Print this Post


Marian Doldurea poate reda onoarea Caracalului de altădată

Pentru a reașeza țara într-o  anumită ordine, extrăgând-o din această „scrinteală a vremii”, cum ar spune genialul Marin Sorescu, întreg sistemul politic de pe plaiurile Mioriței ar trebui resetat. Și asta, fiindcă România își trăiește, azi, ultimele resturi de democrație, de drepturi și de libertăți, politicienii noștri pierzând definitiv contactul cu Dumnezeu, cu bunul-simț și cu „masele largi populare”, cum ar zice dihorul-ateu Ion Iliescu.

Astăzi, dragi cititori, m-aș referi la acest tărâm al groazei, Municipiul Caracal, cel care, prin faptele nesăbuite ale unui descreierat, tolerat de politicienii vremii și de cei care ar trebui să ne apere copiii de nebuni și de criminali, a devenit un loc din România unde nu ți-ai dori să ajungi vreodată.  O realitate înfricoșătoare domnește la Caracal. Surdă. Oarbă. O cultură a neantului și a omului de nimic, care taie și spânzură, cum vor mușchii lui. A omului de nimic care stăpânește acest meleag istoric, cândva – inima Romanațiului, „unitate administrativă de ordinul întâi, din Regatul României, aflată în Regiunea istorică Oltenia”, așa cum scrie la carte, epicentrul spiritual și cultural Olteniei profunde.

ion marian doldurea linia intaiMunicipiul Caracal se află într-o perpetuă criză de comandament, accentuată cu deosebire în timpul ultimelor două administrații, cea a lui Edi Ciocăzanu și cea a lui Liviu Radu (primul pesedist-liberal, al doilea liberal-pesedist), ambele fiind marionetele păpușarului suprem (nomina odiosa), cel care, în sfârșit, a fost debarcat de la conducerea PSD Caracal. În locul său, pe post de interimar, deschizător de drumuri și reaprinzător de lumină în filiala social-democrată, a fost numit (inspirat, aș spune) un domn cu mare popularitate în conștiința publică din orașul lui Poroineanu, anume ing. Marian Doldurea. Un fiu al Caracalului, crescut în spiritul cultural și istoric al Romanațiului de altădată, președinte al Asociației „Fiii și prietenii Caracalului”, cel care, prin tot ce a întreprins de-a lungul timpului, a arătat tinerei generații de aici că are în spatele ei o istorie glorioasă și valori pe care ar trebui să le cultive și să le transmită mai departe.

Filantrop și amfitrion al artelor, Marian Doldurea a susținut moral, organizatoric și financiar, spectacole de înaltă ținută artistică, invitând la celebrul Teatru din Caracal, pe marii actori și cântăreți ai vremii, pe marii scriitori și oameni de știință ai patriei noastre. Prezent, recent, în emisiunea POEZIA POLITICII, de la OLTv Slatina, d-l Doldurea a reiterat ideile pe care o viață întreagă le-a cultivat. Anume faptul  ca acei care conduc destinele Caracalului să nu uite tradiția aristocratică a acestui oraș, care a fost cândva capitala Județului Romanați. Fiindcă, Romanatis înseamnă cetățeni cu privilegii romane. Căci, dacă privim, cu atenția mărită, în scrierile lui Alexandru Xenopol, vom înțelege bine că Romanați a fost singurul județ din România care atestă clar originea latină a poporului român. Generațiile de azi, ne spune d-l Doldurea, trebuie să învețe lucrurile bune și frumoase ale vieții, precum și rafinamentul oamenilor de cultură al politicienilor de altădată.

„În acest moment, în societatea românească este prea multă ură, prea multă tensiune, prea multă invidie, prea mult negativism. Cultura este mângâierea sufletelor. Ea vine cu acele lucruri calde, omenești, lămuritoare. Rolul adevăraților oameni de cultură este acela de a-i scoate pe semenii săi din zonele întunecate ale societății, de a-i îndemna să meargă la teatru, la o expoziție culturală, la Bibliotecă. Dar toate acestea sunt posibile când economia și industria unei țări funcționează normal, iar politicienii vor reconsidera acest cuvânt demonetizat, azi, numit PATRIOTISM.”,   ne-a spus, cu simplitate domnul Doldurea.

Ei, ce mai spuneți, d-le Dan Ciocan? Tot banul e mai bun ca cartea? (sic.-n.r.!)

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/marian-doldurea-poate-reda-onoarea-caracalului-de-altadata/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *