Print this Post


Istorie literară • Posteritatea unui autentic cărturar – George Poboran

Printre marii cărturari ai acestui neam se impune, în chip absolut, să-l menționăm și să-l recitim ori de câte ori este necesar, și pe istoricul, publicistul, dascălul, cercetătorul și ziaristul George Poboran (n. 5 iulie 1868, Slatina – m. 11 octombrie 1925, Slatina), care, grație operei sale, este una dintre personalitățile emblematice ale orașului Slatina.

Ca jurnalist împătimit de orașul Slatina a înființat și coordonat ziarul Progresul Oltului (1901), precum și revista Salba (1908–1910), în paginile cărora a publicat articole de o autentică ținută intelectuală.

Opera sa fundamentală este, fără îndoială, Istoria orașului Slatina, care a cunoscut două ediții în timpul vieții autorului și una postuma datorată prestigiosului publicist și om de cultură, Dumitru Sârghie (n. 1960) și Asociației Ecologia Bunului-Simț, pe care o conduce cu autoritate de atâția ani.

Epistola, pe care o transcriu aici, este inedită și trimisă din orașul Slatina, istoricului, diplomatului și omului politic Ioan C. Filitti (1879–1945), autorul unei impresionante opere.

George Poboran s-a adresat, de mai multe ori, istoricului I.C. Filitti deoarece acesta era un excelent cercetător și cunoscător al ținutului Olteniei.

Epistola este prilejuită de apariția, în anul 1909, a celei de a doua ediții a arhicunoscutei cărți, Istoria orașului Slatina, și se constituie într-o emoționantă confesiune, în care George Poboran mărturisește cât de mult îi datorează istoricului I.C. Filitti.

george poboran net*

Slatina, 6 noiembrie 1909

Mult stimate d[omnu]le Filitti,

În sfârșit, astăzi am fericirea să vă pot trimite Istoria orașului Slatina, tipărită complet, cu toate justele d[umnea]v[oastră] adaosuri și rectificări.

Cu această ocaziune, nu mă pot opri, de a vă arăta și acum, că dacă am putut să ajung la acest sfârșit, mai mult sau mai puțin satisfăcător, meritul este al d[umnea]v[oastră].

După cum am spus și în prefață1, munca, stăruința și interesarea atât de aproape, ce d[umnea]v[oastră] ați depus pentru apariția acestei modeste lucrări, este incalculabilă.

Acum, când văd fructul unor încordări mentale de aproape 10 ani, ajuns la maturitate, sunt dator a-mi îndrepta gândul către d[umnea]v[oastră], care ca un părinte ați vegheat încontinuu asupra acestei lucrări spre a [i]eși bine în toate privințele și a nu se strecura într-însa nimic compromițător.

Nu am destule cuvinte spre a vă mulțumi și a vă arăta adânca mea recunoștință, ce nu voi înceta a v-o păstra în veci.

Rog pe D[umne]zeu să vă trăiască familia și să vă dea viață lungă și totdeauna sănătate deplină, ca sub mâna d[umnea]v[oastră] protectoare, să se săvârșească și alte lucrări mult mai mari și mai folositoare scumpei noastre patrii.

[I]eri a fost aici d[omnu]l general P.V. Năsturel2 în inspecția regimentului, s-a interesat de cartea mea, m-a felicitat și m-a invitat să iau dejunul cu dânsul.

Numai D[umne]zeu știe câte nopți de veghe, câtă bătaie de cap și câte sacrificii materiale m-a costat această lucrare. Aș fi bucuros de mi-aș scoate cel puțin cheltuielile.

Se vor găsi, desigur, și persoane, care constatând munca depusă, vor recunoaște meritul și importanța unei astfel de lucrări, dar câți nu vor căuta să citească, cum se zice, printre rânduri și să înțeleagă ori să judece afar[ă] de rânduri, căci am observat că astăzi „munca ta și cinstea oricât ar fi de mare, din ură pătimașă, pe foarte mulți îi doare“, dar voi zice și eu cum a zis într-o poezie răposatul N. Nicoleanu3: „Eu nu scriu și nu-mi bat capul cu pedanți și cu pigmei, / Mediocrități stupide, lași, invidioși, mișei, / Care nu văd fără spaimă și făr[ă] a se turmenta / Un talent sau o virtute la lumin[ă] a s[e] arăta, / Căci talentul sau virtutea sunt oglinda pentru ei, / În care se văd că-s putrezi, idioți și nătărăi!“

Îmi permit iarăși a vă ruga d[omnu]le Filitti a nu mă da uitării și să fiți așa de bun a-mi recomanda lucrarea la prietenii și cunoscuții d[umnea]v[oastră] și dacă vă permite timpul scrieți vreun cuvânt, două, la vreun ziar.

Și acum vin din nou a vă cere nesfârșite scuze pentru deranjurile și supărările ce v-am pricinuit în tot timpul lucrării acestei cărți.

Primiți, vă rog, stimate d[omnu]le Filitt asigurarea prea distinsei mele considerațiuni,

G. Poboran

Note

  • · Originalul acestei epistole se află la Biblioteca Academiei Române.

1. „Pomenirile sporadice, pe care le-am putut afla pe la Academie, Arhivele Statului și diferite condici mânăstirești, le datoresc în cea mai mare parte mult stimatului domn I.C. Filitti, care m-a ajutat și încurajat ca pe cel mai iubit frate“.

2. P.V. Năsturel (1854–1920), istoric militar și însemnat cercetător al vechii culturi românești.

3. Nicolae Nicoleanu ~ Dedicațiune în Poezii și proză; Vasile Cârlova, Poezii; C. Stamate ~ Poezii și proză. Publicație îngrijită de G. Bogdan­ Duică. București, Institutul de Arte Grafice și Editură „Minerva“, 1906, p. 25.

Nicolae Scurtu

Permanent link to this article: http://linia1.ro/istorie-literara-e280a2-posteritatea-unui-autentic-carturar-george-poboran/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *