Print this Post


Maraton de lectură la Școala Gimnazială „George Poboran” din Slatina

Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale „George Poboran” Slatina au organizat joi, 1 februarie 2018, o sesiune de lectură, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună (ZICI), un eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări, organizat sub patronajul Lit World.

Evenimentul a avut menirea de a încuraja copiii, tinerii și adulții din întreaga lume să celebreze puterea cuvintelor și cititul în public. Unul dintre beneficiile cititului cu voce tare este sporirea concentrării, fiind totodată un foarte bun exercițiu de relaxare.

Astfel, la Școala Gimnazială „George Poboran” Slatina s-a dat startul unui maraton de lectură, deoarece cadrele didactice își doresc să citească cât mai mulți copii, să lectureze cărți frumoase, în moduri atractive, pentru că atunci când acest lucru se face împreună, când citesc împreună, lumea se schimbă.

vlad eugenia george poboranActivitatea a fost o întâlnire fermecătoare a copiilor cu personajele din povestirile preferate, atât din literatura română, cât și din literatura universală. Elevii au confecționat semne de carte și ceasuri cu mesajul „E timpul să citim împreună!”, dar au și primit semne de carte realizate de elevi din China și Portugalia, în cadrul unui alt proiect internațional de schimb de bune practici al școlii.

Lectura este importantă încă de la cele mai fragede vârste, deoarece are beneficii asupra dezvoltării emoționale a copiilor, creșterii autonomiei lor și a abilității lor de comunicare. „La școală, le transmitem elevilor plăcerea pentru lectură și încercăm să le demonstrăm că o carte bună are darul de a-i trece pe cititori printr-o serie de trăiri și emoții”, a declarat prof. înv. Sorina Iacob.

În cadrul orelor de limba și literatura română, „îi învățăm pe elevi și cum să servească o lectură delicioasă: Cititul este o artă. Cine ajunge să o practice, se vindecă de singurătate. Pentru a deprinde arta cititului, e nevoie de exercițiu și de răbdare. De pauză și reflecție, de seriozitate și profunzime”, a spus prof. Eugenia-Ioana Vlad.

Această activitate este doar una dintre zecile desfășurate și organizate la Școala Gimnazială „George Poboran” și încurajată de conducerea școlii, deoarece „cititul a devenit o activitate destul de rar întâlnită în rândul copiilor și al tinerilor ultimei generații. Astfel, un obiectiv important pentru această activitate este trezirea interesului elevilor pentru lectură. Odată format, gustul pentru lectură se poate transforma într-o adevărată pasiune care se poate resimți toată viața”, este de părere dir. prof. Alexandru Bîscoveanu.

Activitatea mai scrie o filă din povestea școlii și va continua în semestrul al doilea, când elevii de gimnaziu se vor transforma, pentru o zi, în învățători răbdători, dedicați pentru colegii lor din clasa pregătitoare. Dragostea pentru lectură și cărți a elevilor mari le va fi transmisă celor mici care, cu candoarea și inocența lor, vor trăi momente unice.

 Ionuț DUMITRESCU

Permanent link to this article: http://linia1.ro/maraton-de-lectura-la-scoala-gimnaziala-george-poboran-din-slatina/