Print this Post


MIZIL MON AMOUR

 

Nimic nu se mai poate desfășura sub soarele orânduirii acestea sociale și politice românești, fără a recurge la umor și poezie. Din patima asta a contradicției ignobile și a depravării de partid și de stat, în care ne ducem veacul, o dată pe an, ne scot profesorii Laurențiu Bădicioiu și Victor Minea, mizileni pur sînge, alături de tânărul și energicul economist Claudiu-Remus Minea, toți trei fiind sufletele vii ale acestei importante manifestări culturale din această țară, care încă se mai cheamă România.

Festivalul de la Mizil nu e o întrecere socialistă și nici vreo sarcină de partid, electorală… E o stare de spirit care a depășit de mult timp granițele României și ne-a adus alături pe cei mai mari epigramiști ai lumii, cei din Moldova noastră soră, anume pe Ion Diviza Și Gheorghe Bâlici, al căror părinte spiritual a fost grandiosul epigramist, scriitor și român integral, Efim Tarlapan, care ne privește astăzi dintr-o stea.

afis mizil 2019Tot acest festival prestigios i-a regrupat și pe epigramiștii autohtoni, într-un pluton compact, păstorit de cel mai iubit și hulit dintre pământeni, condeierul fără pereche, Nae Bunduri din Brașov. Despre istoria acestui prestigios festival, ca și despre personalitățile marcante din lumea academică și universitară care l-au girat, an de an, până la Ediția în curs, a XIII-a, am mai povestit de-a lungul anilor. Voi spune, azi, că ediția 2019-2020 vine ca un balsam pe sufletele creatorilor de umor și poezie, pe sufletele tuturor celor care vor să iasă din ghilotina vremurilor acestea ticăloase.

S-a dat deja startul înscrierilor, iar eu, ca vechi combatant, participant și chiar premiant al acestei manifestări de inimă și gând, salut cu plecăciune pe organizatori și îi felicit de pe acum pentru că-mi aduc aminte, păstrând proporțiile, de o perioadă fastă a României, despre care am citit, când marii patrioți ai vremii, precum Dimitrie Gusti, Constantin Rădulescu-Motru, Pan Vizirescu, Nae Ionescu și mulți alți români în carne și oase au decretat „naționalizarea idealurilor românești” și au scris pe frontispiciile școlilor „Veniți să luați lumină”. Asta înseamnă Festivalul de epigramă și poezie de la Mizil : o lumină, în penumbra care a pogorât nemilos peste trupul Grădinii Maicii Domnului!

Felicitări, Laurențiu Bădicioiu, Victor Minea, Claudiu-Remus Minea. „Certificatul de român” pe care vi l-am acordat ar trebui reînnoit de viitorul guvern al României, anexând o clauză, prin care voi să fiți scutiți pe tot timpul vieții de toate taxele și impozitele, pentru tot ceea ce ați făcut și veți mai face întru iluminarea nației române!

Dumitru Sârghie

 

http://www.romeojulietalamizil.ro/index.php?page=3

REGULAMENT 13 decembrie ant

Permanent link to this article: http://linia1.ro/mizil-mon-amour/