Print this Post


O nouă carte despre sportul-rege – Fotbalul – semnată de Florin Brutaru: FC Olt Scornicești, o viață scurtă, dar intensă!

În acest județ suportabil, pe care suntem obligați să-l iubim în amănunt, există un compatriot care a așezat istoria fotbalului de pe aceste meleaguri într-o minunată carte, intitulată „Fotbal de la A la Z”.

Florin Brutaru, căci așa îl cheamă pe împătimitul nostru în istoria și filosofia fotbalului din Olt, își are rădăcinile adânc înfipte în pământul Coloneștiului marelui călușar Ilie Martin și deține o colecție impresionantă de date, fotografii, ziare și tăieturi din ziare, declarații ale vremii, istorii scrise și nescrise despre umbrele, luminile și izbânzile fotbalului din județul Olt.

carte brutaru scornicesti linia intaiEste colaborator al săptămânalului LINIA ÎNTÂI, care i-a publicat de-a lungul vremii fragmente consistente din cartea amintită mai sus. Acest fapt ne onorează, fiindcă – prin demersul său – Florin Brutaru aduce un elogiu sportului-rege și tuturor acelora care – indiferent de sistemul politic în care au activat – au pus umărul la mărirea și dezvoltarea acestui sport.

Orice discuție pe tema fotbalului din județul nostru se oprește la ușa lui Florin Brutaru, acesta deținând documentele și datele cele mai importante din acest domeniu. Nu cunoaștem pe cineva în județul Olt care să mai aibă o asemenea aplecare și pasiune spre radiografierea acestui fenomen care se numește FOTBAL.

Pe această cale, ne exprimăm tristețea și nedumerirea față de indiferența mai-marilor acestui județ, care nu catadicsesc să pună în valoare un asemenea izvor de informații pe care-l deține Florin Brutaru!

În ciuda acestora, cu mijloacele sale materiale sărace, Florin Brutaru a dat, recent, publicului cititor din Olt și nu numai o nouă carte despre fotbal, intitulată „FC Olt Scornicești, o viață scurtă, dar intensă!”, o carte care ne reintroduce în lumea pasională a fotbalului practicat în „Epoca de Aur”, în comuna natală a lui Ceaușescu, o carte despre lașitatea, dar și onoarea unor lideri ai fotbalului de atunci, lideri care se află și astăzi în fruntea bucatelor.

O carte despre fotbal, care va dăinui în timp și care poate fi parte integrantă a unei eventuale istorii a fotbalului românesc.

Felicitări, Florin Brutaru!

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/o-noua-carte-despre-sportul-rege-fotbalul-semnata-de-florin-brutaru-fc-olt-scornicesti-o-viata-scurta-dar-intensa/

1 comment

  1. ady

    E bine ,bine, e foarte bine !

Comments have been disabled.