Print this Post


In memoriam Sebastian Domozină! Sunt oameni care nu pot fi înlocuiți niciodată!

După moartea marelui jurnalist și comentator sportiv radio, Sebastian Domozină, cu privire la personalitatea și profesionalismul său, au curs râuri de cerneală. Vocea lui sonoră, dar și vocea sufletului său, au fost și vor rămâne de-a pururi în inimile românilor care l-au ascultat la radio sau care au dialogat cu el, cu diferite prilejuri.

Sebastian Domozină s-a născut la data de 15 iulie 1938 în comuna Ianca (județul Olt). A absolvit Liceul „Frații Buzești“ din Craiova și apoi Facultatea de Ziaristică din București.

Prima sa transmisiune radiofonică a avut loc în anul 1964, în primul sezon al Universității Craiova în Divizia A, la meciul Știința Craiova – Universitatea Cluj 1-0. Până în decembrie 1989, Domozină a fost corespondent principal al redacției de actualități din Radioteleviziunea Română pentru județele Dolj, Gorj, Olt și Mehedinți. Începând din anul 1990 a fost director al postului Radio Oltenia Craiova.

domozina stadion netÎn decursul carierei, el a realizat aproape 1.000 de transmisiuni în direct de la meciurile Universității Craiova. Ultima transmisie radiofonică a sa avut loc în anul 1995. Sebastian Domozină era renumit pentru viteza sa în exprimare, comentariile sale fiind foarte rapide.

Sebastian Domozină a trecut la cele veșnice la data de 10 octombrie 1997 în orașul Craiova și a fost înmormântat în cimitirul Ungureni, la câțiva metri de mormântul golgheterului Universității Craiova, Ion Oblemenco.

În semn de apreciere, în anul 2002, Sebastian Domozină a fost declarat cetățean de onoare post-mortem al municipiului Craiova. De asemenea, în luna octombrie a anului 2003, Primăria din Ianca a dezvelit o placă memorială la Sala de sport „Sebastian Domozină”. Cu aceeași ocazie, Consiliul Local l-a declarat post-mortem „cetățean de onoare al comunei Ianca“.

În ziua de 10 octombrie a.c. s-au împlinit 20 de ani de la plecarea la stele a popularului comentator sportiv, „Vocea de aur a Olteniei noastre profunde”, așa cum ne spune, cu tristețe, însuși unul dintre nepoții săi, Liviu Domozină, viceprimar al comunei Ianca.

Prezentăm, în continuare, stimați cititori, gândurile curate ale unor oameni de suflet, care l-au cunoscut și    l-au prețuit, atât în timpul vieții, cât și după moarte, așa cum se cuvine!

Dumitru SÂRGHIE

liviu domozina netLiviu Domozină:

10 Octombrie 2017 – o aniversare tristă!

«10 Octombrie 2017 – o aniversare tristă – 20 de ani de la trecerea în neființă a „vocei de aur” a Olteniei – Sebastian Domozină.

Odată cu trecerea prematură la cele veșnice (doar 59 de ani), transmisiunile radio au devenit mai sărace, fără vervă, fără sare și piper. Rămâne celebra replică antrenorului Valentin Stănescu: „Domozină, transmite te rog mai încet, că nu se pot ține jucătorii de tine”.

Născut pe 15 iulie 1938, în comuna Ianca, județul Olt, a avut peste 1000 de transmisiuni radio, devenit unul dintre cei mai iubiți comentatori radio, numele lui fiind cunoscut și îndrăgit în toată țara. Trecerea celor douăzeci de ani de la moartea sa nu a depus voalul uitării, el fiind amintit cu plăcere, atât de cei în vârstă, care l-au ascultat, dar și de generația tânără.

În semn de prețuire, Consiliul Local Ianca l-a declarat „Cetățean de onoare”, iar modernei baze sportive, construită în comuna Ianca, județul Olt, i s-a atribuit numele Sebastian Domozină.»

Cristian Țopescu:

Sebi a fost un OM care se scrie cu majuscule!

«Sebastian Domozină, „Sebi” cum îi spuneam noi, prietenii, a fost un OM, dintre aceia pentru care acest cuvânt – OM – se scrie cu majuscule. (…) Rămân în istoria anecdotică a fotbalului românesc, vorbele unui mare antrenor – Valentin Stănescu – care a antrenat o vreme pe Universitatea Craiova: „Măi Domozină, transmite și tu mai încet, că nu pot jucătorii mei să se țină după tine!”»

Marius Tucă:

Sebastian Domozină a iubit Știința mai mult decât și-a iubit familia!

«Fiecare dintre noi, doar gândindu-ne la el, îi auzim vocea inconfundabilă. Pentru cei care nu l-au cunoscut îndeaproape sau nu i-au fost prieteni, Sebastian Domozină trăiește prin vocea sa pentru că ea a fost și va rămâne vocea sufletului său. Ne e dor de Domozină, ne e dor mai ales atunci când vedem neîmplinirile „Științei”, echipa căreia i s-a dedicat întru totul. (…) Un prieten spunea că Sebastian Domozină a iubit această echipă mai mult decât și-a iubit familia.»

domozina net 2Constantin Voinescu:

SEBASTIAN DOMOZINĂ, unul dintre oamenii care au fost

«De câte ori mă întâlneam cu Sebastian Domozină, printre firele mustății sale haiducești da în spic un zâmbet oltenesc, d-ăla oț, urmat, invariabil, de întrebarea: profesore, ce greșeli de-ale gramaticii a mai comis păcătoasa-mi gură în transmisiile sportive? Îi răspundeam că, dată fiind viteza de mitralieră pe care gura sa o imprimă cuvintelor, este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să sesizezi vreo greșeală de limbă. Abia dacă ai timp să  prinzi din fugă driblingurile lui Geolgău și zborurile înalte, cu mult deasupra porții, ale lui Lung…

Oltean iute de gură, dar și de inimă, Sebastian Domozină avea o dulceață a vorbei și un ritm al rostirii pe care doar la Ianca, locul său natal, le regăsesc, când, făcându-mi-se dor de vechii mei prieteni de acolo, Mirel Pascu, Ion Irimin (din păcate, plecat, de curând, dintre noi), Liviu Domozină sau Marian Slavu, mă mai duc să-i vizitez.

Pe omul de radio și de televiziune, gazetar și crainic sportiv în același timp,  Sebastian Domozină, l-am cunoscut la Caracal, în superba clădire a Teatrului din localitate, la o manifestare culturală de unde făcea o transmisiune radiofonică. Era prin a doua jumătate a secolului trecut, când el a fost ani de-a rândul corespondent principal al redacției de actualități din Radioteleviziunea Română pentru județele Dolj, Gorj, Mehedinți și Olt.

Am închegat repede o discuție, i-am dat unele detalii despre formațiile artistice prezente în scenă și am trecut la fotbal, mai precis la transmisiile sale sportive, pe care le-am lăudat pentru dinamismul, verva, originalitatea și autenticitatea lor. Într-un anume moment al discuției s-a oprit, m-a privit pe furiș, și, ca orice oltean intrat la bănuieli necurate, m-a întrebat brusc ce profesie am în viața „civilă”. Inteligența lui sclipitoare nu-l înșelase: stătea de vorbă cu, întâmplător, un dascăl de română. Păi înseamnă că, a continuat Sebastian Domozină, altfel percepe transmisiile mele un profesor de română și atunci vreau să-i aflu mai în detaliu părerea. Abia ne cunoscuserăm și îmi cerea părerea, care până la urmă nici nu era cea mai autorizată, dar, în acel moment, simpatia și admirația pentru el au crescut brusc, până la cote maxime.

Omul din fața mea era conștient de răspunderea asumată față de limba română și își responsabiliza demersul lingvistic radiodifuzat, raportându-l la marele impact cu ascultătorii de atunci. N-am voie să stric, prin ce spun eu la microfon, ceea ce construiesc dascălii de română cu trudă la catedră. Mă ascultă și destul de mulți copii… Sublim respect față de limba română în perimetrul căreia Sebastian Domozină se născuse. Aparținea unei generații de crainici sportivi formați în spiritul unui adânc respect față de limba ce-o vorbim: Nicolae Soare, Ion Ghițulescu, Cristian Țopescu… Mă întreb ce ar zice Domozină dacă i-ar asculta azi pe mai tinerii săi succesori la microfon cum gonflează dumnealor vocalele până la limita exploziei, cum violează accentul, mutându-l în șuturi de pe o silabă pe alta, cum convertesc semivocalele în consoane și cum atârnă de coada silabelor deschise, cu care se termină vreun cuvânt, consoane strivite lung și zemos între buze.

Părul său negru, bogat, îi acoperea capul în valuri ușoare, luminate ici colo de sclipirile argintii ale câtorva fire preocupate să consemneze sec prea pripita trecere a timpului. Fața-i prelungă, măslinie, era încadrată de perciuni bine potriviți din foarfecă, dar detaliile care-l particularizau, cu o expresivitate rar întâlnită la alți oameni, erau ochii și mustața. De sub sprâncenele dese, terminate în arcuiri simetrice, țâșnea lumina caldă, învăluitoare a privirilor sale. Cât de puțin te-ai fi priceput la oameni, nu-ți era deloc greu să intuiești că asemenea priviri doar trec prin ochi spre a căpăta lumină, pentru că, altminteri, ele izvorăsc chiar din suflet. Fermecătoarea sa mustață neagră se instalase solemn, bogat și definitiv acolo unde este locul oricărei asemenea podoabe, numai că mustața lui Domozină – în tușă groasă – imprima feței sale un echilibru geometric de linii și volume, de lumini și umbre.

Farmecul fizionomiei sale se suprapunea farmecului transmisiilor sportive, adevărate spectacole radiofonice, nemijlocit legate de faimoasele întâmplări fotbalistice ale Craiovei Maxima. Domozină iubea paroxistic fotbalul și pe Știința (ulterior Universitatea) Craiova și pentru că în relatările sale radiodifuzate voia să-i convingă pe ascultători de aceste adevăruri, nu pregeta să recurgă la hiperbole dintre cele mai expresive. Cu o dicție perfectă, cu o rostire extrem de rapidă, dar inteligibilă, nu de puține ori incursiunile pe extreme ale lui Marcu sau Crișan căpătau viteză de rachetă cosmică, șuturile lui Oblemenco erau mai distrugătoare decât bomba cu neutroni,  iar salturile lui Lung deveneau zboruri înalte deasupra stadionului Central din Craiova.

Îmi amintesc că, odată, în cadrul celebrei emisiuni fotbalistice duminicale „Fotbal minut cu minut!, într-una din intervențiile sale, Domozină a spus: „Extraordinar, stimați ascultători, Lung reușește să respingă această minge șutată năprasnic, în urma unui salt fantastic de cel puțin cincizeci de centimetri deasupra porții.” Din studioul central a intervenit Ion Ghițulescu, cred, coordonatorul emisiunii și, râzând, i-a spus: „Domozină, mai taie puțin din coadă, poate că n-au fost chiar cincizeci de centimetri.” Domozină, serios, a reluat transmisia: „Da, stimați ascultători, Lung a făcut un salt spectaculos de patruzeci de centimetri deasupra porții, salvând echipa craioveană de gol.” Nu mai rețin exact dacă dimensiunile saltului, oricum, neobișnuit al lui Lung, au fost măsurate în centimetri sau poate că chiar în metri.

Este locul să inserez o observație deosebit de sugestivă pentru ceea ce s-a numit măiestria transmisiilor sportive făcute de Sebastian Domozină. Ea îi aparține fostului antrenor al Craiovei, Valentin Stănescu și este relatată de Cristian Țopescu, într-una din cărțile sale: „Măi Domozină, transmite și tu mai încet, că nu pot jucătorii mei să se țină după tine!”

A realizat aproape o mie de transmisii sportive, prima fiind cea din 1964, anul promovării în A a echipei din Bănie, la meciul Știința – U Cluj, 1-0, iar ultima, în 1995, cu doi ani înainte de dispariția sa prematură. Celebre au rămas, pentru vremea când meciurile externe ale echipelor românești nu puteau fi urmărite decât la radio, transmisiile sale de la Leeds și Kaiserslautern, de la Bordeaux și Lisabona.

Ca semn de prețuire, în anul 2002, lui Sebastian Domozină i-a fost acordat, post-mortem, titlul de cetățean de onoare al municipiului Craiova. De asemenea, în luna octombrie a anului 2003, Primăria din Ianca a dezvelit o placă memorială la Sala de sport „Sebastian Domozină“. Cu aceeași ocazie, Consiliul Local l-a declarat post-mortem „cetățean de onoare al comunei Ianca“. La 15 iulie 2018, Sebastian Domozină, care își doarme somnul de veci în cimitirul Ungureni, nu departe de Ion Oblemenco, golgheterul Universității, ar fi împlinit 80 de ani.

Pe situl oficial al Universității Craiova stă scris: O echipă fantastică, așa cum a fost Craiova Maxima, născută din sufletul uriaș al oltenilor, nu putea să aibă decât un comentator pe măsură. Cine poate uita comentariile „braziliene” ale lui Domozină care însuflețeau un popor alb-albastru lipit cu urechea de tranzistoare? Cine poate uita strigătul de victorie de la Leeds, când, secunde în șir, vocea marelui crainic a răsunat „Goooool!!!”, în ritm de căluș oltenesc? Cu siguranță, nimeni. (…) Sunt oameni care nu pot fi înlocuiți niciodată. Fără îndoială, Sebastian Domozină a fost unul dintre aceștia. Din 10 octombrie 1997, doar sfinții mai pot auzi inconfundabilul „Goooool!!!” al vocii de aur a Olteniei.» (Oameni care au fost…, Constantin Voinescu, Editura Alutus, Slatina, 2009)

Permanent link to this article: http://linia1.ro/in-memoriam-sebastian-domozina-sunt-oameni-care-nu-pot-fi-inlocuiti-niciodata/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *