Print this Post


Mesajul viceprim-ministrului Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu ocazia Zilei Europei

„Sărbătorirea Zilei Europei reprezintă, în fiecare an, un moment de bilanț, dar și de reflecție, atât pentru România, cât și pentru Uniunea Europeană, care se află acum într-un amplu proces de dezbatere publică privind viitorul ei în noua formulă, cu 27 de state membre.

România a fost integrată în Uniunea Europeană pe 1 ianuarie 2007, dar procesul de aderare a început efectiv în 1993, odată cu semnarea, la 1 februarie, a Acordului de asociere între Comunitățile Europene și statele membre, pe de o parte, și România, pe de altă parte. Acest acord recunoștea obiectivul țării de a deveni membru al Uniunii și prevedea asistență financiară și tehnică din partea acesteia.
Privind în urmă, putem spune că Uniunea Europeană ne-a schimbat viața în bine: în acești 11 ani am dat dovadă de unitate, curaj, sprijin reciproc și de convingerea că ne putem croi viitorul împreună. Pentru că Europa este un loc care se remarcă prin libertatea și stabilitatea oferite cetățenilor săi, prin solidaritatea oferită celor care au nevoie de sprijin și prin consecvența cu care își cultivă valorile și patrimoniul cultural comun, într-o lume plină de divergențe și diviziuni.

paul stanescu ziua europeiuBeneficiile integrării noastre în Uniune sunt multe și evidente: în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene, tinerii pot studia în străinătate, se bucură de avantajele libertății de circulație și se se formează în spirit european. Avem acces la o piață a muncii mult mai vastă și mai diversă, unde cresc șansele de a găsi un loc de muncă.

Pe de altă parte, asocierea României la Uniunea Europeană a însemnat, pe plan economic, integrarea într-o zonă de liber schimb, cooperare economică și financiară, iar pe plan politic, asigurarea unui cadru instituțional pentru realizarea unui dialog permanent. România este reprezentată în toate instituțiile europene, la toate nivelurile, și beneficiem de toate drepturile conferite de cetățenia europeană. Limba română este una dintre limbile oficiale ale UE, toate documentele comunitare fiind traduse și în limba română.

Dacă în anii trecuți am lucrat la consolidarea procesului de integrare și la adaptarea la cerințele necesare utilizării fondurilor europene alocate, în prezent prioritatea absolută a Guvernului este creșterea gradului de absorbție a fondurilor, iar buna colaborare între instituțiile din sistemul de gestionare a fondurilor și beneficiari reprezintă un obiectiv cheie: este nevoie de un efort comun din partea tuturor factorilor implicați pentru a implementa corect și cu succes fondurile europene. Cele 46 de miliarde de euro din fonduri europene care au intrat în România în primii 11 ani de după aderare au crescut PIB-ul României cu peste 13%- https://bit.ly/2rtalcl . Până în 2020 am putea primi de la Uniunea Europeană 43 de miliarde de euro, pentru perioada 2014-2020- https://bit.ly/2wlOYP8. Capitalizarea lecțiilor învățate în acești 11 ani și simplificarea procedurilor sunt esențiale, dacă vrem să folosim această oportunitate și să obținem un impact semnificativ al investițiilor, care să răspundă nevoilor de dezvoltare și să stimuleze potențialul național.

Așa cum a prevăzut Robert Schuman în viziunea sa despre Europa, drumul împreună al popoarelor europene a pornit de la realizări concrete, care au creat o solidaritate de fapt. România s-a alăturat cu entuziasm acestui drum și participă la construirea unei Uniuni mai puternice, mai unite și mai solidare, capabilă să asigure pacea, stabilitatea și prosperitatea pe continent și să-și consolideze rolul în eforturile globale pentru asigurarea păcii și a securității.

În primul semestru al anului 2019, România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene într-un moment de mari transformări pentru viitorul proiectului european, cele mai importante provocări fiind finalizarea Brexit-ului, pregătirea noului cadru financiar multianual, finalul de mandat al Comisiei Europene și al Parlamentului European.

Folosesc acest prilej ca să urez succes întregii echipe de experți și responsabili din toate instituțiile implicate în eforturile pentru realizarea priorităților acestui mandat!

La mulți ani tuturor! La mulți ani, Europa! La mulți ani cetățenilor europeni!”

Permanent link to this article: http://linia1.ro/mesajul-viceprim-ministrului-paul-stanescu-ministrul-dezvoltarii-regionale-si-administratiei-publice-cu-ocazia-zilei-europei/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *