Print this Post


ÎN PSD, CA ȘI ÎN PNL, MAI CRESC, UNEORI, ȘI NUFERI, NU NUMAI MĂRĂCINI! SAU INVERS…

Irefragrabil, după atâtea convulsiuni interne, de ceva timp, PNL Olt are, în bordul său, pe lângă Costel Moisescu (noul președinte), și un OM al echilibrului: pe doamna senator Siminica Mirea!

Vorbim, aici, de un echilibru matur, venit din educația și din natura firii unei doamne care nu minte, nu exagerează, nu utilizează, în demersurile ei umane și politice, două unități de măsură, nu păcălește fiscul, cum fac toți grangurii politici, nu-și folosește funcția politică, pentru a parveni material, și care – mai presus de poziția sa politică – are în vedere OMUL, cu nevoile sale de zi cu zi…

De altfel, sutele de oameni, angajați în cadrul companiilor sale, din domeniile textil și agricol, sunt dovada vie a umanismului și spiritului capitalist de care dă dovadă doamna senator liberal Siminica Mirea, sprijinită de soțul domniei sale, dl Ionel Mirea, unul dintre cei mai buni primari rurali ai județului Olt. Primarul care a redat onoarea comunei Crâmpoia.

senator siminica mirea parlament3333Ce păcat că noile reglementări și aberații promovate de guvernele năuce ale PSD, nici capitaliste, nici socialiste, ci mai degrabă rău-voitoare, au pus frână în dezvoltarea și stimularea întreprinderilor private și, respectiv, întreprinzătorilor acestora, grație cărora țara asta a rămas, cât de cât, pe verticală…

Ceea ce face doamna senator Siminica Mirea, prin intervențiile sale pragmatice din Parlamentul României, prin pozițiile exprimate în conferințele de presă, utilizând calea de mijloc, calea regală (in media res, cum ar spune latinul), reprezintă chiar esența politicii.

Fiindcă, dragi cititori, asta trebuie să facă adevărații parlamentari din Opoziție, prin legile pe care trebuie să le susțină, de oriunde ar fi ei: să stea în calea batjocorii celor de la putere, în calea sălbăticiei și lăcomiei celor care dețin pârghiile în stat… Să stea în calea sărăciei generale și a imposturii din toate domeniile… Să oprească vânzarea acestei țări, să promoveze cinstea, onoarea și demnitatea. Să pună capăt otrăvirii acestui popor, stopând incultura, mitocănia, hoția, minciuna și nesimțirea din propriile foruri conducătoare. Să facă tot posibilul ca oamenii care i-au trimis acolo sus să nu mai fie victime ale politicii acestea insalubre, care se practică de la „abolirea” Monarhiei până în prezent.

Să depună eforturi, în interes general, pentru ca ei să rămână oameni, pentru ca și noi, cei mulți și mai puțin proști decât ne cred ei, să rămânem oameni.

Din păcate, dragi cititori, bășcălia de tip oriental și inconsecvența în promovarea adevăratelor valori liberale, pe care le încurajează în teritoriu levantinul Ludovic Orban, mențin PNL într-o zonă gri, mlăștinoasă, din care se va ieși foarte greu. Și asta, în ciuda haosului programatic, pe care deja l-a consacrat, deja, Liviu Dragnea și acoliții săi, în viața noastră politică, economică, și culturală. Și asta, nemaivorbind de sfera justiției, acolo unde am ajuns deja în gura lumii civilizate…

Spun „Liviu Dragnea și acoliții săi”, evitând să acuz in integrum un colos politic atât de numeros și puternic, considerând că acest partid este confiscat, pe moment, dar că în el mai cresc, uneori, și nuferi, nu numai mărăcini. Așa cum și PNL este confiscat de neocomuniștii vopsiți, care au făcut carteluri cu oamenii de viață joasă ai PSD, dar care dispune și de oameni serioși și bine intenționați, precum este însăși doamna senator Siminica Mirea…

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/in-psd-ca-si-in-pnl-mai-cresc-uneori-si-nuferi-nu-numai-maracini-sau-invers/