Print this Post


Marius Oprescu: Sunt convins că vom obține majoritatea primarilor de orașe, municipii și comune din județul Olt!

La sfârșitul săptămânii trecute, a fost organizat Congresul PSD, la care au participat 39 de centre din toată țara. Social-democrații olteni au participat la congres cu 45 de delegați, care au fost împărțiți în două centre, unul de la sediul organizației județene, și altul, în aer liber, pe Dealul Grădiște.

 „Este un congres atipic pentru PSD și cred că și pentru întreaga clasă politică. Dar, iată că a ieșit. Este un congres online desfășurat în 39 de centre, interconectate prin camere web și sonorizare, astfel încât să putem să susținem aceste alegeri interne. Cred că era nevoie de validarea unei conduceri statutare și nu intermediare pentru că urmează două rânduri de alegeri importante și cred că atât oamenii din interiorul partidului, cât și partenerii externi dar și contracandidații noștri voiau să știe cu cine stau de vorbă și care este conducerea legitimă a PSD. Astăzi, se pare că acest lucru se va întâmpla. Cu toții ne dorim ca, după acest congres, să se așeze liniștea în PSD și să ne pregătim că mai avem cinci săptămâni până la alegerile locale pe care am încredere că le vom câștiga”, a declarat Marius Oprescu, președintele PSD Olt.

psd olt congres 2 netConform acestuia, delegația PSD Olt a susținut echipa Ciolacu-Stănescu:

„Cred că, în primul rând, majoritatea membrilor de partid și-a dat seama că avem nevoie de liniște și de reconstrucție în această perioadă. Așa se și numește moțiunea echipei pe care o vom vota astăzi, echipa Ciolacu-Stănescu, moțiunea Reconstucția PSD. Sper ca după alegerile locale și alegerile parlamentare, toată această platformă internă pe care și-o propun de reconstruire a partidului, pe noi baze, pe aceleași valori social democrate, dar pe noi principii, se va realiza. După cum știți, ne-am asumat o serie de greșeli pe care le-am făcut și care ne-au constat foarte mult, am pierdut aproximativ 1,5 milioane de voturi”.

În legătură cu alegerile locale ce vor avea loc la sfârșitul lunii septembrie a acestui an, Marius Oprescu este convins că partidul pe care îl reprezintă va avea un scor bun, cu câștigarea majorității primăriilor de orașe, municipii și comune din județul Olt.

psd olt congres 4 oprescu net„Sunt convins că vom obține majoritate singuri, pe votul politic, votul pentru consiliul județean, și sunt convins că vom obține majoritatea primarilor de orașe, municipii și comune din județul Olt. N-aș vrea să dau un pronostic exact, bineînțeles că noi avem studii sociologice, ne-am propus un targhet apropiat de cel din 2016, un targhet pe care sunt convins că îl vom atinge”, a încheiat Marius Oprescu.

Ionuț Dumitrescu

Permanent link to this article: http://linia1.ro/marius-oprescu-sunt-convins-ca-vom-obtine-majoritatea-primarilor-de-orase-municipii-si-comune-din-judetul-olt/