Print this Post


OLIMPIA STROE – PREȘEDINTE EXECUTIV AL PPU-SL OLT: SUNTEM O ECHIPĂ UNITĂ ȘI VOM CONTINUA SĂ FIM LA FEL!

Ca ziarist, cu oarece experiență în arta descifrării culiselor politice locale și naționale, pot spune exact ceea ce mi-a plăcut mai mult la tinerii din PPU-SL Olt: anume faptul că ei, înainte de a se gândi la avantaje materiale, la funcții și poziții dobândite sinecuristic, prin partid, au realizat, cu mult discernământ și acuitate perpetuă, criza de comandament din societatea românească, cu precădere din județul Olt… Imboldul insuflat de un politician experimentat, precum fostul senator Ion Toma, i-a determinat pe liderii acestei formațiuni să descifreze, mai întâi, racilele societății în care trăim, să-și identifice adevărații adversarii politici și să se bată electoral cu armele legale ale civilizației și democrației moderne…

Dispunând de un grup de tineri, cu cei șapte ani de acasă, educați și înarmați spiritual, dintre aceia care știu că, înainte de a fi un bun european, trebuie să fii un bun român, PPU-SL Olt a reușit să capaciteze atenția multor tineri din acest județ, capabili să-și reconsidere istoria și să realizeze că, din 1990, o clasă politică nefastă, cu vicii insațiabile se află la butoanele unui popor văduvit de istorie și ale unui stat toxic care ne asuprește, invocând drepturi și libertăți, pe care reprezentanții săi le încalcă zilnic…

ppusl olt oct 2020 netTinerii din PPU-SL Olt au mai înțeles, cu claritatea apei de izvor, că PSD nu mai este credibil, iar PNL, din nefericire pentru dreapta românească, nu convinge. „Prea multă impostură, la nivel guvernamental. Prea mulți inculți cu diplome falsificate, puși în cele mai înalte poziții în stat. Prea multă demagogie și populism deșănțat, în rândul celor două formațiuni, PNL și PSD, care, de altfel, au alcătuit, cândva, nefasta pentru țară… USL. Prea multe minciuni și de-o parte și de cealaltă a acestor două partide des înfrățite. Prea de tot!”, a declarat, pentru Linia Întâi, Olimpia Stroe, președinte executiv al PPU-SL OLT, cea care reprezintă, în fapt, port-drapelul generației schimbării din acest județ. O tânără pregătită intelectual și moral, care cunoaște în amănunt legile țării și care, în campania de la locale, a luat județul la pas, reușind, într-un timp foarte scurt, să-și facă partidul cunoscut și chiar să scoată rezultate onorabile în anumite localități. „Statul este al oamenilor și nu oamenii ai statului”, ne spune tot Olimpia Stroe, care pledează pentru promovarea capitalismului românesc, a clasei de mijloc și, în general, pentru un program politic, care să pună antreprenorii pe locul meritat și nu cum se întâmplă acum, când liberalii au reușit să pună economia României la pământ… Deci, Educație, Sănătate și Economie, iată triada cu care PPU-SL Olt va intra în campania pentru Parlamentul României, bazându-se pe o echipă care, în curând, va atinge performanța: STROE (ISPAS) SMARANDA OLIMPIA – Specialist in administrație publică, BĂRBUIA DANIEL-CRISTIAN – Economist, BĂNAC MIRABELA-FLORENTINA – Economist, CIOCÎRLAN DIANA-ALEXANDRA CRISTINA – Jurist, MIHAI FLORICEL – Inginer IT, STANCU ALIN NICOLAE – Instructor Auto, BUJGOI VALENTIN-IONUȚ – Inginer, DĂNCOIU ANDRONICA – Economist, NIȚĂ ION-SORIN – Inginer, SPULBĂR IONUȚ-EUGEN-GRAȚIEL – Inginer, GANĂ IONA-LARISA – Jurist, PREDA LUCI LORIN – Șef de echipă, SĂRSAN MARIA-CARMEN – Avocat, BRATU LAURENȚIU – Economist, STANCIU ALEXANDRU-CHIRILĂ – Profesor, PRIOTEASA LAURENȚIU-MIHAI – Medic Stomatolog, POPA ȘTEFAN – Inginer Agronom, FIRICĂ TUDORA – Oficiant poșta, MĂRINEANU FLORINA-GIANINA – Psiholog, COSTEA ADRIAN – Antreprenor, STOICANESCU IOANA-CAROLINA – Antreprenor, POPA SORIN-MARIAN – Economist, DRĂGHICI-PREDA IULIANA-CRINA – Jurist, STOICĂNESCU MARIUS-COSMIN – Antreprenor, POPA NICUȘOR – Inginer, SÎRBU MARIUS-IONUȚ – Inginer Agronom, GHIȚA FLOREA-MARIUS – Jurist,  POPA NELU – Administrator fermă, STANCIU STELIAN – Modelier Lemn, STOIAN IONEL – Antreprenor, CIUCĂ GABRIEL – Tehnician Agronom,  FLORESCU ION – Măcelar, BURDA GABRIEL – Fochist, STOICA MARIAN-OVIDIU – Tehnician electrician, ALIMAN DANIEL OCTAVIAN – Economist, SAIMAC GRIGORICĂ – Inginer, MALACU AUREL MARINA – Tehnician Veterinar, STOICA IONEL – Mecanic Auto, PÎRCIU SAMY-MARIUS – Psiholog, DASCĂLU FLORIN-ALIN – Tehnician Aprovizionare, GUIANU DUMITRU – Economist.

Edificatoare pentru viitorul acestei formațiuni politice este concluzia pe care-o trage liderul de facto al PPU-SL Olt, Olimpia Stroe

«,,Nu ne folosește la nimic faptul că am cucerit luna, dacă pierdem pământul.” spunea  François Mauriac. Înțelegem, din ce în ce mai puțin, faptul că inovația nu va putea înlocui nici rădăcinile, nici istoria, nici pământul și nici munca, dar va putea îmbunătăți calitatea vieții daca este realizată de oameni care iubesc toate aceste lucruri. De aceea, noi, PPU Olt mergem înainte motivați de faptul că munca noastră a avut un ecou, de faptul că mesajul nostru a fost transmis mai departe de oamenii care au crezut în noi! Nu ne motivează o funcție, ne motivează comunitatea în care trăim și dorința de a o vedea cum se dezvoltă.

Am intrat în acest domeniu ca novici, dar am fost prezenți în mijlocul comunităților. Am reușit sa construim un proiect frumos pentru ca am muncit.

Am reușit, într-un timp foarte scurt, să ne dezvoltăm, poate pare puțin, dar pentru noi fiecare om contează! Dacă pentru alții alegerile au însemnat procente, pentru mine au însemnat oamenii pe care i-am privit in ochi, pe care i-am ascultat și pe care i-am înțeles! Suntem o echipă unită și vom continua să fim la fel, poate mai determinați, pentru că acum am învățat multe lucruri și vom continua să muncim, pentru a consolida o nouă generație de oameni politici!»

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/olimpia-stroe-presedinte-executiv-al-ppu-sl-olt-suntem-o-echipa-unita-si-vom-continua-sa-fim-la-fel/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *