Print this Post


OFENSIVA MEDIOCRITĂȚILOR

E adevărat că oamenii nu sunt promovați în viață după notele din catalogul de la școală.  Așa, apare de multe ori omul nepotrivit aflat la loc nepotrivit. Drept consecință, faptele din fișa postului ocupat se contabilizează în destinul nostru. Dezordinea generalizată, haosul și eterna cârpeală, sunt rezultate ale lucrului făcut de mântuială.

Persoanele mediocre folosesc tupeul ca sarcină de partid. În acest sens, ele promovează alte mediocrități și se bucură împreună, de beneficiile canibalismului politic. Cad și victime colaterale, atunci când sunt devorate de haită, fiindcă au fost în dezacord cu ceilalți.  Mașinăria lor politică are funcționare continuă și respinge solidaritatea afectivă.  Actualul dispozitiv este diabolic, compromite, arestează, judecă, atacă și terfelește. Se conturează câteodată un dezastru al existenței noastre ca națiune, când apare câte-o creatură dezlănțuită distructiv împotriva tuturor valorilor.  „Mânca-i-ar casa pustia și neamul nemernicia” ar fi zis și acum, genialul poet, Mihai Eminescu.

nedelea teodor 719 linia intai

Prof. Teodor Nedelea – Slatina

În guvern, în ministere și-n instituțiile subordonate din teritoriu, există foarte mult spațiu de repaos intelectual și bântuie un delir de singularizare managerială.  Generali, miniștri, secretari de stat, directori, inspectori etc. (de ieri și de azi), au omologat valorile pe criterii fanariote, efectuând niște acrobații intelectuale, cu mare încărcătură de lichelism.  Din considerente strategice, s-au orientat favorabil dincotro vin voturile, dincotro bat vânturile și de unde sosesc fondurile.  Prin urmare, având bani și protecție, ei pot să-i manipuleze pe tinerii care trăiesc din lozinci și, nu de puține ori, îi mobilizează la campanii de nesupunere civică.

Nefericiți sunt cei chinuiți de patima adevărului. În fiecare seară, ei trebuie să înghită prezența pe ecranele televizoarelor a unor apostoli care slujesc dezinformarea. Cine nu compară informațiile, obținute din surse diferite, riscă să se prăbușească. Formatori și formatoare  de opinie, dau năvală în casele noastre și ne oferă garanții că vin din lumea sfinților, și că n-au mințit niciodată.

În ziarele centrale (și nu locale, din județul Olt) apar de multe ori articole cu un pronunțat caracter toxic. Știm bine cine se ocupă cu intoxicarea și de ce o face; sunt știri și diverse comentarii mascate, ce asmut românii să se sfâșie între ei, acum în cinstea Centenarului Marii Uniri. Astfel de publicații ar vrea să betoneze o imagistică politică a ruperii de matricea națională a neamului. Cunoaștem toți, că cenzura economică actuală din presa scrisă, este mai severă decât cenzura politică de altă dată.  E trist că este așa, dar rămânem convinși că îndemnul marelui compozitor român, violonist și dirijor, George Enescu, va fi mereu în sufletele noastre: „SCRIEȚI BĂIEȚI SCRIEȚI, numai să scrieți bine, altfel vă tocmiți slugă la Diavol”.

Prof. Teodor Nedelea – Slatina

Permanent link to this article: http://linia1.ro/ofensiva-mediocritatilor/