Print this Post


Jurnal de călătorie. Mobilitate mixtă de formare-învățare pentru elevi și profesori!

Pe 15 aprilie 2018, începeam o aventură bazată pe cunoaștere și explorare. Putem spune, cu mândrie și bucurie, că noi, Marina, Cosmina, Viorel, Mihai și Alex suntem cei cinci elevi norocoși de la Colegiul Tehnic „Matei Basarab” din Caracal, care au avut onoarea de a fi participanți la Mobilitatea Mixtă de învățare – formare pentru elevi și profesori, din cadrul proiectului ERASMUS + „ICT for minimizing dropout”, 15-21 aprilie, Sarayonu/Konya, Turcia.

De mică, am visat să călătoresc, să fac cunoștință cu tot ce înseamnă „NOU”, însă, niciodată nu am crezut că pot avea șansa ca visul meu să fie pus în practică, să pot simți pe propria piele. Sau poate am sperat, dar nu acum…

În momentul în care am aflat că am fost selectată pentru a participa la acest proiect, în capul meu a început un adevărat vălmășag de întrebări și dubii: „De ce tocmai eu?; Dar oare este posibil?; Voi reuși eu să mă împrietenesc cu elevii din Turcia? Dar cu cei din alte trei țări participante ale acestui proiect?; Nu, sigur se va întâmpla ceva până atunci care să-mi spulbere visul, iar această șansă va zbura departe!”… Speram, dar nu puteam să cred că este adevărat…

Ziua mult așteptată, în sfârșit, a sosit!

elevi caracal turcia m1 1În fata Căminului de elevi, un microbuz albastru (albastru-culoarea speranței!.. e și ăsta un semn, nu?), ne aștepta împreună cu doamnele profesoare. În jurul orei 08:00, am ajuns la aeroportul Henri Coandă din București. Emoțiile mă cuprinseseră cu totul, simțeam cum inima îmi bate din ce în ce mai tare iar palmele… palmele mele erau reci, nu mai aveam stăpânire asupra corpului, parcă nu îmi mai aparținea.

Și… am urcat în avion. Era pentru prima oară când aveam să călătorim prin aer, deasupra tuturor, eram precum păsările. Mereu m-am întrebat cum se simt ele zburând, privind lumea, în toată splendoarea ei. După aproximativ o oră și jumătate, am aterizat pe aeroportul din Istanbul. Ne-am făcut primul prieten, un chelner, un domn foarte amabil, pe nume Alatyn. A trebuit timp de șase ore să zăbovim până la următorul zbor, care trebuia să ne ducă în Konya, unde urma să fim așteptați de un grup de profesori ai Liceului „Mehmet Emine Akdogan” din Sarayonu. Aceștia ne-au condus până la hotelul Gherdan Park, unde urma să fim cazați pentru șase zile.

Odată ajunși, ne-am dus bagajele fiecare în camerele unde eram cazați și apoi am plecat, nu la drum lung, ci pe cealaltă parte a străzii unde era un Mall „M1”, dacă nu mă înșel, unde am luat cina. La început, a fost atât de greu să ne obișnuim cu mâncarea de acolo, cum ei nu mănâncă carne de porc, iar eu nu mâncam altfel de carne, a fost puțin dificil, dar nu a fost ceva care a necesitat mult timp, a fost ceva scurt, apoi mâncam orice primeam, plus că vedeam în farfurie anumite legume, anumite mâncăruri chiar și fructe de care eu nici nu știam că există sau pe care le putem folosi la gătit, ceea ce îmi stârnea curiozitatea.

16 Aprilie 2018 – deschiderea evenimentului la care participam, mobilitatea mixtă pentru formare-învățare pentru elevi și profesori.  Am fost întâmpinați de către elevii din țara gazdă, cu dansuri tradiționale, atât fetele cât și băieții ne-au bucurat sufletul, ba chiar am învățat să cântăm la linguri!

Odată cu terminarea micii petreceri de bun venit, am început trainingul, adică cursuri în urma cărora trebuia să dobândim cunoștințe în domeniul computerelor, ba chiar și cunoștințe generale.

elevi caracal turcia m1 1 maciruIată cum au decurs zilele noastre în Turcia:

La ora 8 dimineața, luam micul-dejun, apoi porneam spre școală, activitățile le începeam prin mici joculețe, foloseam diferite aplicații cum ar fi „Kahoot“, unde ne erau puse întrebări, la care noi trebuia să răspundem, iar la sfârșit, era afișat un clasament. Pot spune, cu bucurie, că fiecare elev al echipei din România, de cele mai multe ori era clasat printre primele locuri. După care, începeam să lucrăm la videoclipuri, la site-uri, la crearea de bloguri personale, nu aveam cum să nu dobândim cunoștințe. Între orele 12:00 și 14:00, vizitam câte un loc, participam la întâlniri cu diferite personalități, acolo unde ne aflam, luam prânzul, după care ne întorceam la școală, pentru a ne relua activitățile. La sfârșitul zilei, în intervalul orar 17:00-19:00, luau sfârșit activitățile, apoi mergeam pentru a lua cina. Pot spune că ospitalitatea, servirea, cursurile și oamenii noi pe care i-am cunoscut, s-au ridicat la cele mai înalte standarde.

O zi ne-a fost alocată pentru a vizita Konya. Gazdele noastre au avut grijă să ne lase plăcut impresionați de tot ceea ce am văzut. Cel mai mult m-a impresionat Planetariul, aflat într-un Centru de Știință și Artă. Nu am cuvinte să vă descriu ce am putut simți în acele momente. Au fost proiectate două filme legate de galaxie și astronauți, ambele realizate în 4D, nefiind nevoie să purtăm ochelari speciali. Am vizitat apoi, Mausoleul Mevlana, un muzeu din Konya, Turcia. Acesta este unul dintre cele mai mari muzee din țară si al doilea cel mai vizitat. Numele a fost dat datorită faptului că aici se află mormântul lui Mevlana, un poet și mare gânditor care mai este cunoscut de turci sub numele de „Stăpânul Nostru”.

De cele mai multe ori, seara stăteam pe canapeaua de pe balconul camerei și priveam străzile luminate și ascultam cântecele religioase care răsunau în întregul oraș. Am rămas plăcut impresionată de aerul de poezie și rugăciune care plutea peste tot, mă simțeam liniștită.

După o ședere de cinci zile, a venit ziua nedorită, ziua în care a trebuit să ne luăm la revedere de la toți prietenii cei noi, de la toate locurile și de la mâncarea turcească, care chiar începuse să îmi placă. A urmat o serie lungă de ședințe foto. Am făcut schimb, între noi, de obiecte și de legitimațiile de care ne foloseam pentru a fi recunoscuți, au fost clipe pline de lacrimi și emoții. Ne doream să nu mai plecăm din acel loc, deja era casa noastră. În drum spre România, deja ne făceam planuri pentru o mică excursie în Turcia.

O parte din sufletul nostru a rămas acolo, ne bucurăm că încă păstram legătura cu toți ceilalți elevi, am format o strânsă și frumoasă relație de prietenie și, când ne vine dor, privim cadourile primite. Ducem lipsa baclavalei turcești, a rahatului, a ceaiului și a cafelei turcești.

Țin să mulțumesc celor mai minunați profesori pentru această experiență, doamnei Livia Zegheanu și doamnei director Marina Samiee.

Marina Alexandra Macîru

elevi caracal turcia m1 2

Permanent link to this article: http://linia1.ro/jurnal-de-calatorie-mobilitate-mixta-de-formare-invatare-pentru-elevi-si-profesori/