Print this Post


Marius Oprescu, președintele PSD Olt: Guvernul Orban ridică minciuna la rang înalt!

Printr-o declarație de presă, Marius Oprescu, președinte PSD Olt, atacă dur declarațiile primul ministru al României – Ludovic Orban – cu privire la modul cum Spitalul Județean de Urgență Slatina a gestionat tratarea pacienților COVID.

Conform celor declarate de președintele PSD Olt, principala unitate spitalicească din județul Olt – Secția Boli Infecțioase este spital suport pentru pacienții Covid-19 și a tratat 150 de pacienți, dintre care: 32 sunt internați în prezent, 99 vindecați și 19 transferați către alte spitale

În continuare, vă redăm, integral, declarația lui Marius Oprescu:

marius oprescu linia intai 789 22«Declarațiile lui „Habarnam”

„Declarațiile lui Orban, de joi seară, de la un post de televiziune central, care subliniau că Spitalul Județean de Urgență Slatina n-a fost implicat în tratarea pacienților COVID, ne arată modul pompieristic în care guvernul acționează.

Dacă prim-ministrul țării habar n-are cine, unde și când s-a ocupat de gestionarea acestei pandemii, ce rost mai are să discutăm? Vorba aceea, unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Ce să-i cerem noi?

Când faci politica guvernului din birou cu o mână de oameni, care sunt interesați doar de achiziții, prin firme fantomă, nu ai cum să știi ce se întâmplă în realitatea socială.

Îi reamintesc, totuși, că Spitalul Județean de Urgență Slatina – Secția Boli Infecțioase este, conform Ordinului Ministrului Sănătății 555/2020, spital suport pentru pacienții Covid-19. Până în prezent, principala unitate spitalicească din județul nostru a tratat 150 de pacienți, din care: 32 sunt internați în prezent, 99 vindecați și 19 transferați către alte spitale.

Cred că nu îl interesează un spital micuț din provincie, ci doar cele care toacă multe materiale cumpărate la suprapreț de la Unifarm.

De asemenea, îi reamintesc și faptul că cei care au bagatelizat această pandemie sunt ei: Orban și Iohannis, care au spus, deși Covid-ul făcea victime serioase, că nu este „nicio criză”, ci doar o „gripă ușoară”.

Ni se demonstrează, dacă mai era nevoie, alienarea guvernamentală, minciuna ridicată la rang înalt și o instabilitate continuă în măsuri și declarații.

Ni se demonstrează că acest guvern habar n-are când începe pandemia, habar n-are cine tratează pacienții, habar n-are când apar măsuri de relaxare, habar n-are când apare planul de relansare economică, habar n-are când se măresc pensiile și alocațiile… Iar cetățenii s-au săturat de „aventurile lui Habarnam”!»

Dragoș Sîrghie

Share

Permanent link to this article: http://linia1.ro/marius-oprescu-presedintele-psd-olt-guvernul-orban-ridica-minciuna-la-rang-inalt/