Print this Post


MIZIL MON AMOUR

Traversăm, zoriți de la spate, o perioadă politică huliganică, în care se zidesc ușile teatrelor, se trage heblu și se stinge lumina, în timp ce tirania zilei ne obligă să facem dragoste cu masca pe figură, ca-n „Amanții” lui Rene Magritte, noii inchizitori ai viselor copiilor noștri jucându-se, zilnic, și fără nicio căință, de-a Dumnezeu. Auzim din nou urletul unei jungle sociale, premeditate, un urlet care nu e auzit de cei îndrituiți să-l audă, deoarece acesta e născocit chiar în laboratoarele lor politice și îl știu pe de rost. Metoda e veche și ține de următorul raționament: ia-le cultura, ia-le locurile de muncă, confiscă-le visele, atât lor cât și copiilor lor, iar atunci când vor ieși în stradă dă-le câte puțin din ce le-ai luat și ai să vezi că te vor ridica în slăvi.

romeo si julieta la mizil cronicaÎn toată clasa noastră politică, de la stânga la dreapta și îndărăt, a intrat NIMICUL, iar politrucii noștri abjură de la orice credință, se spală pe mâini de cei fideli până mai ieri și-și găsesc alte unelte cu care să le spele celor „mulți și proști”, adică nouă, creierele, dând directive ca săracii să rămână săraci pe viață, iar bogații – bogați până dincolo de moarte, proștii să ocupe locurile din față, pentru a-și primi premiile în bani și în natură, iar poeții să se ducă dracului cu viziunile și utopiile lor cu tot.

Trăim apusuri fără răsărituri, dar, în ciuda tuturor directivelor de partid și de stat, străfulgerăm în poezie. Poezia pare a fi singura mângâiere în acest deșert moral și „politically correct” în care respirăm anevoios.

O astfel de rază de lumină, în înserarea spirituală care a căzut peste spațiul nostru mioritic este și sper să dăinuie în timp Festivalul „Romeo și Julieta la Mizil”. Antologia de poezie și epigramă, dedicată ediției a XII-a a acestui festival prestigios, oglindește, fără îndoială, faptul că un zeu al poeziei și epigramei a decis, fără drept la recurs: Mizilul lui Ranetti și al lui Gheorghe Eminescu să fie locul de unde pleacă lumina! Apostolii Fundației Culturale „Romeo și Julieta la Mizil” sunt profesorii Victor Minea și Laurențiu Bădicioiu, cei care alături de tânărul economist Claudiu Minea, trei personalități ale acestui tărâm de legendă, au făcut în așa fel ca faima Mizilului să depășească granițele patriei române, având, în fiecare an, de la debutul manifestării, și invitați de marcă din Serbia, Macedonia, Republica Moldova și Ucraina. Cele treisprezece ediții ale deja faimosului festival au reunit, de-a lungul timpului, mari personalități ale literaturii române, oameni de știință, profesori universitari, artiști de toate calibrele, dar și mii creatori de epigramă și poezie, între care unii au găsit în Mizil exact puntea de lansare și consacrare în materie.

Ediția a XII-a a reunit 422 de concurenți, dintre care 131 la Secțiunea Epigramă și 291 la Poezie. Prezentatoarea festivității a fost din nou soprana Daniela Vlădescu, o admiratoare a marelui tenor slătinean, Antonius Nicolescu, trăitor în Germania, ea amintindu-și cu mare bucurie aparițiile acestuia în cadrul televiziunii naționale în anii de până în Revoluția română, așa cum ne-a declarat într-un interviu acordat ziarului nostru Linia Întâi.

Dr. Cristian Litan, prodecan al Universității Babeș Bolyai, din Cluj Napoca, a citit mesajul președintelui Academiei Române, prof. Univ. dr. Ioan Aurel Pop, iar după domnia sa au glăsuit alte și alte nume de referință ale intelectualității românești, din țară și de pretutindeni, așa cum s-a întâmplat și în anii anteriori. Au vorbit întru „creșterea limbii românești și-a patriei cinstire” universitarii Monica Roman, Alexandru Minea, Bogdan Negrea, girând prin cuvântul lor această manifestare de inimă și de poezie de la Mizil. Au mai glăsuit în spirit național și epigramistul Gheorghe Bâlici, de la Chișinău, prof. Constantin Moldovan, poet, epigramist și primar al comunei Mănăstirea Humorului, Silviu Cătălin Negreanu și Oana Dumitru, primarul și, respectiv, viceprimarul orașului Mizil, prof. dr. Doru Dumitrescu, prof. univ. dr. Alexandru Șonea, artistul Mihai Pânzaru-Pim și mulți alți invitați și artiști ai epocii pe care o traversăm grăbiți… De amintit că revista Literatura de azi, publicație a Uniunii Scriitorilor, condusă de criticul literar Daniel Cristea Enache, a girat premiile la poezie. Iată care au fost acestea: Marele Premiu „George Ranetti” – prof. Cecilia Dragomir, Ploiești; Premiul „Grigore Tocilescu” – Dimitrie Sorin-Pană, Titu, Dâmbovița: Premiul „Aghata Bacovia”, Constantin Bidulescu, Ploiești. Premiile la Epigramă au fost următoarele: Marele premiu „George Ranetti – Vasile Vaioga, Iași; Premiul „Grigore Tocilescu” – Gheorghe Bâlici, Chișinău, Premiul „Aghata Bacovia” – Nae Bunduri, Brașov.

Textele maestrului Ștefan Cazimir, alături de analiza prof. Corneliu Berbente sunt prezente în această antologie coordonată profesionist și bogată în texte care vor rămâne în posteritate. Personal, sunt onorat de mențiunea la Secțiunea poezie, pe care am obținut-o la această ediție și aș dori să închei cu o scenă plină de umor, petrecută în momentul în care, într-una dintre ediții, am obținut la rându-mi, Marele PREMIU „Geoge Ranetti”, la poezie, după îndelungi și complicate luări de decizii, cauzate de nerespectarea regulilor de concurs din partea unor poeți care fuseseră clasați pe primele trei locuri, nerespectare care a dus la eliminarea acestora. Președintele juriului era atunci regretatul scriitor și jurnalist George Stanca. Înainte de premiere, el mi-a șoptit la ureche. „Mitică, jur că tu chiar ai meritat Marele premiu, după eliminarea celor trei. Dar nu le spune ăstora că suntem prieteni, că ne bănuiesc de blat…” Deși i-am garantat tăcerea mea, el și-a început discursul cam așa: „Îl cunosc pe Mitică Sârghie de ani de zile. Am organizat împreună, câțiva ani la rând, manifestările Eminescu de la Izbiceni…” În sală, rumoare… „A, care va să zică, prietenul tău a luat Marele Premiu”. Discuții aprinse, contestări, vociferări…care, de altfel, s-au stins imediat, după ce George m-a rugat să citesc unul dintre poemele premiate, pentru care chiar am fost aplaudat la scenă deschisă… Iată-l!

DU-TE ȘI VINO, BĂIATUL MEU!

Mi-a aninat Tata traiasta-n băț
și mi-a mângâiat, ca un vraci,
pletele-mi din galbene spice,
apoi, a murmurat, doar pentru el,
o rugăciune… Abia respirată,
până atunci, vorba lui a despicat
aerul bleu-vert al Marii Despărțiri:
– du-te în lume, fiul meu pribeag,
în lumea largă, în Exil, tocmai pentru
a simți și mai apăsat dorul de vatră
și focul preasângelui acestui Neam,
care a transformat moartea în viață…
și suferința în metafizică pură.

Du-te peste Ocean, pe drumul lui Kafka,
pentru a mângâia fesele Statuii Libertății,
du-te, băiatul meu, și urcă voios
pe ultima treaptă a Turnului Eiffel,
ca să vezi din ce direcție vine viitorul
Nației române…Du-te, Prâsleo, departe
și calcă cu grijă pe marmura de Carrara
a „Strâmbăturii din Pisa”. Ai grijă,
să nu te-mpingă păcatul zilei,
ca să tragi cele șapte clopote…
Pericol de prăbușire!

Du-te în Piața San Marco, băiete,
ca să vadă națiunile lumii
câți porumbei poate să țină un român,
pe umerii săi de aramă…
Poate 1000, poate 1001, chiar dacă
al-o-mie-unulea-porumbel scapătă
puțin laba piciorului stâng!

Du-te la Moscova, fiul meu,
ca să vezi comunismul în carne și oase,
de n-or fi rămas doar oasele…
du-te, lumina mea, la Mausoleul lui Lenin
și smulge-i Satirului barba roșie, care crește,
crește peste lume ca iedera…

Du-te, suflet nemâzgălit de cunoaștere,
du-te oriunde din Imperiul Scârbei și al Nimicului
și vino Acasă doar atunci,
când vei înălța, cu românii din Diaspora,
o cruciadă de foc, care să ne șteargă
toate lacrimile prelinse în sânge…

Du-te și vino, sânge din sângele meu,
nu pentru mine și pentru cei ca mine,
ci pentru copiii tăi și copiii copiilor tăi…
Amin!

Dumitru Sârghie-Mitif

Permanent link to this article: http://linia1.ro/mizil-mon-amour-3/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *