Print this Post


Marian Jean Marinescu, europarlamentar: Fondul European pentru Investiții Strategice poate să asigure sumele necesare cofinanțării în cazul accesării fondurilor structurale

Astăzi, 10 martie, începând cu ora 9.30, europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreședintele Grupului EPP din Parlamentul European organizează o dezbatere cu tema “Fondul European pentru Investiții Strategice (EFSI) în Sud-Vestul României”. Evenimentul va avea loc la Hotel Romada din Craiova

Despre domeniile în care se poate utiliza EFSI va vorbi Wilhelm Molterer – director EFSI, fost vicepreședinte al BEI, Nora Matei – reprezentantul Comisiei Europene va prezenta Planul de Investiții pentru Europa, iar din partea BEI va lua cuvântul Mark Mawhinney.

marian jean marinescu 691“Autoritățile locale pot utiliza acest fond în diverse domenii: de la case sociale, spitale, modernizare de școli, modernizare de clădiri în vederea eficientizării  consumului energetic, construirea de clădiri noi sau reabilitarea clădirilor existente, centre de sănătate, drumuri, sisteme de apă, sisteme de colectare a deșeurilor. Sunt foarte multe proiecte depuse, în toată Europa, proiecte care s-ar putea replica și la noi în regiune. Una dintre cele două direcții de finanțare ale EFSI este dedicată IMM-urilor și este deja mult accesată în alte state europene. EFSI poate, de asemenea, să asigure sumele necesare cofinanțării în cazul accesării fondurilor structurale”, a declarat deputatul european Marian Jean Marinescu.

Totodată, Robert Rekkers – manager general al Fondului de Investiții Agricover, va prezenta modelele de proiecte depuse și unele chiar semnate.

La această întâlnire, vor mai fi prezenți și reprezentanții administrațiilor publice locale din regiunea Olteniei, conducerile Camerelor de Comerț și Industrie și, nu în ultimul rând, oamenii de afaceri din această zonă a țării.

 Ionuț DUMITRESCU

Permanent link to this article: http://linia1.ro/marian-jean-marinescu-europarlamentar-fondul-european-pentru-investitii-strategice-poate-sa-asigure-sumele-necesare-cofinantarii-in-cazul-accesarii-fondurilor-structurale/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *