cârmuitori de țară
Și cer, cu nesimțire, ca să-i alegem iară.

XX.
Se-agită, sforăind pe la televizor,
În fraze lustruite, spunând că,-n viitor,
Ei sunt salvarea țării, că ei n-au nicio vină,
Aceiași demagogi, ce-au dus-o în ruină.

XXI.
Se-apropie sorocul, s-au scurs cei patru ani,
Se sparge colonia de hoți, de șobolani,
Văzând că-s compromiși, pentru-a prosti poporul
Pungașii demagogi își schimbă iar decorul.
Se-ncearc-o șmecherie, cu-o miză și mai mare
Se sparg să se-ntâlnească, din nou, la guvernare.

XXII.
Se fac mai multe cete din colonia-mamă,
Spre a prosti mulțimea, acuma se destramă.
Își schimbă denumirea, apar noi colonii
În fond e-aceeași mamă, cu alte pălării.

XXIII.
Într-un cojoc de oaie, ca lupu’ să se-ascundă,
Să nu vedem noi fiara din umbră, stând la pândă,
Urmând să pună laba, din nou pe guvernare,
Pe încă patru ani, rozători de ciolane.

XXIV.
Nu știm cin’ ne conduce, v-o spun cu tot regretu’,
Conduc partidele? Guvernul? Parlamentu’?
Serviciile secrete, cei din Procuratură?
E-un amalgam în țară, este harababură!
Conduc toți mafioții și nimeni nu conduce
Încremenită-i țara, iar legile-s caduce!

XXV.
La graniță stau hunii, ca lupii, și pândesc
Să rupă o ciozvârtă din plaiul românesc,
Așteaptă doar semnalul muscalii să li-l dea
Să invadeze țara și-Ardealul să ni-l ia,
Și nu se-aude-n țară un glas de patriot
Partide, Parlament, de parcă totu-i mort.

XXVI.
În 27 de ani, conduși de-acești farsori,
Un soi de golănime, de țară vânzători,
V-au amăgit români, cu-acele ajutoare,
Cu bere și cu mici, ’nainte de votare,
Iar ei v-au sărăcit, voi i-ați votat în draci,
De-i veți vota și-acum, veți fi și mai săraci!

Ion Anuța
Slatina, 5 septembrie 2016

Permanent link to this article: http://linia1.ro/iluzia-democratiei-saracia-romaniei/