Print this Post


Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt: Trebuie să reacționăm, să ne impunem și să construim!

Fidel idealurilor sale de dreapta, ale liberalismului  politic, cel care aduce prosperitatea și normalitatea unei țări, președintele PNL OLT, DL Liviu Voiculescu, și-a prezentat, recent, în cadrul  lucrărilor Colegiului Director al PNL Olt, strategia și ideile mobilizatoare, pentru a face din PNL Olt, un fanion al politicii de dreapta pe aceste meleaguri sudice, în care stânga conduce discreționar, de la Revoluție până în prezent…

OAMENII AU IDEALURI, AU VALORI ȘI VOR SĂ FIE REPREZENTAȚI DE OAMENI INTEGRI

„Cred că este momentul ca liberalii olteni să se întoarcă spre cei care le-au acordat votul. România se schimbă și noi nu putem sta pe margine, lăsându-ne târâți în lupte fără finalitate și fără vreun sens. Oamenii au idealuri, oamenii au valori și vor să fie reprezentați de oameni integri.

Ceea ce mi-am propus eu, ca președinte al filialei județene a PNL, este ca integritatea, moralitatea, implicarea și curajul să mă determine să lupt pentru valorile Partidului Național Liberal și pentru a dezvolta acest partid. Am pus piatra de temelie a acestui proiect, dar am remarcat și m-am bizuit în același timp pe spiritul interactiv, inițiativa, ideile foarte bune și constructive ale dvs., colegii mei din filială, calități ce ne vor ajuta să creăm cea mai bună echipă.

liviu voiculescu net li1Cred că este momentul să strângem rândurile și să ne mobilizam pentru ceea ce ne așteaptă anul viitor și nu numai. Cred, de asemenea, că este momentul să ne remarcăm ca fiind principala forță de opoziție și să luptăm într-un efort comun pentru obiectivele noastre.

Trebuie să arătăm că suntem o filială puternică și să ne străduim împreună să devenim cea mai puternică filiala a PNL. Trebuie să reacționam, să ne apărăm, să ne impunem și să construim. Să ne facem văzuți și auziți.

Dar, înainte de toate, trebuie să renunțăm la îndoieli, la mediocritate, la superficialitate, la comoditate, la speculații și lupte interne. Uniți putem face lucruri extraordinare pentru noi și pentru cei de lângă noi. Doar împreună, oferindu-ne suport reciproc, putem să protejam, la rândul nostru, cetățenii din municipiile, orașele și comunele județului nostru.

Avem oameni valoroși. Sunteți cu toții oameni valoroși și mă bucur că suntem alături. Dar îmi doresc, în același timp, ca valoarea noastră să fie recunoscută, apreciată și promovată. Iar lucrul acesta nu se poate face decât prin muncă asiduă, prin efort comun și, implicit, prin rezultate bune la nivelul fiecărei organizații locale.”

ACOLO UNDE NU EXISTĂ REZULTATE, ÎNSEAMNĂ CĂ NU EXISTĂ PREOCUPARE

„Acolo unde nu există rezultate, înseamnă că nu există preocupare. Înseamnă că acolo trebuie să ne focusam împreună, pentru că PNL Olt are obiective importante și nu-și permite derapaje.

Am tras linie după aceste 3 luni de mandat și activitatea în filiala noastră se prezintă în felul următor:

– ședințele Biroului Politic Județean au fost organizate săptămânal și au fost trasate direcțiile de acțiune și modalitățile prin care trebuie să ne desfășurăm activitatea în strictă corelare cu deciziile Biroului Executiv Național și au fost stabilite măsuri pentru eficientizarea activității din dorința de performanță a filialei;

– pe linie de reorganizare zonală – au avut loc întâlniri regionale cu președinții, urmând ca în fiecare localitate în parte cu toți membrii organizației și aleșii locali să ținem ședințe în perioada următoare;

– au fost stabilite împreună cu președintele partidului Ludovic Orban, SG național, Vicepreședintele regional, SG Olt Ana Maria Ciaușu, prim-vicepreședintele Daniel Tudor criterii de evaluare aplicate filialei trimestrial, iar același lucru va fi aplicat de către filiala organizațiilor locale și se vor lua măsuri în consecință; nu ne permitem să facem figurație într-o activitate asumată voluntar sau mai bine zis nu în PNL;

– în contextul în care se găsește astăzi PNL-ul, pe o pantă ascendentă, îmi propun  ca la alegerile europarlamentare din 2019 să ne poziționăm peste media națională a partidului așa cum s-a întâmplat și în 2014, când Filiala Olt a scos un scor de 16%, scor care deși pare mic când îl analizăm acum, atunci a depășit media partidului și asta a fost posibil datorită efortului pe care dvs. l-ați făcut.”

NU PUTEM PERMITE CA ALIANȚA PSD-ALDE SĂ NE FURE ACEȘTI BANI NECESARI PLĂȚII VIITOARELOR PENSII, PENTRU A SUSȚINE ACESTE MASURI FISCALE ȘI SALARIALE HAOTICE

„Obiectivele noastre sunt foarte mari dar nu se pot atinge decât printr-o foarte bună organizare, conștientizare a fiecărui membru al nostru că doar cu o bună organizare, seriozitate și responsabilitate ne mărim șansele de a schimba ordinea politică în județul nostru.

– De aceea, va rog să luați în serios activitățile pe care le avem de desfășurat la nivel local pentru că analiza trimestrială va viza toate organizațiile locale iar acolo unde BPJ-ul va constata disfuncționalități se vor face corecțiile necesare;

– În următoarea perioadă vor avea loc acțiuni politice care vizează atât temele din agenda publică, cum ar fi Pilonul 2 de pensii, subiect care privește viitorul nostru și al copiilor noștri.

Nu putem permite ca alianța PSD-ALDE să ne fure acești bani necesari plății viitoarelor pensii, pentru a susține aceste masuri fiscale și salariale haotice, care au generat dezechilibre majore în societate.”

VREAU REZULTATE POLITICE

„Cu siguranță, ați aflat despre atitudinea pe care am luat-o în Biroul Județean referitoare la lipsa de activitate a unor colegi din teritoriu, atitudine care a dus la dizolvarea birourile politice locale și aici vă dau două exemple, cele mai relevante, Slatina și Corabia. Aș vrea să înțelegeți acest lucru, în nota dorinței de performanță și nu într-o notă personală. Eu nu am avut, nu am și nu voi avea nimic personal cu nimeni, atâta timp cât voi fi președintele acestei filiale.

Pentru mine vorbesc exclusiv rezultatele, iar eu vreau rezultate atât în urma scrutinurilor electorale, dar și în intervalul dintre ele, vreau rezultate politice.

Aș vrea să fiu foarte clar înțeles în acest sens, pentru că, nu vă ascund faptul că avem în analiza BPJ-ului și alte organizații locale care nu își îndeplinesc responsabilitățile asumate, așa cum ar trebui și vom lua măsurile necesare și în rândul acestora.”

ESTE IMPORTANT CE TRANSMITEM MAI DEPARTE SUSȚINĂTORILOR, SIMPATIZANȚILOR NOȘTRI CINE SUNTEM NOI, IDEOLOGIA NOASTRĂ, IDEILE NOASTRE, VIZIUNEA NOASTRĂ!

„Obiectivele mele pentru următoarea perioadă sunt:

– constituirea de organizații și în cele câteva localități unde nu avem încă;

– identificare celor mai buni candidați la alegerile locale din 2020 prin sondaje de opinie;

– atragerea de noi membri, persoane serioase, implicate care ne pot aduce un plus de valoare;

– sporirea vizibilității partidului la nivelul județului Olt prin conferințe de presă, apariții în diverse publicații și emisiuni media, activitate intensă în mediul on-line.

În luna iunie, va avea loc o instruire a membrilor noștri, a aleșilor locali despre ceea ce înseamnă să fii liberal, doctrina noastră, printr-o serie de seminarii organizate sub deviza Caravana Liberală, la care veți fi invitați să participați și vă rog să fiți prezenți.

Este important ce transmitem mai departe susținătorilor, simpatizanților noștri cine suntem noi, ideologia noastră, ideile noastre, viziunea noastră.

Vă mulțumesc! Doamne Ajută!”

Dumitru SÂRGHIE

Permanent link to this article: http://linia1.ro/liviu-voiculescu-presedintele-pnl-olt-trebuie-sa-reactionam-sa-ne-impunem-si-sa-construim/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *