Print this Post


Mihai Răduț și Vasile Maftei au împărțit cadouri copiilor de la Școala de Fotbal Luceafărul Slatina

Duminică dimineață, copiii de la Școala de Fotbal Luceafărul Slatina au avut parte de o surpriză plăcută. Alături de antrenorii Dan Baciu, Bogdan Ciugulea și Alin Răceanu au fost prezenți cunoscuții fotbaliști Vasile Maftei și Mihai Răduț, precum și preparatorul fizic Dan Didiță, care au oferit cadouri copiilor de la Luceafărul, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Cei prezenți i-au felicitat și încurajat pe viitorii fotbaliști și le-au promis celor trei antrenori de la Luceafărul sprijinul lor necondiționat.

Cei mici au fost foarte impresionați de prezența celor trei, la sfârșitul evenimentului fotografiind-se cu aceștia și luându-le autografe.

luceafarul slatina maftei radut 2Preparatorul fizic Dan Didiță a oferit clubului Luceafărul un tricou al lui Vasile Maftei, din perioada când juca la CFR Cluj, ieșind campion cu această echipă. De asemenea, Didiță le-a vorbit celor prezenți despre disciplină și importanța dezvoltării din punct de vedere uman, indiferent de profesia pe care o aleg.

luceafarul slatina maftei radut 1Mihai Răduț: Antrenorii de la Luceafărul sunt pregătiți, din punct de vedere tehnic și tactic, să descopere și să crească noi talente

 „În fiecare an mă întorc cu plăcere la Slatina, de sărbători. Aici e familia mea… Am venit cu drag la acest club nou-înființat de către doi prieteni de-ai mei. Mă bucur că și-au luat inima-n dinți și au început munca aceasta cu copiii, nu este una ușoară. Cred că vor avea un viitor frumos…

Celor de la Luceafărul le urez să fie sănătoși, să aibă putere de muncă, pentru că, din punct de vedere tehnic și tactic, sunt pregătiți să descopere și să crească noi talente.”

Vasile Maftei: Îi asigur pe prietenii mei de la Slatina de tot sprijinul meu

„Sunt bucuros că am fost invitat să le ofer aceste cadouri copiilor. Și eu eram fericit, în trecut, când întâlneam fotbaliștii. Sper ca, dintre ei, să ajungă cât mai mulți fotbaliștii. Este foarte important că s-au creat foarte multe școli private de fotbal.

Le urez prietenilor mei de la Slatina un An Nou Fericit și îi asigur de tot sprijinul meu.”

Dragoș SÎRGHIE

luceafarul slatina maftei radut 3

Permanent link to this article: http://linia1.ro/mihai-radut-si-vasile-maftei-au-impartit-cadouri-copiilor-de-la-scoala-de-fotbal-luceafarul-slatina/